Analiză Scenariul negru prin care Putin vrea să alunge NATO din România. Generalul Bălăceanu explică planul real al Rusiei

Cererea Rusiei de a elimina prezența militară aliată din statele intrate în NATO după 1997 ar putea fi mai mult decât o revendicare de securitate: o pârghie pentru a obține concesii în dosarul ucrainean. Generalul Virgil Bălăceanu analizează pentru „Adevărul” strategia Kremlinului și explică de ce Putin continuă să formuleze pretenții pe care știe că Occidentul nu le va accepta integral.

Trupele NATO dislocate în România sunt un ghimpe în coastele lui Putin Foto: Inquam Photos / George Călin

Înaintea negocierilor pentru un acord de pace în Ucraina, Rusia ar fi reluat o mai veche tactică și ar fi înaintată o nouă cerere extremă: retragerea infrastructurii militare a NATO la liniile și aliniamentul de dinainte de 1997, adică înainte de valurile de extindere spre Est. Cel puțin asta susțin britanicii de la The Telegraph, preluați de presa din România.

Ridicarea cererii privind retragerea NATO la liniile din 1997 este o tactică clasică a Kremlinului de maximizare a mizelor și ar fi folosită din nou, de data aceasta înainte de negocierile de pace din Abu Dhabi, mutând atenția de la teritoriul Ucrainei la întreaga arhitectură de securitate a Europei. De fapt, Rusia a mai făcut aceeași solicitare și în alte câteva rânduri, inclusiv în 2021, înainte de a ataca Ucraina. Atunci, Kremlinul a înaintat aceste cereri ca pe un ultimatum către NATO și Statele Unite, dar negocierea nu a mai avut loc.

În plină efervescență diplomatică legată de noua rundă de discuții pregătită la Abu Dhabi pe marginea conflictului din Ucraina, Kremlinul încearcă să mute miza mult dincolo de granițele statului vecin. Așa cum îi stă în obicei, în culisele negocierilor, Rusia mizează pe tactica revendicărilor extreme, totul cu speranța că va obține concesii majore care să redeseneze întreaga arhitectură de securitate a Europei Centrale și de Est.

Pretențiile radicale ale Moscovei

General-locotenent în rezervă, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost comandant al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, Virgil Bălăceanu analizează acest caz, pentru „Adevărul”. El amintește că, în esență, Rusia cere eliminarea trupelor, a infrastructurii aliate și a bazelor din statele care au aderat la Alianță după 1997.

Analizând această strategie de presiune, generalul explică faptul că miza reală a Moscovei este să obțină concesii importante în Ucraina și să provoace cât mai multe tensiuni în rândul aliaților, ceea ce ar ajuta Rusia să-și extindă apoi influența în Europa.

„Rusia și-ar dori să nu mai fie o prezență a grupurilor de luptă, să nu mai fie o prezență a comandamentelor NATO în toate statele care au intrat în Alianța Nord-Atlantoică după 1997. Este vorba de 10 state, inclusiv România. Deci, în definitiv avem o prezență de un anumit tip a NATO, inclusiv în Albania, inclusiv în Muntenegru. Asta ar însemna ca NATO să nu mai aibă o prezență militară nici în Finlanda, deși deocamdată nu e atât de consistentă, dar nici în Polonia, nici în țările baltice, nici în Slovacia, nici în Ungaria, nici în România, nici în Bulgaria, nici în Slovenia, nici în Albania, nici în Muntenegru”, spune generalul Bălăceanu.

Totuși, mai degrabă astfel de solicitări sunt mai degrabă instrumente clasice de negociere. Generalul Virgil Bălăceanu explică faptul că, în realitate Kremlinul aruncă pe masă cereri maximale pentru a crea un punct de plecare forțat, de unde să poată cedeze ulterior în schimbul atingerii altor obiective teritoriale sau militare în Ucraina.

Altfel spus, Putin ar veni cu pretenții nerealiste, deși este conștient că nu îi pot fi satisfăcute. În realitate, renunțând apoi la cererile absurde privind granițele din '97, Rusia ar încercui și ar forța concesii majore care o interesează direct pe teren în Ucraina, cum ar fi limitarea drastică a armatei ucrainene la 80.000 de oameni sau împiedicarea oricărei arhitecturi de securitate pro-occidentale acolo. Generalul Bălăceanu detaliază felul în care ar putea să judece rușii această speță.

