Articole scrise de Irina-Margareta Nistor

A inceput competitia propriu-zisa, in care au ajuns 19 productii.

In 2009 ajungeam pentru prima data la Berlinala, cu foarte pasionatul critic Tudor Caranfil(m), si intram direct la Berlinale Palast, la filmul lui Tykwer : International, un thriller stralucit, dupa ce facuse furori, cu ceva vreme inainte, cu Alerga, Lola,alearga.

Sofisticatul trofeu, despre care, pe bună dreptate, minunatul actor și mai nou regizor, iubitor de cinefili și de mamă, pentru care a făcut o poză cu sala cea mare de la Karlovy Vary: Daniel Bruhl spunea că e mai chipeș decât Oscarul, a ajuns la A Sudden Glimpse to Deeper Things.

fără imagine La Karlovy Vary, urmează întâlnirea cu minunatul și fermecătorul actor (devenit și regizor) Daniel Bruhl, și inevitabil mi-am amintit de filmul cult, al cărui protagonist a fost, acum deja 21 de ani.

fără imagine Festivalul de la Karlovy Vary, din start anunța că va sta sub semnul lui Kafka, la 100 de ani de la dispariția sa fizică.

fără imagine Și ca să explic. Oplatki e o napolitană foarte fina, de la Marienbad se pare (deci din orășelul splendid și el, din preajmă, care a inspirat și un film franțuzesc, memorabil, al lui Alain Resnais, din 1961, de văzut la cinematecă).

fără imagine „Anora” americanului Sean Baker (mai tandru, în independentul „Florida Project”) care și-a dedicat Palme d Or-ul celor care practică la propriu prostituția, sex-workers, este o peliculă extrem de intensă.

Cei din urmă vor fi cei dintâi, cronologic vorbind. Unul dintre cele trei titluri anunțate la final de selecție a fost „Cea mai prețioasa marfă”, o animație desenată de chiar Michel Hazanavicius (genial cu „The Artist”, în 2011).

„Contele de Monte Cristo” a avut avanpremiera pe covorul roșu, în afara competiției.

Când s-au anunțat pe 11 aprilie filmele din competiție, recunosc că m-a tentat cel mai tare „Marcello mio” al lui Christophe Honore.

fără imagine Și începuse atât de bine această zi de sărbătoare, cu o animație japoneză atipică, filmată pe stil vechi, cadru cu cadru, diferit de manga obișnuită și cu un subiect adorabil.

fără imagine În sfârșit un film care le-a plăcut tuturor, publicului iubitor de cinema și experților.

Grecul care reușește să ne îngrozească, de fiecare dată, mereu mai cumplit, mai excesiv și mai apăsător, Yorgos Lanthimos, care a ajuns până la Oscaruri cu „Sărmane creaturi”, preia o parte din distribuție, pe Emma Stone, Willem Dafoe și Margaret Qualley pentru un triptic de orori.

fără imagine Regizorul Emanuel Pârvu, a urcat, împreună cu echipa sa, cel 24 de trepte spre glorie și a adus o poveste de la „ 3 km până la capătul lumii” până la exigentul public și juriu de la Cannes 77!

fără imagine Așteptat cu cea mai mare curiozitate, „Nașul” cinematografiei universale a făcut un film pe care l-a gândit decenii, și care a vrut să fie o saga în timp, pe care îl poate manipula și mai ales îl poate îngheța, opri, după bunul plac.

fără imagine Meryl Streep, cu un master class, chiar dacă și Fremaux și ea au subliniat că nu vor să dea lectii, ci să împărtășească experiență. Sfatul pentru cei la început de carieră: Don t give up! (De 3 ori, ca o incantație).

fără imagine A început. Cu un covor roșu, bătut în cuie, la propriu, cu adorabilul patruped Messi, din „L’anatomie d’une chute”, prezent și la Oscaruri, care fură vedeta tuturor, le eclipeasază categoric.

Ceremonia de final pentru ediția 2024, dar și pentru cei care au păstorit-o 4 ani, a început cu o discuție cu prezentatoarea, pe canapea, ceea ce firește că ducea cu gândul la divanul lui Freud.

fără imagine Două filme chinezești diametral opuse, unul care se petrece într-un subsol salubru, și celălalt într-o școală, cu adolescenți.

fără imagine Așa a fost și cu calupul de filme de joi.

fără imagine După ce m-am tot ferit de Dying/Despre moarte, că părea iar ceva sinistru și obsedant, apocaliptic pentru fiecare dintre noi și mai are și peste 3 ore, am constatat iar, că nu e bine să te iei doar după trailer.

fără imagine Un film austriac de la Michael Haneke (de care după 2 Palme d’Or, am scăpat, s-a lăsat, și mai ales n-am uitat devastatorul Amour ) și Ulrich Seidel, care ne-a demonstrat că Paradisul poate fi sinonim cu Infernul.

fără imagine Rămăsesem datoare cu Dahomey, al regizoarei franco-senegaleze, Mati Diop, aflată deja la a doua generație, și care a speculat repatrierea unor obiecte de artă în actualul Benin, recuperate de la coloniștii francezi.

fără imagine Mă bucur că Oppenheimer a luat 7 BAFTA

fără imagine Dimineața a început promițător cu o dramă inspirată de realitate și cu un titlu pornit de la o scrisoare de adio: In Liebe, Eure Hilde/Cu toată dragostea: Hilde.

fără imagine E limpede că ultima ediție a cuplului organizatoric Carlo Chatrian și Mariette Rissenbeek se străduiește să-i regretăm amarnic.

Seara de joi a avut un public diplomatic, Clubul Ambasadorilor Francofoni, prezidat de excelența sa doamna Andreea Păstârnac, dar și directoarea ICR Bruxelles, dna Corina Panaitopol, instituție parteneră tradițională a Festivalului.

fără imagine Cred că acest festival e unul al miracolelor, şi uneori al deconstrucţiei lor, ca în „Arsenie. Viaţa de apoi” (Cu punct după Arsenie, ca-n Amen.-ul lui Costa-Gavras).

fără imagine Ce te faci, când te trezești că ai cărat degeaba laptopul până în Cehia și l-ai luat probabil în vacanță sau a intrat în grevă, de vreme ce pur și simplu nu te mai ascultă? Scrii pe mobil, pe deșteptul și ascultătorul iPhone, de la Vodafone (sponsor și aici).

Cei trei pe care îi doream cu entuziasm în Palmaresul Cannes 2023 și-au găsit locul, măcar prin reprezentanți.

Știrile din Franța nu se apleacă prea mult spre câștigătorii și câștigătoarele de la Un Certain Regard, ci pe drama lui Celine Dion și filmul care la noi deja rulează, în care ea își joacă propriul rol și la ei abia acum vine: Love again.

fără imagine E fascinant de urmărit prezența unor membri ai aceleași familii a celei de-a 7-a arte, adesea din pură coincidență sau sincronicitate, cum o definea Jung, în zecile de titluri programate la Cannes.

fără imagine Dacă Michael Haneke, după ce și-a adjudecat două Palme d’Or, și a dat chix cu cinicul Happy end, ne-a scutit de temele sale înspăimântătoare, s-a găsit o continuatoare, din aceeași Austrie.