Berlinală 74, a 4-a zi : una mai mult ca perfectă
0O să o iau în sens invers, cronologic, și o să mă bucur că Oppenheimer a luat 7 BAFTA, inclusiv Christopher Nolan, Robert Downey Jr. și răsfățatul anului : Cillian Murphy (deși, la Berlinală, a uitat că era printre favoriți și la Londra ). Am rămas cu o strângere de inimă pentru Paul Giamatti și pentru puștiul : Dominic Sessa, unde doar Da Vine Joy Randolph a plecat cu trofeul Stella, deși a fost atribuit și celei care a făcut un castingul ideal : Susan Shopmaker, pentru senzaționalul Holdovers, dar poate că a fost prea americănesco-subtil (chiar dacă diagnosticul pare o contradicție în termeni!). Emma Stone din câștigătorul de la Veneția Poor Things/ Sărmane creaturi, i-a luat față lui Carey Mulligan, genială și atât de cameleonică în Maestro. Cum era de așteptat Zona de interes a luat chiar 2 premii (pun pariu că va fi alesul și pe 10 martie, la secțiunea producții internaționale). L’Anatomie d’une chute/ Anatomia unei prăbușiri a luat pentru scenariu (deși se termină cam în coadă de pește). La animații, previzibil, manga japoneză : The Boy and the Heron/Băiatul și sturzul, al octogenarului Miyazaki, la care m-a fascinat Spirited Away, din 2001.
Proiecția de la ora 21, de la Berlinală 74, a fost cea pe care o așteptam cu cea mai mare nerăbdare : Made in England : The Films of Powell and Pressburger, care personal mi-au ținut de urât și în plină pandemie. Destinul cinematografic al acestor doi mari scenariști, regizori și producători este depănat și explicat, cu tandrețe, admirație și detalii de un specialist, înfluențat de capodoperelor celor doi, de caristmaticul povestitor în cuvinte și imagini : Martin Scorsese. Așa aflăm că le-a descoperit operele la televizor, unul alb-negru, unde le vedea și revedea, pentru că, fiind astmatic, nu prea ieșea la joacă, pe afară. În plus, din arhivă s-au păstrat interviuri cu cei doi, plini de haz și de șarm. De văzut neapărat, într-o viață de om : A Matter of Life and Death /O chestiune de viață și de moarte , care a rulat și cu titlul Drumul spre stele, cu David Niven, din 1946, întâia premieră onorată de prezența, în sală, la Londra, a familiei regale britanice.
Și ca să fie racord cu capetele încoronate această duminică a însemnat și o vizită la Castelul Sanssouci, din Posdam, unde l-am descoperit pe Regele Frederic al-II-lea al Prusiei, îndrăgostit de cărți, mai târziu prieten al lui Voltaire, și pe care tatăl său l-a pedepsit, în copilărie, dându-le foc. Incredibil, dar adevărat.
Dar despre această călătorie fantastică și călăuzele mele : Adina, Cătălina și Tita, vă voi povesti pe larg la Vocea filmelor, la întoarcerea în țară, căci s-ar putea scrie o nuvelă ecranizabilă , despre o experiență complexă și de neuitat.
Irina-Margareta Nistor, direct de la Berlin
Se încarcă comentariile...
