Apare o nouă bursă pentru elevi, de reziliență

0
Publicat:

Ministerul Educației propune introducerea unui nou tip de bursă, începând de anul școlar viitor: bursa de reziliență. Scopul este de a motiva și elevii cu rezultate medii să progreseze. Este, practic, o formă de a stimula progresul individual în învățare. „Cuantumul bursei de reziliență va fi de 300 lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obținut cel puțin media anuală 7 și se află printre primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor”,  spune Ligia Deca.  

Ministrul Educației, Ligia Deca
Ministrul Educației, Ligia Deca

Expertul în politici de Educație, Marian Staș, ești de părere că oficialii de Educație „bagă sub preș problema uriașă a disparităților socio-economice și încearcă să cârpească doar. E ca pe vremea lui Ceaușescu, îi mai dai 5 lei, 100 de lei..exact ca atunci”.

Prin urmare, potrivit expertului, în sistemul de educație actual totul se reduce la bani, nu la o încercare reală de salvare a învățământului. „Dacă vom vedea vreun impact pozitiv? Răspunsul e, mai degrabă, nu. Problema asta cu trasul școlii în banda „Școală pentru bani” mi se pare extrem de nelalocul ei mai ales când e vorba despre procente destul de mari. După părerea mea e o treabă otrăvită pentru că leagă școala de bani. Și asta nu are ce să caute într-un sistem public de învățământ. E o condiționalizare exact pe principiul lui Pavlov. Dacă asta înseamnă că elevii vor învăța mai bine? Eu cred că va fi, de fapt, o goană după medii”, spune expertul. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite