Recomandări și nerecomandate, în direct de la Berlin

La conferința de presă de azi, pentru Koln75, am aflat că foarte antrenantul și fermecătorul film despre jazz, dar și despre cum o tânără putea face cariera încă de pe băncile scolii (pe care nu o prea frecventa, doar era în Occident, în vremea rebeliunilor hippiote, dar a recuperat ulterior).

FOTO Pixabay

Și am mai descoperit că muzicianul Keith Jarrett, nici n-a vrut să audă de scenariu, dar cu siguranță, cel puțin aș cred, că după ce vă afla ecourile vă înțelege, că e minunat, și atât de important și pentru acest gen de muzica, pe care unii, îl considerau de muzeu, de acum 50 de ani. Și încă un detaliu, în rolul tatălui antipatic, care-și șantajează fiica să se ocupe de cabinetul sau stomatologic, daca nu-i iese nebunia turneului, e jucat , pe contre-emplois, de Ulirch Tukur, care a turnat și în Romania: Amen. al lui Costas Gavras.

A doua veste bună este prezenta Aneimaria Vartolomei, la sud-coreanul oscarizat Bong Joan-ho, (care l-a distribuit și pe Vlad Ivanov, în Snowpiercer, în 2013,cu Tilda Swinton). Mickey 17, vine și la noi pe marile ecrane. E o ironie cumplită la adresa unui președinte, ușor de ghicit și totuși general valabil, care este jucat de Mark Ruffalo (care seamănă fizic, pe alocuri, cu Nea Nicu’ceea ce da fiori) și care ne duce cu gândul la Dictatorul lui Chaplin, firește mult mai subtil. Exista și o primă doamnă: Toni Colette, absolut înspăimântătoare. Robert Pattinson e personajul atașant, care de la The Twillight a devenit un fenomen extra charistmatic. Aș mai adauga că regizorul de la Parazit, din 2019, după care a venit pandemia, n-a mai ieșit cu nimic spectaculos pe piață, până la acest scenariu, plin de extratereștrii monstruoși, ceva de speriat. Oare asta prefigurează, o invazie de pe alta planeta? Sper că i s-a luat harul de clarvăzător.

Au mai fost din competiție 2 franțuzești (parțial): Ari despre un învățător de 27 de ani, cu o figura uneori voit de Christ, care nu-și găsește locul, nici în viață de familie, nici în cea profesională și se pierde în nesfârșite conversații, care inițial sunt amuzante, dar apoi agasează. Geniala și tandra amintirea unui poem al suprarealistului Robert Desnos, celebrul căluț de mare.

Reflet d’un diamant mort e o ciudățenie, originala, care i-ar placea lui Tarantino spune Măria de Medeiros (din Pulp Fiction, de acum trei decenii), și care a acceptat să joace într-o poveste fară cap și coada, alaturi de Fabio Testi, din westernurile spaghetti din anii 60. Oroarea aduce cu Final Cut al lui Hazavanicius, la fel de îndoielnic, doar că Diamantul e de o violenta și de o cruzime greu de indurat. Și când te gândești că e filmat pe Coasta de Azur, că Prindeți hotul al lui Hitchcock , cu Grace Kelly (pe care o sugerează Jessica Chastain în Vise… )

Și a mai fost un Ira Sachs cu O zi din viață lui Peter Hujar, cu Ben Whishaw în rolul fotografului intervievat, (din nou în anii 70), pe ecran de Rebecca Hall, întruchipând-o pe Linda Rosenkrantz, care a înregistrat pe banda de magnetofon aceasta conversație, care s-a crezut pierduta (că și în cazul lui Liz Taylor, pentru care s-a făcut un documentar, prezentat la Cannes).

Seara s-a încheiat cu Tura de noapte al Petrei Volpe, despre o asistenta dintr-un spital al zilelor noastre, dar la fel de implicata că Florence Nightingale, cu multa răbdare și eficienta, meserie despre care aflam , la final că presupune 4 ani de studii, și că veșnic nu exista suficient personal. Cred că ar trebui văzut pentru a înțelege mai bine aceasta vocație, și poate ar fi un model de meserie, care n-ar trebui ocolita.

Irina -Margareta Nistor, cu recomandări și nerecomandate, în direct de la Berlin