Cum pot folosi profesorii prima de carieră didactică. Ministerul Educației oferă răspunsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educației a răspuns la cele mai frecvente întrebări legate de primele de carieră didactică. Reamintim că personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ ar trebui să primească în octombrie prima de carieră didactică cu o valoare de 1.500 lei. 

Ministerul a răspuns celor mai frecvente întrebări legate de prima de carieră FOTO Shutterstock
Ministerul a răspuns celor mai frecvente întrebări legate de prima de carieră FOTO Shutterstock

Ministerul Educației a publicat pe Facebook răspunsurile pentru cele mai întâlnite întrebări legate de primele de carieră didactică. Ieri, reprezentanții Ministerului Educației s-au întâlnit cu oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și ai operatorului economic care gestionează măsurile de susținere a activității didactice emise sub forma suportului electronic pentru a clarifica o serie de aspecte privitoare la „Prima de carieră didactică” prevăzută de OUG nr. 58/2023, potrivit site-ului instituției.

Cardurile vor fi alimentate în 2-3 zile lucrătoare de la confirmarea primirii de către beneficiar. 

Oficialii transmit că nu va exista o listă finală a comercianților la care pot fi utilizate cardurile, pentru că lista va fi constant updatată, iar profesorii pot propune comercianți la o adresă de email, care, potrivit Edupedu.ro, nu este funcțională. 

Ce pot cumpăra profesorii de acești bani

Întreaga sumă, 1.500 de lei va putea fi utilizată pentru „cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, cheltuieli pentru echipamente IT, cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora”, potrivit Ministerului Educației. De altfel, se poate folosi această sumă și pentru a deconta o parte dintr-o factură cu o valoare mai mare, pentru cheltuielile menționate anterior. 

De asemenea, conform comunicatului, profesorii pot utiliza prima de carieră didactică pentru plata studiilor universitare de licență, master, doctorat, iar „ documentul justificativ pentru acest tip de studii îl va constitui adeverința de înscriere în anul de studiu pentru care se face decontul. Ulterior, vor fi puse la dispoziție documente care atestă absolvirea anului de studiu pentru care se face decontul”, potrivit sursei citate. 

Pentru a justifica utilizarea a 30% din prima de carieră didactică este nevoie doar de declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea că se poate verifica eligibilitatea cheltuielilor. 

Cei 30% din sumă, respectiv 450 de lei, pot fi folosiți doar pentru  produsele care vizează acoperirea de nevoi individuale specifice activității didactice, cum ar fi : 

  • „abonamente la reviste sau la servicii de publicare în reviste; 
  • abonamente la muzee și bilete la spectacole; 
  • abonamente la servicii online educaționale, inclusiv muzee virtuale si acces la platforme/ programe de formare continuă online; 
  • rechizite școlare/ materiale didactice; 
  • echipamente și materiale consumabile pentru activități didactice (hârtie, markere, foi de flipchart, jocuri educaționale, recuzită pentru spectacole școlare etc.).” 

Alte informații legate de utilizarea cardului pentru primele didactice

Suma nu se poate folosi de către alte persoane, justificarea achizițiilor se face la nivel individual. Acești bani ar trebui cheltuiți până la 31 August 2024. Cardul rămâne însă valabil până în anul școlar 2026-2027, potrivit răspunsurilor date de Ministerul Educației.

Profesorii pot suna la un număr de telefon (021.207.27.27)  pentru a afla suma disponibilă pe cardul dedicat primei de carieră didactică sau pentru aflarea pinului. De asemenea, tot la același număr anunță dacă au pierdut cardul, dacă acesta a fost blocat sau reținut de un ATM. 

Dacă observă că le-a fost greșit numele pe card, ar trebui să se adreseze angajatorulu, la fel și dacă au fost omiși de pe lista de beneficiari. 

Cardul nu poate fi folosit de altcineva sau transferat unei alte persoane, de aceea, dacă beneficiarul a decedat, cardul nu va mai fi folosit. 

Puteți alege și să nu ridicați cardul, dacă nu îl doriți, suma va deveni indisponibilă dacă nu a fost utilizată într-un an. 

Se lucrează pentru identificarea unei soluții tehnice în vederea înrolării Caselor Corpului Didactic în sistemul de plăți, transmite Ministerul Educației. 

În funcție de specificul comerciantului, cardul poate fi utilizat pentru achiziții atât în magazine, cât și online. 

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.” 

Aceste prime sunt acordate într-o singură tranșă, în luna octombrie, iar suma poate fi utilizată în anul școlar 2023-2024. 

Ministerul Educației transmite că „După finalizarea distribuirii cardurilor pentru prima didactică, vom reveni cu informații suplimentare privind cardurile pentru Prima de carieră #profesională.”, în postarea de pe Facebook. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite