La un an de la explozia din Rahova, încep lucrările pentru punerea blocului în siguranță
Primăria Municipiului București începe lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozia produsă anul trecut, în luna octombrie.

Lucrările vor dura aproximativ două luni, iar după finalizarea operațiunilor de consolidare provizorie, o parte dintre locatari va putea intra în apartamente pentru a-și recupera documentele și bunurile de valoare, au informat autoritățile, potrivit TVRInfo.
Abia după finalizarea acestei etape, locatarii din zona neafectată a blocului vor putea intra în apartamente pentru a-și recupera actele și bunurile de valoare. Ulterior, va fi realizată o expertiză tehnică pentru a stabili dacă partea rămasă a clădirii poate fi consolidată sau dacă va fi demolată în întregime.
Ultima etapă va consta în reconstrucția blocului și reîntregirea dreptului de proprietate al locatarilor. Așadar, în aproximativ două luni, o parte din locatarii blocului din Rahova vor putea intra în apartamente să-și recupereze bunurile.
Amintim că explozia a avut loc pe 17 octombrie 2025, într-un bloc cu opt etaje de pe Calea Rahovei. Trei persoane și-au pierdut viața, iar zeci de familii au rămas fără locuințe.
În mai, procurorii Parchetului General anunțau că ancheta privind explozia din cartierul Rahova, produsă pe 17 octombrie 2025, avansează, fiind cercetate patru persoane fizice și trei persoane juridice.
În dosar au fost depuse 176 de cereri de despăgubiri, iar anchetatorii au instituit sechestre de peste 53 de milioane de euro și peste 10 milioane de lei. În total, au fost indisponibilizate 21 de imobile și 4 autoturisme, evaluate astfel încât să acopere eventualele despăgubiri.





















