„Vladimir Putin poate să ceară mai mult decât acel decalog al capitulării, nu, militare, politice și economice a Ucrainei, să încerce să ceară mai mult, astfel încât să ajungă la ceea ce îl interesează pe el. Ofer un exemplu, el poate spune așa: «Am propus retragerea forțelor NATO din statele care au intrat în NATO după 1997 la situația din 1997». Bun. Și în negociere, ulterior, poate să vină și să spună: «Renunțăm la această solicitare, dar condiționăm de a păstra efectivele armatei ucrainene la 80.000 de oameni», așa cum știm că de altfel chiar intenționează Federația Rusă. Ce înseamnă 80.000 de oameni în comparație cu forțele militare ale Federației Ruse? Nimic. Adică forțele armate ale Ucrainei să aibă cam o treime din forțele pe care le-au avut înaintea invaziei. Și atunci, iată cum își urmărește un obiectiv care este legat de Ucraina și care este legat de o posibilă expansiune până la Nistru și până la gurile Dunării”, punctează generalul Virgil Bălăceanu.

Pe de altă parte, nici NATO nu ar accepta solicitarea Rusiei, este convingerea generalului, ceea ce înseamnă că aceasta este doar un punct de plecare în negocieri, nu un dat.

„Nu cred că NATO va asculta de aceste cerințe ale lui Putin, dacă ele vor fi exprimate direct și în mod oficial”, este convingerea sa.

Ce ar însemna o asemenea retragere pentru securitatea României

Dacă o ipoteză atât de extremă ar fi măcar luată în calcul la masa tratativelor dintre marile puteri, România ar ajunge într-o vulnerabilitate strategică majoră, însă nu neapărat dramatică. Chiar dacă garanțiile formale ale Tratatului de la Washington nu pot fi șterse cu buretele, absența unei prezențe aliate de descurajare pe teren ar goli într-o anumită măsură de conținut umbrela defensivă de la Marea Neagră.

Generalul Virgil Bălăceanu explică strategia lui Putin Foto: MApN

Importanța trupelor aliate staționate pe teritoriul național nu este una pur formală, ci are un rol direct de a bloca orice agresiune externă.

„În momentul în care cineva ar ataca o țară cum e România, chiar dacă este o simplă bază militară de pe teritoriul României, atacă și forțele Statelor Unite și ale Franței,. Altfel spus, s-ar înțelege fără doar și poate că este un atac și asupra Statelor Unite și ale Franței. Deci prezența la pace a acestor forțe are un efect de descurajare. Pe de altă parte, să ținem cont și că România nu se apără cu 1.000 de americani și 1.000 de francezi, ci în primul rând cu propria armată. Discuția este însă mult mai complexă”, mai spune generalul.

În ciuda temerilor publice alimentate de diverse speculații despre o posibilă nouă „Ialtă” sau de o împărțire a sferelor de influență după tipare istorice, expertul militar exclude un astfel de deznodământ clasic.

„Nu, nu se poate lua în calcul o nouă împărțire, nu putem vorbi de o nouă Ialtă. Ar fi absurd. Dar nu este mai puțin adevărat faptul că Federația Rusă se pregătește pentru extinderea sferei de influență, căutând prin toate modalitățile să slăbească coeziunea NATO și să facă proiectul Uniunii Europene să eșueze. Și atunci nu vorbim de o împărțire prin întâlniri între mari lideri, ci ei o văd, rușii, ca această creștere a sferei de influență a Federației Ruse în Europa să se realizeze prin ajungerea la putere a celor care sunt pro-Moscova. Vorbim de politicieni care simpatizează Moscova, de partide mai mult decât eurosceptice, de forțe politice care ar provoca mari probleme. De fapt, pe asta mizează Federația Rusă”, explică generalul Bălăceanu.

De altfel, Federația Rusă își extinde deja treptat influența în Europa și profită din plin de anumite slăbiciuni și de indecizia Occidentului, mai ales de dezinteresul Statelor Unite.

„În definitiv, Federația Rusă își extinde influența în Estul, în Centrul și într-o anumită măsură în Vestul Europei, în condițiile în care Statele Unite nu mai consideră Europa ca o zonă importantă pentru politica externă a Statelor Unite. Așa că apare indirect o împărțire a sferei de influență? Sigur că apare.”

Soluțiile reale dincolo de iluzii

În fața unui context geopolitic atât de tensionat, România nu își poate permite luxul pasivității, așa cum nu își poate permite nici să ia în calcul doar scenarii optimiste. Deși este foarte puțin probabil faptul că Federația Rusă ar viza un atac militar cu mijloace convenționale asupra unui stat NATO, această variantă nu poate fi exclusă în totalitate.

În plus, chiar dacă Federația Rusă nu ar ataca România sau un alt stat NATO, istoria a dovedit faptul că în relațiile internaționale dintre state pot apărea oricând fricțiuni și escaladări, astfel că peste ani sau peste decenii ar putea să apară și alte forțe ostile. Iar România ar trebui să fie pregătită pentru orice fel de scenariu, chiar pentru unele care ar putea să pară azi fantasmagorice sau rupte de realitate.

Soluția la toate acestea, avertizează generalul Virgil Bălăceanu, constă într-o întărire profundă a capabilităților proprii, plecând de la o logică internă clară.

„Trebuie să plecăm de la următoarea realitate: aplicăm articolul 3 al Tratatului de la Washington, asigurăm propriile capabilități, ne asigurăm propria noastră capacitate de apărare. Asta înseamnă articolul 3. Vorbim de o capacitate de apărare la nivel național , printr-o diversitate de capabilități de tip militar, de tip non-militar, aplicând principii pe care alții le aplică cu succes”, consideră generalul.

Trecerea de la teorie la fapte ar implica însă conștientizarea problemei la București, în special în ceea ce privește industria națională de armament și resursa umană. Generalul atrage atenția că fabricile de profil trebuie puse urgent la treabă.

„Dacă anul viitor noi nu avem contractul semnat și nu începem producția la cele două întreprinderi pe care le avem destinate și care au tradiție, la Cugir pe armament și Sadu pe muniție, înseamnă că n-avem nicio perspectivă din punct de vedere al pregătirii României pentru apărare”, pune el degetul pe rană.

În plus, mai afirmă generalul, trebuie din start pornit de la ideea că este nevoie de măsuri ferme privind rezerva armatei și pregătirea populației, dincolo de simpla evidență pe hârtie.

„Anul viitor nu numai să avem exerciții MOBEX, care sunt exerciții de verificare a evidenței militare, dar să avem și primele subunități cu rezerviști care se instruiesc potrivit prevederilor legii până la 15 zile anual. Avem un guvern care ar trebui să pună în practică ceea ce nu s-a întâmplat până acum”, mai adaugă el.

Concluzia care se desprinde din întreaga discuție ar trebui să pună pe gând autoritățile. După ce politicienii și guvernele de până acum au neglijat apărarea și securitatea țării și le-au trecut între paranteze, Bucureștiul nu își permite acum să stea cu privirea pironită doar spre ceea ce se negociază în afara granițelor.

Generalul Bălăceanu este susținătorul ideii că securitatea se construiește acasă, prin acțiuni proactive și măsuri concrete și că România e obligată să fie proactivă.

„Ne uităm tot timpul peste granițe, pentru că în interiorul granițelor n-am realizat nimic. Deci un asemenea lucru îți permite să adaptezi problematica apărării la situații care nu sunt de fiecare dată favorabile. Ai soluțiile tale, care se regăsesc în modalități mult mai ample de pregătire a populației pentru apărare, de pregătire a economiei, vezi industria de apărare, de pregătirea teritoriului, astfel încât pe anumite direcții să realizezi, nu? Sisteme de apărare, inclusiv dacă este necesar, fortificații și alte elemente care țin de pregătirea teritoriului pentru apărare. Trebuie să prevenim asemenea situații, trebuie să fim proactivi”, conchide generalul Virgil Bălăceanu.