Șeful OMS: Trebuie să ne pregătim pentru o pandemie mai letală decât Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreaga lume ar trebui să se pregătească pentru o pandemie „chiar mai letală” decât Covid-19, izbucnită în iarna anului 2020, a avertizat președintele Organizației Mondiale a Sănătății.

Aproape șapte milioane de oameni au murit la nivel mondial din cauza coronavirusului în ultimii trei ani.

Oficial, Covid-19 nu mai reprezintă o urgență sanitară la nivel global, deși virusul rămâne încadrat drept „pandemie activă”.

Acum, Tedros Ghebreyesus, președintele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertizează că riscurile globale rămân ridicate.

„Amenințarea ca un nou agent patogen, cu potențial de mortalitate chiar mai ridicat” rămâne reală, a declarat acesta. Declarațiile au fost făcute în Elveția, unde se desfășoară reuniunea anuală a Organizației Mondială a Sănătății.  

În aceste condiții, OMS cere adoptarea unui „tratat privind pandemiile”, adică un set de reguli și protocoale mult mai dure care trebuie urmate pentru a preveni răspândirea virușilor.

Acordul ar urma să oblige juridic țările semnatare să respecte prevederile OMS. Doar un singur astfel de tratat a mai fost semnat, care reglementează controlul tutunului. 

În cadrul aceluiași eveniment, OMS a lansat Rețeaua Internațională de Monitorizare a Patogenilor, un program prin care-și propune să depisteze situațiile cu risc epidemiologic ridicat mult mai rapid. 

Adevărul în 60 de secunde



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite