ministerul educatiei - ultimele știri
Profesorii ai căror elevi au avut note mici la simularea de la Bacalaureat vor face cursuri pentru dezvoltarea competențelor. Experții explică în ce fel ar trebui pregătiți elevii în următoarea perioadă.
Ministerul Educației, cu ajutorul UE, investește 21 de milioane de euro ca să-i învețe pe educatori și pe învățători să predea, să comunice eficient cu cei mici și să-și controleze emoțiile negative.
Planul Naţional de Combatere a Violenţei Şcolare a fost pus zilele trecute în dezbatere publică, iar documentul prevede o serie de măsuri menite să stopeze fenomenul care aproape a devenit sport național.
România ocupă prima poziție în Europa în ceea ce privește gradul semnificativ de sărăcie cu care se confruntă copiii și tinerii.
Ministerul Educației a anunțat lansarea în consultare publică a unui proiect ce detaliază principiile și procedura pentru realizarea anuală a metarankingului universităților din România, conform Agerpres.
Ministerul Educației a analizat în detaliu rezultatele elevilor la simularea Bacalaureatului, iar în urma concluziilor, oficialii vin cu o măsură cel puțin controversată: examenul din vară va fi mai ușor!
Cum vrea Ministerul Educației să crească numărul de studenți. Programul „Primul student din familie”
A fost lansat programul „Primul student din familie”. Principalul obiectiv al acestui program este creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate.
Ministerul Educaţiei a dat detalii despre înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2024-2025 şi a răspuns la cele mai frecvente întrebări ale părinților.
Acordarea bursei de merit, pe care o primesc în prezent inclusiv elevii cu medii sub nota 4, va fi, în sfârșit, reglementată. Este anunțul făcut de ministrul Educației, Ligia Deca, într-o încercare de a corecta poate una dintre cele mai mari anomalii ale sistemului de învățământ românesc.
În toate sălile de clasă vor fi montate sisteme de supraveghere video și audio fără a fi nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor. Decizia, care se va lua printr-o Ordonanță de Urgență, a stârnit deja mari controverse.
Ministerul Educației propune introducerea unui nou tip de bursă, începând de anul școlar viitor: bursa de reziliență. Scopul este de a motiva și elevii cu rezultate medii să progreseze.
O procedură pusă la punct de Ministerul Educației prevede că la început de ciclu de învățământ elevii vor fi repartizați în clase aleatoriu – în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți.
Un raport dur al OCDE face o serie de recomandări pentru redresarea sistemulului de învățământ românesc. Printre altele, experții recomandă ca salariile profesorilor să fie legate de performanța acestora.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a confirmat luni, la Alba Iulia, că și pentru anul școlar viitor se va menține organizarea pe module, care alternează cu perioade scurte de vacanță. Decizia vine ca urmare a unei evaluări pozitive a percepției profesorilor, elevilor și părinților.
Simularea examenului naţional de Bacalaureat ajunge la final joi cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă care va fi susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educației a publicat subiectele la a doua probă a examenului de simulare Bacalaureat 2024.
Simularea examenului național de Bacalaureat va continua și marți cu proba scrisă obligatorie a profilului, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Începând de luni, 4 martie, elevii de clasa a XII-a sunt așteptați să susțină probele scrise ale simulării examenului național de Bacalaureat. Simularea începe cu proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Elevii români fac meditații „la greu” pentru a trece Evaluarea Națională, Bacalaureatul, iar apoi pentru a intra la facultate. Este deja un sport național cunoscut și acceptat. Însă ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei practici?
Elevii din Bucureşti vor intra vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni, 26 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei
Elevii care au fost premiați la olimpiadele școlare naționale sau internaționale ar putea intra la liceu fără să susțină probele examenului de Evaluare Națională.
Un document trimis inspectoratelor școlare de Ministerul Educației arată că diplomele de Bacalaureat 2024 pot fi eliberate înainte de afișarea rezultatelor finale, în cazul în care candidații nu depun contestații.
Calendarul anului școlar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Școala va începe pe 9 septembrie anul acesta și se va încheia pe 20 iunie 2025. Iată câte săptămâni de cursuri vor avea elevii și când încep vacanțele.
Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri, proba de limba şi literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
A doua probă a simulării Evaluării naționale 2024 s-a încheiat. Subiectele la Matematică au constat în 18 exerciții și probleme.
Elevii claselor a VIII-a vor susţine marţi, 6 februarie, proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Asociațiile de elevi au depus la Ministerul Educației un proiect de Statut în care cer mai multe drepturi. Copiii se plâng, printre altele, de faptul că au foarte multe ore la școală, li se dau foarte multe teme pentru acasă, nu mai au timp să se odihnească sau să se relaxeze.
Elevii claselor a VIII-a vor susţine, luni, 5 februarie, proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educației a anunțat că valoarea coeficientului aferent costului standard de copil, preșcolar sau elev, a crescut cu 38% față de anul trecut, în ceea ce privește cheltuielile salariale.
Dacă Codul-cadru de etică și deontologie universitară, care are rolul de a stabili un set de norme care să fie aplicat unitar la nivel universitar, va intra în vigoare, Ministerul Educației va putea cere, printre altele, reorganizarea sau desființarea universităților care nu vor respecta legea.
Ministerul Educației din Belgia este implicat într-un scandal de proporții după ce în biroul unuia dintre angajați au fost descoperite droguri.
Minsterul Educației vrea să elimine prezentarea pe hârtie a documentelor de studii, și să introducă un cod QR pe diplomele de licență, masterat, de inginer, arhitect și altele, începând cu 2025, la fel și pe diplomele de doctor din 2024, a anunțat Robert Berezovski, șeful biroului Acte de studii.
