rovinieta - ultimele știri
Estimările arată că șoferii români au nevoie în medie de o mie de euro pe an pentru a acoperi costurile de întreținere a unei mașini în România, în 2024.
Un proiect de lege depus la Parlament propune ca rovinieta să poată fi achitată şi după utilizarea drumurilor naţionale, nu doar înainte, cum este în prezent.
Noile tarife pentru folosirea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale - rovinieta - au intrat în vigoare de luni, 11 martie.
Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar pe data de 11 martie, de la miezul nopţii, timp de circa trei ore, în vederea actualizării informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale acesteia.
Utilizatorii reţelei naţionale de drumuri şi autostrăzi din România pot achiziţiona, începând de marţi, rovinieta şi peajul prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS, a anunţat CNAIR.
În perioada următoare se vor aduce modificări perioadei de valabilitate a rovinietei, anunță responsabilii din domeniul transporturilor. Astfel, va apărea rovinieta pentru o zi și va dispărea cea pentru trei luni, care va fi înlocuită de cea pentru 60 de zile.
Compania de Drumuri va introduce, de anul viitor, rovinieta de o zi, dar și alte două categorii de taxe de drum. De asemenea, reprezenanții CNAIR au declarat cât va fi taxa de drum în 2024.
Rovinieta, taxa obligatorie pentru toate vehiculele care circulă pe șoselele din țară, este monitorizată de numeroase camere de supraveghere.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că, începând de la data de 16 octombrie, șoferii de mașini istorice vor avea obligația de a achita o nouă taxă.
Legea privind noua formă a rovinietei, dar și instituirea unei noi taxe, „pe kilometru”, a fost promulgată recent de președintele României, Klaus Iohannis.
Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Un proiect de lege, aflat în dezbatere la Ministerul Transporturilor, propune un nou sistem de calcul și de stabilire a tarifelor rutiere.
CNAIR anunță posibile întreruperi în emiterea rovinietei și peajului în ziua de joi, precizând și care sunt motivele acestor sincope.
România și-a asumat prin PNRR să schimbe modalitatea de taxare pentru folosirea drumurilor, în speță tarifele pentru roviniete, un prim scenariu fiind prezentat joi la Ministerul Transporturilor.
Legea care prevede majorarea amenzilor pentru șoferii prinși că circulă fără rovinietă pe drumurile publice a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
CNAIR informează utilizatorii că a constatat existenţa în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta).
Judecătorii au anulat procesul verbal de contravenţie după ce conducătorul auto a depus în instanţă o factură fiscală şi o chitanţă, prin care a făcut dovada că maşina al cărei proprietar este era tractată când a fost fotografiată de un dispozitiv in...
Legea privind modificarea amenzilor în cazul şoferilor care circulă fără rovinietă a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, iar actul normativ corectează un document guvernamental din 2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Cei care trebuie să achiţioneze o rovinietă o pot face prin intermediul site-ul oficial al CNAIR, pentru a cărui accesare este necesară conexiune la internet.
Pentru a creşte încasările la buget, dar şi pentru a reduce numărul amenzilor aplicate, autorităţile au stabilit, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), ca, de la sfârşitul lunii aprilie, cei ce deţin roviniete cu o...
Guvernul a aprobat, sâmbătă, majorarea cuantumului amenzilor plătite de şoferii care folosesc reţeaua de drumuri naţionale şi nu achită rovinieta. Nivelul sancţiunilor rămăsese acelaşi din anul 2010, deşi cuantumul vinietei a crescut cu 20 de procent...
Printr-un proiect de lege, Ministerul Transporturilor vrea să majoreze amenzile pentru lipsa taxei de drum la toate categoriile de vehicule, iar la TIR-uri acestea vor ajunge la 23.800 de lei
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri, între orele 00.00 şi 02.00, sunt posibile întreruperi sau funcţionări cu intermitenţe ale emiterii rovinietei şi peajului, din cauza unor intervenţii la sistemele...
CNAIR a anunţat că sâmbătă, 15 mai, sunt posibile întreruperi sau funcţionări cu intermitenţe ale emiterii rovinietei şi peajului.
Transportatorii rutieri vor plăti rovinieta în funcţie de distanţa parcursă (la kilometru) şi nu ca perioadă, aşa cum este în prezent, a transmis ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Rovinieta ar putea fi plătită doar pe jumătate în perioada stării de alertă şi deloc în perioada stării de urgenţă, dacă Parlamentul va aproba un proiect de lege pentru modificarea OUG privind tarifele de utilizare a drumurilor publice.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că emiterea prin SMS a rovinietei şi peajului se suspendă temporar, începând de miercuri, pentru clienţii Telekom, din cauza unor probleme tehnice.
CNAIR a anunţat că în data de 15 ianuarie, în intervalul orar 00.05 – 06.00, emiterea rovinietelor şi a peajelor va fi întreruptă ca urmare a unor lucrări de actualizare a tehnologiilor sistemului informatic.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, duminică, rovinieta şi peajul nu vor putea fi achiziţionate prin SMS sau online, din cauza unor lucrări de mentenanţă la sistemele informatice.
Emiterea peajelor prin intermediul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei (SIEGMCR) poate fi îngreunată sau întreruptă pentru perioade scurte de timp, miercuri între orele 00.00 şi 04.00, din cauza unor lucr...
Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă, atrage atenţia Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Rovinieta şi peajul pot fi plătite din nou online sau prin SMS, de la ora 13.45, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat, marţi, că a apărut un site fals pentru achiziţia rovinietei, www.rovinietaro.ro, şi roagă utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizaţi.
Începând de joi vor fi puse în funcţiune 6 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă. Punctele de control noi sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Zimnicea, Turnu Măgurele, Foeni, Moraviţa, Jimbolia şi Vama Veche.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat punerea în funcţiune a 21 de noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei.
Ministerul Transporturilor propune majorarea tarifelor aplicate pentru utilizarea drumurilor naţionale din România, măsură justificată de transpunerea unei Directive Europene.
În prezent, mobilPay Wallet este singura aplicaţie din România care oferă aceste servicii. După o absenţă de zece luni, opţiunea de plată a rovinietei şi tarifului de trecere (e-tarif) a podului de la Feteşti sunt din nou disponibile în aplicaţia mob...
Serviciul de emitere rovinietă şi peaj prin intermediul sistemului informatic de emitere gestiune şi monitorizare a rovinietei (SIEGMCR) ar putea fi întrerupt în noaptea de duminică spre luni, timp de oră, a anunţat Compania Naţională de Administrare...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii a amplasat la Poşta Câlnău un sistem de camere mobile, la scurt timp după ce consola fixă a fost distrusă de un şofer. Până la refacerea sistemului în fiecare zi traficul va fi astfel monitorizat.
Compania de Administrare a Infractructurii Rutiere (CNAIR) este necruţătoare când vine vorba de încasarea rovinietei. CNAIR a amendat inclusiv un Inspectorat Judeţea de Poliţie pentru că a trimis în misiune, pe un drum naţional, o maşină fără rovinie...
Camerele video pentru controlul rovinietei, de la podul de la Mărăcineni, au fost mutate în localitatea Poşta Câlnău. Prin schimbarea poziţiei acestor camere, mii de şoferi din localităţile buzoiene de pe Valea Slănicului şi din Vadu Paşii vor scăp...
Operaţiunea de transfer a camerelor de la podul Mărăcineni, în localitatea Poşta Câlnău, era aşteptată imediat după redeschiderea podului reabilitat, de peste râul Buzău. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis însă să mo...
Şoferii care cumpără o rovinietă sunt puşi să semneze înainte de tipărirea documentului pentru conformitatea numărului de înmatriculare. Chiar şi aşa, pot apărea cazuri în care numărul de înmatriculare este greşit, iar şoferul este amendat. CNAIR exp...
Veşti bune pentru unii şoferi din apropierea municipiului Buzău. Camerele video pentru rovinietă, de la podul de la Mărăcineni, vor fi mutate, tot pe Drumul European 85, în localitatea Poşta Câlnău. Odată cu acest transfer, mii de şoferi din mai mult...
Începând de astăzi, soferii care circulă pe drumurile publice fără rovinietă au şanse mari să scape fără să achite amenda pentru că, în cazul acestei contravenţii, a fost modificat termenul de prescriere. Concret, aceasta prescrie în 4 luni de la ...
Până acum, cred că am uitat de două ori să plătesc rovinieta. Am uitat că cea plătită a expirat, şi am realizat, de fiecare dată, că sunt un mic infractor, în clipa în care am oprit într-o benzinărie să fac plinul, iar la coadă, cineva în faţa mea, d...
Un proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Transporturilor propune majorarea tarifelor de rovinietă pe care le vor plăti transportatorii de mărfuri şi de persoane, dar şi a amenzilor care le pot fi aplicate pentru lipsa rovinietei.
Camerele video pentru rovinietă, de la podul Mărăcineni, se mută, pană la finele lunii august, tot pe Drumul European 85, dar în localitatea Poşta Câlnău. Odată cu acest transfer, mii de soferi din mai multe localitati buzoiene nu vor mai fi nevoiti ...
Serviciul de emitere a rovinietei şi de încasare a tarifului de trecere a podului Feteşti-Cernavodă prin SMS, în reţeaua RCS-RDS, va fi întrerupt miercuri pentru două ore, începând cu ora 6.00, conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruc...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri, s-ar putea înregistra dificultăţi în funcţionarea serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS. Între orele 7.00 şi 9.00, au loc lucrăr...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, vineri,s-ar putea înregistra dificultăţi în funcţionarea serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS. Între orele 7.00 şi 9.00, au loc lucrări...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că este posibil ca în această noapte, între orele 1.00 şi 4.00, plata rovinietei şi a taxei de pod să fie îngreunată sau chiar întreruptă din cauza unor lucrări de mentenanţă...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că joi şi vineri este posibil ca serviciul de emitere a rovinietei pentru tariful de trecere a podului Feteşti-Cernavodă să funcţioneze cu dificultate din cauza unor lucră...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Potrivit legii, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotogra...
Dacă vechiul proprietar poate dovedi că a vândut o maşină, chiar dacă documentele nu s-au perfectat în totalitate, noul deţinător este cel care trebuie amendat dacă a circulat pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, nu vechiul deţinător. Decizi...
Taxa de tranzit propusă de Gabriela Firea este supusă dezbaterii publice, Autoritatea pentru Transport Bucureşti-Ilfov susţinând că, pentru diminuarea traficului, ar fi benefic un sistem similar celui aplicat în Germania, unde pe baza unei viniete ve...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, un proiect de lege prin care se modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind rovinieta, mai exact, aplicarea tarifelor de utilizare şi de trecere pe drumurile naţionale. Astfel, la procesul verbal nu se...
Ministerul Transporturilor propune majorarea cu cel ţin 85% a tarifelor aferente rovinietei pentru dube şi camioane, măsura fiind luată pentru a evita declanşarea procedurii infringementului de către Comisia Europeană. Potrivit proiectului de Ordonan...