O zi fierbinte

A inceput competitia propriu-zisa, in care au ajuns 19 productii.

Freepick

Prima un chinezesc :Living the Land, un fel de Viata la tara, intr-o lume aproape atemporala, unde se cultiva nu orez, ci grau, toate generatiile stau la un loc, se da cu periculoasele pocnitori, in toate imprejurarile, vesele sau triste , se aud stirile la difuzor si se verifica sa nu fie adusi prea multi copii pe lume si descoperim obiceiuri comune cu Romania rurala, bocitoarele de la inmormantare si praznicul de dupa, de exemplu, dar si nunti aranjate si mai ales jalnica abordare a unui baiat mai incet la minte. In schimb exista un pusti brici si o bunicuta fumatoare si cu mult umor, care cand afla ca, de fapt, celulele umane calatoresc, si se bucura nespus, ca macar asa o sa voaiajeze si ea, dupa cei 91 de ani.

132 de minute aplaudate si de numerosii asiatici din sala.

A urmat Hot Milk, care am descoperit, cautand explicatia, ca inseamna un orgasm aparte. Cu siguranta ca Todd Haynes va vibra la acest scenariu, care are mult si din Carol al lui si din recentul Mai-decembrie. Cu o distributie majoritar feminina regizoarea Rebecca Lenkiewicz le-a cooptat pe Fiona Shaw, Emma Mackey si foarte prezenta luxemburgheza :Vicky Krieps, care dupa Firul fantoma si Corsage/Corsetul (in traducere exacta), iar coase un pic si e tot mai stranie, intr-o aventura bizara si cu remuscari a la Hitchcock, din Spellbound, pe o plaja mai izolata, din Spania.

Si al treilea din lista pentru Urs, omniprezentul mexican Michel Franco, cu Dreams / Vise, in care a distribuit-o pe Jessica Chastain, care juri ca s-a inspirat din Babygirl, cu Nicole Kidman, (cu 10 ani ma tanara roscata), doar ca acum cineastii il dau pe politica, pentru ca iubitul e si mexican, si trec neobservate parca, scenele extrem de sulfuroase si repetitive.

Apoi Mit der Faust in die Weld Schlagen, devine intr-o interpretare libera Un pumn dat lumii intregi, intr-o Germanie unificata, a anilor 90, in care inca sunt fantomele nazismului, dar si o familie care se destrama sub ochii a doi baieti care vor fi foarte afectati de spectrul polonezului (termen generic) care le ia locul.

Marea revelatie, pentru mine, ramane Koln 75 (anul care intamplator e si numarul editiei, si unde personajul principal are aceeasi varsta cu mine de atunci, dar ce diferente de viata cu RFG-ul in pliba era hippy !). Povestea este a unei pustoaice care se straduieste sa organizeze un concert de jazz, la… Opera. Ea exista in realitate si poate fi vazuta la final : Vera Brandes, iar artistul este Keith Jarrett. Un ritm senzational, rasturnari de situatie spectaculoase, stat cu sufletul la gura, pana in ultima clipa, infinit mai palpitant decat cel despre Bob Dylan, doar ca Timothee Chalamet, inclusiv la conferinta de presa nu arata chiar foarte charistmatic, dar are o tona de fani si fane. Sper sa cumpere cineva Koln75, pare ideal ca anti-depresiv si datator de sperante. Ne-ar prinde bine.

Irina -Margareta Nistor, cu recomandari si nerecomandate, in direct de la Berlin