Totul despre bursele pe care le vor primi elevii din toamnă

0
Publicat:

Acordarea bursei de merit, pe care o primesc în prezent inclusiv elevii cu medii sub nota 4, va fi, în sfârșit, reglementată. Este anunțul făcut de ministrul Educației, Ligia Deca, într-o încercare de a corecta poate una dintre cele mai mari anomalii ale sistemului de învățământ românesc. În plus, ministrul anunță acordarea unei noi burse: cea de reziliență, care ar transforma mediocritatea în excelență

Bursele de merit și-au recâștigat prestigiul pierdut. Sursa foto: arhivă
Bursele de merit și-au recâștigat prestigiul pierdut. Sursa foto: arhivă

Potrivit noii Legi a învățământului, în prezent, beneficiază de bursă de merit primii 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale sau a mediilor de la Evaluarea Națională – dacă ne referim la elevii din clasa a IX-a.

Așa se face că avem de-a face cu situații absolut aberante când copii cu medii anuale de 2, 3 sau 4 sunt premiați pentru merite deosebite la fel ca cei cu note de 9 și 10. Practic, bursa de merit a căzut în derizoriu. Este doar pe hârtie. În realitate, nu se mai face nici o diferență între un elev foarte bun și unul cu note de corigență.

Ministrul Deca încearcă să repare acum această gafă, care a stârnit anul trecut indignare. Concret, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență care urmează să fie pus în dezbatere publică, bursa de merit va fi acordată elevilor cu media anuală peste 9,50. În ceea ce privește suma de bani, aceasta va rămâne neschimbată: 450 de lei lunar. „Pentru elevii claselor a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a precizat într-o conferință de presă ministrul Educației.

Noile burse de merit vor fi acordate începând cu anul școlar viitor. Până atunci însă, peste 8.500 de elevi cu medii mici și foarte mici, adică cu note de 1, 2, 3 și 4, vor fi premiați, continuare, lună de lună, pentru non-valoare.

Ce burse primesc elevii

În prezent, elevii pot beneficia de bursă olimpică de excelenţă I şi II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică şi bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore.

Potrivit ministrului, bursa de excelenţă, bursa de merit, bursa de rezilienţă şi bursa tehnologică se acordă doar celor care au obţinut media 10 la purtare sau au calificativul FB la finalul anului şcolar anterior. Iar dacă elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc nici un ban pentru luna respectivă. „În plus, am prevăzut explicit că în situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de medic, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă”, a mai precizat Ligia Deca.

Ministrul Educației a venit cu noutăți și în cazul bursei sociale acordate elevilor din programul „A doua şansă”. „Pentru a susţine participarea şcolară şi finalizarea studiilor am crescut de la 18 la 30 de ani limita de vârstă pentru acordarea burselor sociale pentru elevii din programul „A doua şansă” sau pentru formele de învăţământ cu frecvenţă redusă, neangajaţi pe piaţa muncii”, a mai precizat Deca.

În ceea ce privește sumele de bani pe care le vor primi elevii, bursa de merit este de 450 de lei pe lună, iar bursele de rezilienţă, socială și tehnologică sunt de câte 300 de lei pe lună.

Despre bursa de reziliență

Ministra Ligia Deca a anunțat acordarea unui nou tip de bursă: bursa de reziliență. Scopul acestei burse este de acela „de a motiva și elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze. Este o formă de a stimula progresul individual în învățare”, a explicat ministrul. Cuantumul bursei de reziliență va fi de 300 lei pe lună, iar acești bani se vor acorda elevilor care au obținut cel puțin media anuală 7 și se află printre primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor la învățătură. „De bursa de reziliență vor beneficia și elevii cu afecțiuni oncologice sau cronice, școlarizați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul așa-numitei școli din spital sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari, introdus acum atât la bursa de reziliență, cât și la bursa socială. În ceea ce privește bursa de reziliență, pentru elevii claselor a 5-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii din clasa a 9-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a mai precizat Ligia Deca.

Expertul în politici de Educație Marian Staș este de părere că oficialii de Educație „bagă sub preș problema uriașă a disparităților socio-economice, vine doar cu cârpeli pe ici pe colo și evită cu bună știință adevărata problemă”. „E ca pe vremea lui Ceaușescu, îi mai dai 5 lei, 100 de lei, exact ca atunci”.

Potrivit expertului, în sistemul de Educație actual totul se reduce la bani, nu la o încercare reală de salvare a învățământului. „Dacă vom vedea vreun impact pozitiv? Răspunsul e, mai degrabă, nu. Problema asta cu trasul școlii în banda „Școală pentru banimi se pare extrem de nelalocul ei mai ales când e vorba despre procente destul de mari. După părerea mea e o treabă otrăvită pentru că leagă școala de bani. Și asta nu are ce să caute într-un sistem public de învățământ. E o condiționalizare exact pe principiul lui Pavlov. Dacă asta înseamnă că elevii vor învăța mai bine? Eu cred că va fi, de fapt, o goană după medii”, spune expertul.

Să le dăm un salariu pentru că au învățat bine

La rândul lui, academicianul Mircea Dumitru, fostul rector al Universității București, a explicat pentru „Adevărul” că bursele, la modul general vorbind, ar trebui acordate elevilor și studenților cu rezultate foarte bune la învățătură și care provin din medii defavorizate. „Să luăm copiii cu note mari și foarte mari, de exemplu. Se merge, mai degrabă, pe principiul trebuie să-i plătim, să le dăm un salariu pentru că au învățat bine. Și nu învață pentru pregătirea lor, pentru viață, ci pentru a primi niște bani. Asta e părerea mea, deloc populară. Dacă ne gândim la copiii de notele 6-7, mulți poate că vor să învețe, dar nu au condiții s-o facă. Și atunci, da, ar trebui susținuți financiar de către stat”.

Academicianul amintește modelul american: „Cunosc experiențe din alte țări unde nu se dau burse deloc sau se dau doar burse de studiu. În niciun caz pentru note mari. În Statele Unite, de pildă, nu o să vedeți studenți care primesc burse pentru că au doar note de A. Ci primesc un pachet de ajutor social dacă sunt foarte merituoși și părinții nu pot să îi susțină financiar la școală”.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite