Sfârșitul care trebuia să vină

Chiar și războiul din Ucraina va avea un sfârșit. Probabil, mai devreme decât mai târziu. Posibil după această iarnă. Timpul nu mai are răbdare. Și nu numai el.

Foto: Twitter / X

Până la urmă vom intra și în ultima iarnă de război.

Așa cum arată la acest moment evoluțiile de pe front și din interiorul Ucrainei, conflictul nu mai poate continua peste limitele unui calendar apropiat.

Din motive care țin de evidență: nu vor mai fi porturi ucrainene la Marea Neagră și la Dunăre de blocat, nu vor mai fi obiective de infrastructură strategică de distrus în Kiev și în alte mari orașe ale Ucrainei, nu vor mai rămâne poduri în funcțiune peste Nipru pentru a permite coridoarele logistice către front.

Pentru a convinge cele 70 de miliarde de euro necesare pentru 2027 să iasă din  bugetele naționale europene și să se îndrepte spre Kiev, drone ucrainene vor continua să lovească Rusia, uneori chiar la momente simbolice, așa cum s-a întâmplat recent, când a fost atacat Sankt Petersburg exact când se desfășurau negocieri ruso - americane în orașul de la Marea Baltică.

Consecințele acestor atacuri vor fi resimțite, însă, mai ales de locuitorii Kievului, cei pentru care căldura și curentul electric vor deveni un lux de care se vor bucura din ce în ce mai rar.

Nu este o imagine din vreun film apocaliptic, e perspectiva acestei ierni, la doar una – două luni distanță în timp și la numai câteva sute de kilometri depărtare spre est.

Este un moment critic al războiului, în care perspectiva unei evoluții defavorabile Ucrainei – ca să nu folosim cuvântul acela – ar putea acutiza reacțiile celor care cred în continuarea războiului și într-un deznodământ pozitiv pentru Kiev.

A venit și ultima iarnă de război.

Sigur, nimeni nu face o declarație în acest sens, bătălia se poartă până în ultima secundă, uneori și după – întotdeauna sunt și unii la care vestea ajunge mai târziu – dar semnele sunt desenate în fața noastră, nu rămâne decât să ne uităm atent și să le înțelegem semnificația:

-      ”ruperea frontului” de către Administrația Trump prin purtarea de negocieri directe cu Rusia pe dosare economice, dar și prin  semnalul trimis explicit președintelui Zelenski că nu mai poate fi un partener al Washingtonului;

-      problemele sociale, economice, financiare, politice, lista ar putea continua, cu care se confruntă principalii suporteri europeni, Franța și Germania, ai Ucrainei;

-      declarațiile oficialilor ucraineni că ar putea accepta un armistițiu, poate chiar mai mult, pe actualele linii de front, ceea ce, într-o anumită interpretare, ar putea semnifica faptul că aceștia ar putea fi de acord și cu o soluție teritorială defavorabilă;

-      discuțiile de tatonare privind formate diplomatice care amintesc de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, gen ”Ialta 2”, care stârnesc fiori, dar care semnifică și presiunea internațională din ce în ce mai intensă pentru găsirea unei soluții la un conflict care a debutat în notă regională, a dobândit ulterior anvergură internațională prin lanțurile de parteneriate create de cele două părți și este în prezent o problemă globală, prin  natura schimbărilor produse în ordinea lumii.

Aritmetica simplă este cea care decide și în cazul păcii și războiului, desigur nu numai aritmetica militară, dar și cea care calculează în ce conflicte prezente și viitoare se consumă mai multe resurse, unde se află acestea, cum se poate ajunge la ele.

E de ajuns o privire de la distanță convenabilă asupra hărții lumii, cea care trebuie să conțină aceste date, aceste fluxuri de transport, aceste centre mari economice de consum, pentru a înțelege cum se re-echilibrează relațiile internaționale.

Foto: Twitter / X

Iar toate acestea, în timp ce, la Kiev, semnele iernii care vine sunt mult mai prozaice: primarul Kliciko îndeamnă populația să găsească locații alternative, reprezentanțele diplomatice își caută și ele reședințe în vestul Ucrainei, unele chiar pleacă lăsând în urmă doar serviciile minime, deplasările prezidențiale nu se mai fac prin Polonia, orientându-se în ultima perioadă pe culoarul aerian Chișinău – Suceava...

Finalurile de conflicte sunt, însă, perioade periculoase.

Atunci se încearcă strategiile riscante care au fost păstrate ca ultimă soluție, atunci se riscă cel mai mult, atunci se joacă la cacealma, inclusiv la nivelul cel mai înalt, atunci se dau ultimele lovituri cu speranța unui KO final care ar putea șterge toată istoria anterioară a conflictului.

Într-un articol pentru platforma analitică ”Responsible Statecraft”, George Beebe, fost  director OSINT la CIA, specialist pe Rusia și consilier al fostului vice președinte Dick Cheney pe acest spațiu, în prezent director la Quincy Institute, face o scurtă trecere în revistă a eventualelor ”tentații” ale unei astfel de abordări:

-      o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei asigurată de forțe aeriene ale statelor NATO;

-      poziționarea de forțe terestre și navale în jurul exclavei Kaliningrad;

-      blocarea exclavei în condițiile continuării înrăutățirii situației umanitare din Kiev.

Toate sunt linii roșii pentru Moscova – așa cum este și ideea, dragă mai ales președintelui Macron, de a trimite în Ucraina trupe din state NATO pentru a monitoriza situația în perioada post-conflict – dar ele sunt văzute de cei care le susțin doar ca aliniamente care se pot disloca în cazul unei escaladări.

Argumentația analistului american este că numai o abordare care să aibă negocierile de pace ca centru de greutate poate îndepărta astfel de ”tentații”.

Ceea ce Administrația Trump deja a declanșat de ceva timp.

Analistul american mai sugerează că cea mai bună opțiune ar fi diplomația discretă, a specialiștilor care nu află în atenția presei.

Dar diplomații din umbră nu pot influența alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, de aceea sunt, deocamdată, preferați delegații americani care acționează cu un ochi la agenda de negocieri și cu altul la titlurile din presă și la sondajele electorale.

Foto: Twitter / X

Să reținem aceste date: 3 noiembrie, 17 – 19 noiembrie, 20 decembrie

Primele vor fi, pe 3 noiembrie, alegerile americane de la jumătatea mandatului, hotărâtoare, speră Kievul, pentru victoria democraților și reechilibrarea balanței de încredere între Kiev și Washington.

Va urma summit-ul APEC, în Shenzen, China - ulterior unui alt summit, al ASEAN, programat în Filipine - unde este posibilă o trilaterală Rusia – China – SUA, un fel de Ialta de rit oriental.

Cireașa de pe tortul Moșului de Crăciun va fi așezată la reuniunea de sub palmierii de pe terenul prezidențial de golf de la Miami, Florida, acolo unde se va desfășura întâlnirea G20, eveniment la care este invitat și președintele Putin.

Foto: Twitter / X

Într-un sfârșit de an plin de reuniuni la vârf, Europa va fi doar alpinist de rezervă pe platoul înalt al întâlnirilor politice.

Ca să calmeze și orgoliile noastre continentale, vor fi și negocieri intermediare, gen cea de la Abu Dhabi, unde delegațiile numeroase ale guralivului Bruxelles și ale principalelor capitale europene vor crea impresia că UE mai e parte a procesului de încheiere a unui conflict în care a intrat cu reținere dar din care se extrage acum cu greu.

Fiecăruia trebuie să i se ofere o scenă pe care să evolueze, chiar dacă în acest ultim caz e doar un spectacol la matineu.

Pe traseul acestor reuniuni și întâlniri bilaterale și trilaterale se vor aduna variantele pentru pacea viitoare și căile pentru obținerea ei, iar președintele Zelenski va afla cu siguranță dacă mai este parte a soluției – așa cum cred el și europenii - sau o parte a problemei, după cum apreciază alți cetățeni importanți.

Variantele finale vor oscila între înghețarea pur și simplu a conflictului, în așteptarea unor vremuri mai bune, și ajungerea la un act cuprinzător care să se adreseze problemelor de securitate din întreg spațiul euro-atlantic.

Pariul este mai curând pe prima opțiune, dar nu se știe niciodată ce poate aduce Ialta 2.

Foto: Twitter / X

Dar până la pace, războiul continuă să ne încurce. Uneori, periculos...

În perioada extrem de recentă, s-au remarcat câteva incidente și evoluții care arată că, dincolo de obișnuitul curs al confruntării, cu rapoarte zilnice care împart aproape egal, atacurile cu rachete și drone, pierderile și câștigurile, lebede negre stau la pândă, gata să apară tocmai când lumea e mai liniștită.

Am reținut două dintre acestea.

Dronă ucraineană cu viză de Polonia?

În noaptea de 18 octombrie, când s-a înregistrat unul din cele mai mari atacuri asupra infrastructurii ruse din Sankt Petersburg și regiunea Leningrad, una din dronele ucrainene s-a oprit pe drum undeva în Lituania, în municipalitatea Pasvalys, făcând buuuum pe o mașină civilă.

Ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas, a afirmat că drona a venit din Polonia, prim ministrul lituanian a confirmat și el, ”nu e nicio îndoială”, Kievul a recunoscut că drona e ucraineană, Varșovia a solicitat explicații Ucrainei, au rămas doar câteva probleme:

-        radarele poloneze nu au văzut nimic, după cum declară autoritățile poloneze;

-        nu există o confirmare că drona ar fi fost lansată din altă parte decât din Ucraina.

Iar aceste probleme trimit către alte interpretări, cărora le atașez și câte un semn de întrebare:

-        mai e cazul să ne punem cenușă în cap, când sunt și alții, mult mai bine dotați decât noi, care nu reușesc să detecteze dronele ajunse pe teritoriul național?

sau

-        e, cumva, posibil să existe o ”rută baltică” de zbor a dronelor ucrainene – așa cum s-a afirmat, uneori, tendențios - care, astfel, se pot deplasa cu impunitate în direcția Sankt Petersburg, în afara jurisdicției anti-aerienei ruse?

Interpretarea doi este periculoasă doar enunțată.

Foto: Twitter / X

Satelit la satelit trage

Doi sateliți, unul americano – finlandez, ICEYE-X36, altul rus, Kosmos-2612, s-au observat de la distanță, s-au plăcut și s-au apropiat unul de altul să-și mărturisească sentimentele.

Mai activ, natural, a fost satelitul rus care a ajuns până la o distanță de 26 de metri, de partenerul de orbită, s-a înfoiat amenințător, după care s-a îndepărtat la o distanță de vedere directă.

Nu se știe exact ce s-a desfășurat acolo sus, cine a condus pașii la baletul din termosferă, așa se numește stratul din atmosfera Pământului care găzduiește majoritatea sateliților, precum și stațiile orbitale actuale.

Dar ne putem face o idee dacă știm că satelitul rus este presupus a fi din categoria sateliților ”inspectori”, cei care au misiuni de supraveghere a omologilor din spațiu, eventual și de bruiere a echipamentelor acestora.

Unii afirmă că inclusiv pe cale cinetică.

Iar despre satelitul americano – finlandez se afirmă că ar fi furnizat imagini digitale Ucrainei, începând cu anul 2022.

Adică de când războiul se poartă atât pe pământ dar și pe cerul înstelat de deasupra noastră.

Duetul celor doi sateliți continuă, orbitele s-au sincronizat deja, vor trăi fericiți, rotație după rotație, până când va veni pacea sau se vor toci bateriile solare.

***

Iar dacă soarele, călător între Răsărit și Apus, nu e, nimic nu e.