Liceeni din diferite unităţi din Constanţa şi alte cinci judeţe au intrat marţi în grevă japoneză, până pe 15 ianuarie, acuzând reprezentanţii Ministerul Educaţiei că blochează asigurarea gratuităţii pentru elevi la transport.
Cursurile sunt suspendate marţi în toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi în mai multe şcoli din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Galaţi, Neamţ şi Suceava, a informat Ministerul Educaţiei.
Faptul că suntem o țară de analfabeți funcționali nu mai este pentru nimeni niciun secret. Au dovedit-o din plin rezultatele dezastruoase ale testelor PISA. Însă, în ceea ce privește alfabetizarea digitală, elevii români se pare că stau și mai prost. Nu o spunem noi, o spun cifrele și statisticile..
Este protest la această oră în fața Ministerului Educației acolo unde zeci de elevi ai mai multor asociații din țară și București cer demisia ministrului Ligia Deca. Copiii acuză ministerul de încălcarea dreptului la transport gratuit.
Ministerul Educaţiei vine cu o serie de precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi, făcând referire la cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean.
Cadrele didactice care dau meditații elevilor de la clasă sau care sunt sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă nu mai pot ocupa posturi didactice în învățământ pentru o perioadă de șapte ani.
Ministerul Educației a publicat proiectul de calendar pentru anul școlar 2024-2025, în dezbatere publică. Cursurile ar începe pe 9 septembrie 2024 și s-ar termina pe 20 iunie 2025. Se va menține împărțirea pe module.
Tragedia care a avut loc la internatul Liceului „Tamasi Aron“ din Odorheiu Secuiesc a declanșat o serie întreagă de anchete, despre care nu știe nimeni când și cum se vor finaliza.
Ministerul Educaţiei a transmis luni seara condoleanţe familiei elevului decedat în urma prăbuşirii unui perete al internatului în care era cazat, în Odorheiu Secuiesc.
Ministra Educaţiei Ligia Deca a susținut în cadrul dezbaterilor pentru moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei că „nu există reformă cu efect instantaneu în educaţie”.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a precizat că salariile celor din domeniul educației vor fi mărite de două ori în 2024, prima mărire fiind în luna ianuarie, iar a doua în luna iunie, în total fiind vorba de 20% în plus.
Marcel Ciolacu a prezentat în cadrul ședinței de Guvern, noile măsuri fiscale pregătite pentru 2024. Premierul a transmis că în 2024, educația va avea mai mare alocare bugetară din istorie.
fără imagine
Site-ul Edupedu.ro a avut acces la raportul Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, referitor la cum se cheltuie banii din PNRR la ministerul Educaţiei.
Ministerul Educației a transmis joi, 23 noiembrie, printr-o postare publicată pe Facebook că, începând cu anul 2024, diploma de absolvire a liceului și certificatul de acordare a definitivării în învățământ „urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR”.
Premierul Marcel Ciolacu a acordat un interviu pentru UNICEF România cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, în cadrul căruia a făcut referire la reforma educației și cum poate fi menținută stabilitatea în acest sistem, cu schimbări frecvente de miniștri.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a dat câștig de cauză unui părinte al cărui copil a fost refuzat la înscrierea în clasa pregătitoare. Motivul? Cel mic ar fi urmat să împlinească șase ani în ianuarie și nu la finalul lui decembrie, așa cum prevede legea.
Potrivit ultimelor date oficiale furnizate de Eurostat, România avea anul trecut cei mai puțini tineri din Europa care și-au continuat studiile și după cei patru ani de liceu. Suntem, practic, o țară de liceeni cu sau fără diplomă de bac.
Ministerul Educaţiei a anunţat, joi seară, că România și-a adjudecat locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică, cu un punctaj cumulat de 1.963 de puncte din 2.400 posibile.
Descântecul este, în tradiția populară, leacul pentru deochi. Practica sa este considerată parte a terapeuticii populare, iar acest aspect a fost prezentat de un grup de elevi la un concurs organizat recent de Ministerul Educației, intitulat „Cultură și civilizație în România”
Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, potrivit Ministerului Educației.
Ministerul Educației a răspuns la cele mai frecvente întrebări legate de primele de carieră didactică. Reamintim că personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ ar trebui să primească în octombrie prima de carieră didactică cu o valoare de 1.500 lei.
Potrivit datelor Ministerului Educației, peste 1,2 milioane de elevi vor primi burse în acest an școlar. Cele mai multe sunt bursele sociale, acestea sunt urmate de bursele de merit.
După ce paradoxul elevilor de clasa a IX-a care iau bursă cu medii sub 2 a făcut înconjurul presei, Ministerul Educației a cerut inspectoratelor județene să transmită până luni care este situația pentru fiecare categorie de bursă, iar în cazul burselor de merit să fie precizate mediile.
Ministerul Educației a răspuns unor întrebări legate de acordarea burselor pentru elevi, după ce au unitățile de învățământ au avut tot felul de neclarități. Sunt clarificate tipurile de competiții luate în calcul pentru bursele olimpice și de merit, dar și valoarea acestora.
Potrivit legii, amenda pe care o primesc părinții dacă nu-și lasă copiii la școală poate ajunge și la 1.000 de euro. Teoretic. Practic, prea puțini polițiști au curajul să aplice astfel de sancțiuni.
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Profilul absolventului – instrument ce poate fi folosit pentru crearea programelor școlare, standardelor de evaluare și a planurilor-cadru de învățământ.