Nu oricine te aplaudă îți vrea binele

În loc de introducere, o fabulă despre bine, despre rău și despre aplauze

Există o povestire despre un șoricel care este vânat de veșnicul său dușman și se ascunde, la sfatul unui prieten, într-un loc rău mirositor.

Foto: X

Dar nu îndeajuns de bine, astfel că pisica îl identifică rapid și îl scoate din ascunzătoarea cea ingrată.

Sfârșitul e cel cunoscut, iar morala în trei părți:

1: Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul; 2: Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele; 3: Daca te bagi în rahat, măcar bagă-te de tot.

Morala aceasta se aplică, în variante la alegere, și pe scena în care ne jucăm fiecare rolul încredințat.

Spre deosebire de scenă, unde aplauzele semnifică performanță și respect adevărat, în viața reală există și momente în care ești aplaudat pentru că te afli într-un loc pe care nu îl râvnește nimeni, faci ceva pe care toți ceilalți refuză să-l facă.

De aceea, sunetul aplauzelor poate fi uneori înșelător, nu arată întotdeauna afecțiune sau apreciere, poate fi și zgomotul care, pe vremuri, îi însoțea pe gladiatori în arenă, sau poate fi chiar masa bogată și ultimă a condamnaților la întâlnirea cu... știți cu ce și știți cu cine.

Drumul către iad e însoțit de aplauze și cine alege această cale, ar trebui să știe că, la un moment dat, chiar și acestea vor înceta.

Arginții obținuți din vânzarea biletelor se vor cheltui pentru plata barcagiului care te va trece dincolo.

Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin...

Sigur, fabula este necesară celor care vor să găsească o soluție de supraviețuire cu adevărat.

Dar sunt și eroi de fabulă cărora le place spectacolul, trăiesc din atmosfera scenei, nu mai există nimic în afara acesteia.

***

Într-un articol anterior am insistat pe iminența tratativelor, potențial și a identificării unei soluții la conflictul din Ucraina, din motive care ar trebui să fie evidente, dar care depind, încă de câțiva factori care pot fi perturbatori.

Alegerile americane de la începutul lunii noiembrie pot fi unul dintre aceștia, dar nu e singurul.

În funcție de rezultatul alegerilor din Israel, vom ști și perspectiva regională imediată,

față de care se vor stabili și prioritățile SUA, politice, militare și nevoi de muniție, altfel spus, poate atât de doritele – de către președintele Zelenski și Ucraina - rachete Patriot vor fi necesare în altă parte, unde cămașa – kittel-ul evreiesc,  nu vîșivanka ucraineană - e mai aproape.

După 4 noiembrie sunt anunțate negocieri, într-un format tripartit, poate tripartit plus, pentru că vrem și noi, europenii – era să spun belgienii – să fim acolo, la Abu Dhabi, unde e cald și bine.

Nu se spune când, după 4 noiembrie, vor avea loc aceste negocieri tehnice dar, probabil, ele vor trebui să se desfășoare înainte de cele tripartite adevărate de la mijlocul lunii decembrie, din Shenzen, China.

Dar despre tratative putem spune, la acest moment, prea puține lucruri, ele sunt, deocamdată, în afara ariei noastre de acoperire.

Așa că, mai bine, să ne concentrăm pe subiecte mai apropiate, geografic cel puțin, îndeajuns de complicate și controversate și acestea.

Foto: X

Starlink sau Starshield?

Multe din succesele militare ale Ucrainei s-au bazat pe utilizarea sistemului global de Internet realizat de compania SpaceEX, fondată de trilionarul, de ceva timp, Elon Musk.

Accesul facil și generalizat la internet,  inclusiv pe linia frontului, a creat posibilitatea desfășurării unui intens război al dronelor, în care ucrainenii au excelat.

Cum nimic pe lumea asta nu e pe gratis, nici Starlink nu a făcut excepție și, în timp, au trebuit găsite resurse financiare pentru achitarea serviciilor și a kiturilor hard și de instalare.

A fost SUA, a fost UE, a fost / mai este? / Polonia...

Cum nimic pe lumea asta nu rămâne limpede și lipsit de controverse, nici Starlink nu a fost scutit de acestea.

Ele s-au acutizat în ultima perioadă, ajungând până la blocarea provizorie a serviciilor, pe fondul disputei dintre Administrația Trump și președintele Zelenski, dispută în care a băgat capul și nou-revenitul în grațiile Casei Albe (revenire care se poate măsura și în contracte, afaceri disponibile etc. etc.),  primul și ultimul pe listă, același Elon Musk.

Și urmează o serie lungă de întrebări:

-      ce responsabilități are furnizorul de servicii dintr-o țară terță, neangajată direct în război, când sistemul său este folosit pentru atacarea unor ținte civile?

-      care este relația dintre Starlink / sistemul civil și Starshield / sistemul militar în războiul din Ucraina?

-      poate avea sistemul civil utilizare militară?

-      cine decide parametrii de funcționare și acces pentru fiecare?

-      câtă independență sau autonomie decizională  mai rămâne beneficiarului de servicii, dacă furnizorul are puterea de a le reduce sau bloca în orice moment?

-      ce consecințe pe plan internațional are modul în care Starlink (care este și o mare afacere nu numai un sistem de comunicații de succes) funcționează  / este utilizat în acest război?

-      ce statut are țara, sau alianța militară din care face parte, atunci când furnizează unuia dintre beligeranți nu numai informații și comunicații dar poate interveni și în actul decizional prin utilizarea de pârghii tehnologice?

Disputa s-a rezolvat provizoriu, Ucraina are în continuare acces la Starlink și Starshield, SUA nu a sărit gardul către co-beligeranță, președintele Trump fiind mai curând interesat în co-operare cu Rusia, dar întrebările rămân.

Foto: Foto: X

Operațiunea umanitară specială din Oleșki / Олешки.

Sau din Alioșki / Алёшки?

Presa ucraineană prezintă armistițiul la care s-a ajuns prin medierea Primei Doamne a SUA (unii ar spune că a fost și Sfântul Scaun implicat în negocieri, dar nu vrem să complicăm discuția) ca pe un mare succes de imagine.

Așa pare, poate așa și este pentru cei care se mulțumesc cu simplul enunț al acestei operațiuni.

Lucrurile devin complicate când începi să afli mai multe:

-      orașul presupus a fi asediat de ruși este, de fapt, în teritoriul ocupat de Rusia, dar foarte aproape de linia de front de pe Nipru, deci în raza de acțiune a dronelor ucrainene;

-      numărul locuitorilor rămași în oraș este de 10% din populația de dinainte de război, destul de mare pentru o localitate aflată pe aliniamentul cel mai periculos;

-      Kievul îi consideră pe toți ca fiind cetățeni ucraineni, înconjurați de trupele ocupante ruse;

-      aprovizionarea lor a devenit o problemă o dată cu blocarea cu mine antipersonal a căilor de acces către și dinspre oraș. Fiecare parte susține că vinovată de această situație este cealaltă parte, inamică;

-      cât timp rapoartele media au fost făcute de la distanță, fără a se verifica situația din teren, Kievul a putut utiliza subiectul ca pe o operațiune media de impact, făcând-o cunoscută pe plan internațional;

-      legarea operațiunii umanitare de numele Primei Doamne creează însă o situație inedită pentru ambele părți, dar în special pentru Ucraina, aflată de ceva timp în contratimp cu abordările Washingtonului;

-      dacă acest armistițiu local are succes, el ar putea fi extins și în alte locații, unde situația este la fel de complexă și fluidă;

-      asta ar presupune că atât Kievul, cât și Moscova, vor trebui să se rețină de la acte provocatoare sau la specularea situației pentru a obține poziționări mai bune de natură militară.

Deocamdată operațiunea umanitară are caracteristicile unei reușite, cel puțin din punctul de vedere al ajutorului acordat celor care, de mai mult de patru ani, suferă consecințele conflictului, dar un început de război al narațiunilor adverse deja este vizibil.

Ce sunt locuitorii orașului, ruși sau ucraineni?

Dacă vor alege să se evacueze, unde se va îndrepta majoritatea?

Dacă nu vor să fie evacuați, care sunt motivele?

Trupele ruse sunt ocupante sau eliberatoare?

Operațiunea se desfășoară în Oleșki / Олешки sau în Alioșki / Алёшки?

Este operațiunea umanitară un upgrade la operațiunea mediatică anterioară și cine câștigă mai mult din aceasta din urmă?

Întrebări la care nu sunt și nu vor fi nici de data asta răspunsuri simple.

Foto: X

Și, totuși, care e raportul pierderilor umane în războiul din Ucraina? Dar nivelul?

La război singurul lucru care este împărtășit și recunoscut aproape de toată lumea, indiferent de tabără, este suferința.

Dar chiar și aici sunt nuanțe, cine suferă mai mult, cine trebuie să sufere acum pentru că a luat decizii proaste în trecut, cine merită și trebuie să sufere pentru că nu acceptă valorile potrivite, nu împărtășește principiile, se află pe partea nepotrivită a autostrăzii istoriei etc. etc. dar, în principiu, nimeni, aproape nimeni, nu neagă vremurile grele care se trăiesc în absența păcii.

A accepta că există suferință este, însă, una, a dezvălui ce înseamnă aceasta atunci când este să faci bilanțul pierderilor umane, este alta.

