Good Bye, Lenin?

0
0
Publicat:

La Karlovy Vary, urmează întâlnirea cu minunatul și fermecătorul actor (devenit și regizor) Daniel Bruhl, și inevitabil mi-am amintit de filmul cult, al cărui protagonist a fost, acum deja 21 de ani. În engleză acest Good-bye este amibguu, între adio,  așa cum am sperat cei de dincolo de Cortina de fier și la revedere.  Cu stupoare l-am revăzut pe Lenin, cu limba lui cu tot, în producția din Republica Moldova, care deși are titlul în românește: Fără suflet, și se întâmplă în zilele noastre, cu corupția, inclusiv în lumea medicală, dincolo de Prut, cu șpagă pentru avorturi practicate în prim plan, redate cu o insitență insuportabilă, în afară de un singur personaj, toată lumea vorbește... rusește! Șocant!   

Mai toate peliculele sunt încrâncenate, apăsătroare, și aproape fără nicio rază de speranță, de la Celebration, și colaboraționiștii de pe vremea lui Hitler, din Croația, la Xoftel și refugiații din Siria și Palestina , de pe o insulă grecească,  de o violență, care te împiedică să fii empatic, și care-i maimuțăresc pe jurnaliștii, care își pun viața în joc, ca să relateze despre teatrele de război, la Anul grădinarului, remarcabil structurat, dar nemilos la adresa unui cuplu, deloc tânar, care nu vrea decât să-și cultive pământul, cu pasiune și multă muncă, chiar cu sudoare, dar e șicanat inimaginabil de un dezvoltator imobiliar. Ori la relații nesătoase între mame și fiice, care se întind pe mai multe generații, precum cehescul Tiny Lights, cu o fetiță prinsă la mijlocul unor conflicte și un potențial divorț, ceea ce o înrăiește de mică, la senzaționalul norvegian, Lovable, cel care poate cel mai nimerit s-ar traduce ca în melodia celor de la Taxi, cu Iubibilă, când ea atașantă la început, dar după 7 ani de căsnicie, de râie le zic americanii, totul e să treci de ei, ea devine adesea e detestabilă, cu reproșuri care strică viața și armonia, cu o actriță de mare forță, și cu o soluție, măcar aparentă, a unei psihoterapii, pe cei doi chemându-i Maria și Sigmund (aluzie subliminală la Freud sau simplă sincronicitate?). Și aici sunt copii la mijloc și o bunică, și ea divorțată, și nefericită... Istoria se repetă și se explică.

 O surpriză a fost Clorofila, un scenariu special, cu o fată cu un zâmbet cuceritor și care e o floare la propriu, cu păr și sânge verde. Tandru, foarte delicat, se petrece într-o livadă de portocali, unde e bine să mângâi și să le vorbești fructrelor, înainte să le culegi și să le pui în coș, și unde, într-o seră, un tip bizar și singuratic, cultivă plante pentru parfumuri, fără pereche.

Și au mai fost un cehesc despre viața de zi cu zi, într-o familie cu trei copii mari și încă unul târziu, pe drum, Din martie în mai, e o primăvară, care poate părea banală și totuși liniștitoare.

Și în competiție, un ceho-slovac Mord/ Tăierea drăguțului de porc, cu toate tradițiile, dar și cu vecini turnători, secrete de neam, și din nou întâmplări firești, și pe alocuri cu umor, care s-au lăsat cu aplauze.

Marea asteptare este pentru formidabilul britanic, nord-irlandez : Mark Cousins, ale cărui documentare mă fascinează, de la My Name is Alfred Hitchcock, prezentat la Tiff, la cel cu Ochii lui Orson Welles și până la cinematografia pe vremea lui Mussolini: Marșul asupra Romei , ori cele 15 ore de Istoria celei de-a 7-a Arte: O Odisee. De astă dată Wilhelmina Barns -Graham, o pictoriță, cu un destin care inspiră The Sudden Glimpse to Deeper Things.

P.S. Rumours despre care s-a vorbit mult la Cannes, poate unde a și intrigat pe măsură, și pe care l-am recuperat aici, a fost o mare dezamăgire, deși cu actori străluciți ca  Alicia Vikander, Cate Blanchett, Charles Dance sau Denis Menochet, trioul de regizori canadieni (Guy Maddin, Galen Johnson și Evan Johnson) a înseilat o aventură de un umor discutabil , gros și periculos, al unei întâlniri apocaliptice și de un ridicol voit al G7, grupului celor 7 puteri finaciare. Pacat!          

 Irina-Margareta Nistor, acreditată și invitată de Festivalul Internațional de la Karlovy Vary

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite