Globul de cristal (de Boemia, îmi place să cred ) merge la...

Sofisticatul trofeu, despre care, pe bună dreptate, minunatul actor și mai nou regizor, iubitor de cinefili  și de mamă, pentru care a făcut o poză cu sala cea mare de la Karlovy Vary: Daniel Bruhl spunea că e mai chipeș decât Oscarul, a ajuns la A Sudden Glimpse to Deeper Things al documentaristul de un har sublim : Mark Cousins, născut la Belfast, dar care s-a stabilit în Scoția, și cu care am avut o conversație fascinantă, pe care vă o voi împărtăși, într-una dintre edițiile cu Vocea filmelor, pe YouTube.

Pe lângă juriu, publicul, unul foarte avizat după 30 de ani (cum bine sublinia co-prezentatorul, același Maestru de Ceremonii ideal, cu o ironie, plină de umor negru, nici lui Ceaușescu nu i-a reușit, deși s-a străduit ) de Festival, revigorat de un Președinte, socotit un zeu de cei din breaslă : Jiri Bartoska, a ales magistral, la rândul său. Pelicula Waves / Unde Radio, în avanpremieră, care va ieși pe ecrane abia în august, și care sper, din tot sufletul, să fie achiziționat și în România, măcar la TIFF, sau la inspiratul Centru Ceh, ori la Europeni, în 2025, deși cred că ar fi trebuit văzut înainte de vot, pentru a înțelege mai bine politica, de la Stalin la Putin, și mai ales ce a însemnat invazia tancurilor sovietice și a o parte dintre cele ale țărilor Pactului de la Varșovia, și cum Primăvara de la Praga a fost zdrobită. O regie a unui actor și scenarist  născut în 1986: Jiri Madl, într-o coproducție ceho-slovacă, de o intensitate care te ține cu sufletul la gură, te atașezi de personaje, și plângi cu cea mai mare sinceritate, și empatie.  

Lovable, norvegianul în care am avut mare încredere, psy prin excelență, a plecat cu Premiul special al juriului, cu cel pentru cea mai bună actriță: Helga Guren (cameleonică și foarte concentrată pe personaj), cu cel Fipresci și cu cel al ecumenicilor.   

La actori un ex-aequo (încă se dă pe masculin/ feminin și nu ca la Berlin, unisex) pentru tatăl și fiul din producția din Țările de Jos (li s-au aliniat astrele în ultima perioadă): Three Days of Fish: Ton Kas și Guido Pollemans, într-o confruntare universală, între generații.

Cea mai bună regizoare : Nelicia Low pentru Pierce, povestea dramatică a celor doi frați campioni la scrimă, o coproducție Taiwan, Singapore, Polonia. 

Și două mențiuni : pentru cehescul cu porcul : Mord (care ar fi meritat mai mult, așa cum nici japonezul Rude to Love, n-ar fi trebuit trecut cu vederea) și Xoftex (care a fost mai degrabă un premiu de consolare, pentru soarta refugiaților, de pretutindeni.)

La secțiunea Proxima Competition, nu i-au dat o primă șansă indianului din Himalaya (Second Chance), de o candoare extraordinară, filmat în alb/negru, și atașant, la maximum. Premiul juriului a mers la bizarul Stranger (SUA, China, Țările de Jos, Norvegia , Franța). O explicație ar fi să nu contrarieze Beijingul, că a intrat în competiția mare și a și câștigat un taiwanez ? Așa cum nici peruanul Night has come, nu era decât un exercițiu militar nesfârșit, dar un debut, care au considerat că ar trebui încurajat. Și juriul Fipresci a socotit la fel.  

În schimb, mentiunea specială pentru cehescul, cu adevărat special, făcut din pasiune și fără fonduri și care le-a ieșit excelent: March to May, va avea probabil mai mult public, când va ieși pe marile ecrane.

P.S.1 Juriul ecumanic a fost impresionat și de Panopticon , coproducția la care a luat parte și România, pe lângă Georgia, Franța și Italia. Felicitări.

P.S.2 Alegerea celui care a încheiat seara de Gală a fost: Fingernails, al grecului Christos Nikou, care a făcut : Mere (cu care se autocitează, într-o referire biblică), un scenariu despre compatibilitatea în dragoste, dacă-ți smulgi câte o unghie și o bagi într-un aparat, care descifrează, dacă ți-ai găsit sau nu jumătatea, doar că mai dă și rateuri experiența (ca la testele anti-drog!), n-a fost prea inspirată. În concluzie, dacă Yorgos Lanthimos nu era destul de chinuitor, a apărut încă unul, din aceeași zonă, cu 10 ani mai tânăr și mai crud, torționar direct . Cules pe Apple TV+ . Sunt pentru viața în cinematografe a proiectelor care merită, altfel vom speria spectatorii.

P.S. 3  Cate Blanchett e iar producătoare, ca și la Rumours. De jucat, în orice, este fără cusur, dar, în rest, poate investește, mai degrabă, în opere de caritate.      

P.S. 4 Și pentru o încheiere, după care să vă lase gura apă, și să vă treceți deja în agendă ediția 59, de la Karlovy Vary, la început de iulie 2025, înaintea experimentalului de la Cannes, al lui Leos Carax : C’est pas moi, a rulat scheciul cu un alt Jiri (se citești Irji, întotdeauna) Menzel, din 2003, și trofeul său. E la birou și o tânără slujnică șterge praful. Îi sugerează să nu uite de ceasul din perete. Ea se urcă mai sus, iar el se uită prin glob, ca printr-o lupă/obiectiv, doar că nu e nimic vulgar, căci fata are niște izmenuțe moartea pasiunii! Aplauzele au fost asigurate și cu nostalgia de rigoare, pentru un mare cineast, care s-a stins în 2020, dar știa să ne facă să râdem inteligent.      

 Irina-Margareta Nistor, acreditată și invitată de Festivalul Internațional de la Karlovy Vary