Dosarul Elodia la final. Cristian Cioacă află mâine dacă va fi condamnat pentru crimă
0Pe 2 iulie se va da sentinţa în procesul în care fostul poliţist Cristian Cioacă este judecat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. Asta a decis, în urmă cu câteva zile magistratul de la Tribunalul Argeş care a judecat cazul de omor şi profanare de morminte.
În dosar au fost audiaţi nu mai puţin de 30 de martori .Primii şase au fost audiaţi la începutul lunii mai,urmând apoi ca alţi 17 martori să fie audiaţi la sfârşitul aceleeaşi luni.Ultimii şapte martori din procesul de omor al fostului poliţist Cristian Cioacă au fost audiaţi cu mandate de aducere la Tribunalul Argeş.Excepţie a făcut fosta bonă a minorului Patrick Cioacă ce se află la muncă în străinătate.
La ultima înfăţişare avocata Maria Vasii, care îl reprezintă pe Cristian Cioacă, a cerut din nou recuzarea judecătorului de caz, pe motiv că acesta nu a dat dovadă de imparţialitate pe durata desfăşurării procesului. Cererea de recuzare a magistratului Gheorghe Neacşu a fost însă respinsă, iar procuroarea a cerut pedeapsa maximă,închisoarea pe viaţă.
„Procurorii în virtutea inerţiei cer asta, eu aştept achitarea, pentru asta vor da socoteală...“, a declarat Maria Vasii, avocata lui Cioacă. În replică, partea adversă lui Cioacă îl consideră vinovat.
Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi din data de 30 ianuarie. El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv de mai bine de opt luni, din data de 5 decembrie 2012.
Citeşte şi Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru uciderea Elodiei
Cristian Cioacă a fost mutat la Penitenciarul Colibaş. 4 martie, primul termen de judecată
Motivul uciderii Elodiei: Cioacă nu a suportat ideea că avocata voia să divorţeze
Veste proastă pentru Cristian Cioacă. Poliţistul rămâne în arest
Cristian Cioaca este din nou în faţa magistraţilor. Vrea să fie eliberat
Cristian Cioacă rămâne în arest
Patric Cioacă rămâne în custodia surorii fostului poliţist Cristian Cioacă
Procesul pentru uciderea Elodiei Ghinescu a început azi
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în arest