De la sublim la ridicol

În sfârșit un film care le-a plăcut tuturor, publicului iubitor de cinema și experților. E semnat de regizorul din familia atât de inspirată și impregnată de cea de-a 7-a artă, cea a lui Audiard. Se numește „Emilia Perez” și e un muzical atipic, un tran cu gangsteri și amor, în spaniolă (probabil subliminal cu gândul că n-ar putea câștiga iar un franțuzesc după „Titane” și „L’Anatomie d’une chute”, mai ales că e un domn regizorul). Infinit mai reușit decât „Frații Sisters”, cel turnat în România (nici lui Kevin Costner nu i-a prea ieșit westernul, o mini-serie, cu un prim capitol de 3 ore : „Horizon, o saga americană”, mai puțin politically correct, în care pieile-roșii/ indigenii sunt violenți și înspăimântători și mai ales ucigători.)

Revenind la preferatul tuturor (nu știm dacă și al juriului) deși mai toată lumea, vorbește de Selena Gomez (deh notorietatea, bat-o vina), vedeta incontestabilă e frumoasa și ultra talentata Zoe Saldana, care cântă și joacă extrem de nuanțat și atașant. Ar merita premiul de interpretare feminină, că la Cannes încă mai există, iar la bărbați Jeremy Strong, americanul, care a studiat la Londra, devenit, pe marele ecran, avocatul Roy Cohn din „The Apprentice” / Ucenicul Donald Trump, care are ce învăța, de la mentorul său, la fel de lipsit de scrupule.

Dacă pe fostul președinte SUA la început de carieră antreprenorială îl interpretează Sebastian Stan , al nostru (care abia a câștigat un Urs de Aur la Berlin, deci slabe șanse să fie votat pentru acest rol, impecabil redat, dar cam cosmetizat, față de realitate), pe poetul rus Limonov (pseudonim care nu-i de la lămâie, ci de la grenadă), îl întruchipează britanicul Ben Whishaw (Q din James Bond). Un excentric de un tupeu fără margini, care-i aduce injurii nepermise unui disident adevărat, de talia lui Soljenițîn, dar invidia față de Nobelul, pentru literatură, și alcoolul și drogurile, chiar dacă nu-s circumstanțe atenuate, pentru acest teribilist, pot fi o explicație.  

„The Substance” încă o regizoare, tot din Hexagon : Coralie Fargeat, care a ales engleza pentru acest horror, care n-are umorul din „Moartea îi vine atât de bine”, și care amintește de încrâncenarea lui Faye Dunaway din „Rețeaua de televiziune”pentru notorietate și audiență.  Demi Moore (un fel de Jane Fonda, cu lecții de sport, pe micul ecran), cade în păcatul de a-și dori să fie iar frumoasă și fără cusur, cu orice preț, facând un alt fel de pact cu Necuratul nevăzut. În varianta întinerită : Margaret Qualley(fiica lui Andie MacDowell), pe care am văzut-o în trei roluri și la Yorgos Lanthimos. Concluzia : nemulțumitului i se ia darul, dar după o căruță de orori, greu de suportat și adesea caraghioase.

A fost pe listă și selecționatul maestrului sinistrului : David Cronenberg cu„Shrouds” /„ Giulgii” , cu Diane Kruger în trei personaje, înclusiv un avatar I.A. al lui Vincent Cassel, despre un văduv, proprietrul unui cimitir HighTech, cu restaurant, la un loc (la noi, era un banc, cu o cârciumă vizavi de Bellu, căreia îi zicea : mai bine aci, decât vizavi). Obsesia urmăririlor și dincolo de moarte, și descompunere treptată, ca să aibe timp sufletul să se despartă de trup… Anti- incinerări. Bizar, pentru un loc de veci evreiesc. Și cu un RMN post mortem. De groază!          

Irina-Margareta Nistor

Corespondent de cinema, la Cannes