La război, nimeni nu este pregătit să fie sincer privind aceste date, doar dacă este vorba de exemple speciale, în care fie este vorba de diferențe evidente și vizibile între cele două părți combatante – vorba lui Sergiu Nicolaescu: ”un fleac, i-am ciuruit” –, fie se exagerează un caz particular pentru a obține mobilizarea națională în direcția pe care o dorește conducerea țării.

Istoria recentă cunoaște toate aceste situații, dar cele mai multe, mai des întâlnite, sunt cele în care pierderile proprii sunt minime, cele ale inamicului sunt fără număr, fără număr.

Foto: X

Pentru a nu lungi povestea, câteva comentarii privind războiul din Ucraina:

-      niciunul din cele două bilanțuri oficiale nu este adevărat. Explicație: Fiecare estimare făcută de către una din părți despre pierderile celeilalte este pură acțiune propagandistică, iar statisticile prezentate sunt pline de exagerări. La acest moment, estimările reciproce privind pierderile umane se află în jurul a 1,5 milioane de morți, răniți, prizonieri și dispăruți, 3 milioane în total. Ținând cont de numărul celor aflați pe front (600 – 700.000 de fiecare parte), de contingentele anuale adăugate (în jur de 300 - 400.000 de fiecare parte, date mai ușor verificabile), ar rezulta că, în final, războiul ar trebui să se poarte între un soldat ucrainean și un soldat rus, toți ceilalți fiind deja la capitolul ”pierderi”;

-      rapoartele moderat – conservatoare realizate de surse ”independente”, gen Mediazona, Meduza, CSIS, sunt mai curând fabricate cu mijloace ”farmaceutice” și cu ochii la evoluțiile de pe front și la așteptările politicienilor. În general, aceste rapoarte dau un raport al pierderilor de 1,5 / 1, Rusia / Ucraina, și un nivel de 200 – 300.000 de morți de fiecare parte;

-      declarațiile liderilor celor două părți, politici sau militari, precum și ale altor personalități oficiale din statele care sprijină una din părți, sunt, de asemenea, din categoria wishful thinking și trebuie considerate în consecință;

-      un indicator al pierderilor reale ar putea fi schimbul reciproc de trupuri ale combatanților decedați pe linia frontului și recuperați pe timpul pauzelor între operațiile militare. Raportul este însă disproporționat de mare în favoarea părții ruse, chiar de 20 – 30 / 1, ceea ce a dus fie la respingerea ideii că ar putea exista o relație directă cu pierderile reale, fie la alte explicații (rușii își transferă ucrainenilor propriile cadavre, natura liniei de front și a fâșiei de confruntare permite mai puțin ucrainenilor să-și recupereze camarazii căzuți în lupte...).

După aceste comentarii, vă propun o abordare obiectiv – academică a subiectului, realizată de un cercetător, Alexander Grable, doctorand și asistent universitar în cadrul Departamentului de Studii de Război de la King’s College London.

Prezentarea sa a fost parte a unui seminar organizat recent de către Universitatea Națională de Apărare din Helsinki, Finlanda.

Altfel spus, e vorba de o analiză a unui cercetător britanic și prezentată la o instituție finlandeză de studii de apărare.

Titlul analizei este ”Pierderi irecuperabile: estimarea pierderilor umane în războiul ruso-ucrainean” și este capitol într-un volum mai larg de contribuții pe această temă, a conflictului din Estul Europei, intitulat ”Războiul Rusiei împotriva Ucrainei – Dezvoltarea militară viitoare a Rusiei”.

Metoda de analiză se bazează pe date publice, privind numărul de răniți și amputați și calculul procentual al acestor cifre în pierderile generale, luând în considerație tipul de război, consumul de muniție de către părți, calitatea serviciilor medicale etc.

Acest gen de lucrări cere spațiu pentru analize și explicații, nu e de ajuns o însemnare frugală ca aceasta, dar ce pot face acum este să vă prezint, extrem de scurt, principalele concluzii ale analizei:

-        pierderile umane ruse sunt mai mici decât estimările;

-        pierderile umane ucrainene sunt mai mari decât estimările;

-        raportul dintre ele se află, probabil, cu un ordine de mărime în favoarea Rusiei.

 O altă concluzie a lui Alexander Grable, la fel de neplăcută, este cea privind consecințele pentru Ucraina și statele NATO, pentru Alianță în general: ”Ucraina rămâne cu tot mai puțin spațiu de manevră în negocieri, pe măsură ce își pierde resursele umane. Având în vedere sprijinul esențial oferit de NATO, acest lucru înseamnă, de asemenea, că armatele statelor membre NATO ar putea fi nevoite să își reevalueze viziunea asupra modului în care se desfășoară acest război”.

În analiză e, uneori, ca la doctor, e bine să ai și o a doua opinie.

Dacă prima nu ne convine, mai căutăm...