Cutremure în Turcia. OMS: Aproximativ 23 de milioane de persoane ar putea fi afectate

0
Publicat:

Aproximativ 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremurele care au zguduit luni partea central-sudică a Turciei şi nord-vestul Siriei, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis sprijin pe termen lung după trimiterea primelor ajutoare de urgenţă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

„Hărţile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt potenţial expuse, dintre care circa cinci milioane sunt persoane vulnerabile”, a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a consiliului executiv al organizaţiei.

„OMS cunoaşte capacitatea puternică de reacţie a Turciei şi consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat şi mediu”, a adăugat Marschang.

Cutremurele de luni, urmate de numeroase replici puternice, au provocat, conform ultimelor bilanțuri cunoscute, moartea a peste 5.000 de persoane în Turcia şi Siria și au lăsat, totodată, fără adăpost mii de răniţi şi persoane într-o perioadă marcată de un frig glacial.

„Livrarea de ajutoare peste graniţă în nord-vestul Siriei riscă să fie perturbată sau este deja perturbată din cauza pagubelor provocate de cutremur. Acest lucru reprezintă deja, în sine, o criză uriaşă”, a precizat reprezentanta OMS.

Alături de ea, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut păstrarea unui minut de reculegere pentru victimele seismelor.

„Vom lucra în strânsă colaborare cu toţi partenerii pentru a sprijini autorităţile din Turcia şi din Siria în orele şi zilele critice care urmează, precum şi în lunile şi anii care vor urma, pe măsură ce ambele ţări se recuperează şi se reconstruiesc”, a dat asigurări directorul general al OMS.

El a anunţat trimiterea a „trei avioane charter către ambele ţări” cu materiale medicale, inclusiv truse chirurgicale, de la centrul logistic umanitar din Dubai, Emiratele Arabe Unite.

„Mobilizăm provizii de urgenţă şi am activat reţeaua de echipe medicale de urgenţă a OMS pentru a oferi asistenţă medicală esenţială răniţilor şi celor mai vulnerabili”, a adăugat directorul general al OMS.

El a mai declarat că este în curs de realizare o cartografiere a pagubelor, pentru a identifica mai uşor zonele spre care OMS trebuie să îşi concentreze atenţia.

„În prezent este o cursă contracronometru. Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă scad”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus, precizând că este „deosebit de îngrijorat de zonele din care nu avem încă informaţii”.

„Replicile seismice, condiţiile severe de iarnă, pagubele cauzate drumurilor, alimentării cu energie electrică, comunicaţiilor şi altor infrastructuri continuă să îngreuneze accesul şi celelalte operaţiuni de căutare şi salvare”, a afirmat directorul general OMS.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite