DIICOT dezvăluie destinația banilor din dosarul lui Călin Georgescu: 1 milion de euro pentru metale prețioase și 100.000 de euro pentru campania electorală
DIICOT a făcut luni, 21 septembrie, noi precizări în dosarul în care este vizat Călin Georgescu și a dezvăluit ce destinație au avut banii plătiți drept garanție pentru o finanțare promisă. Potrivit procurorilor, un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu metale prețioase, iar alți 100.000 de euro erau destinați susținerii campaniei electorale a liderului grupului.

Potrivit DIICOT, din probele administrate până în acest moment a rezultat că, începând din septembrie 2021, trei persoane - doi cetățeni români, în vârstă de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani, au constituit un grup infracțional organizat. DETALII AICI
„Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat că începând cu luna septembrie 2021, trei persoane, doi cetățeni români în vârstă de 64 și 47 de ani și un cetățean italian în vârstă de 56 de ani au constituit un grup infracțional organizat și au acționat coordonat în principal pe teritoriul României, dar și în Marea Britanie, în scopul obținerii unor importante foloase patrimoniale. Rolurile celor trei au fost distincte, dar complementare”, a transmis Mihaela Melconian, purtătorul de cuvânt al DIICOT.
Cum a funcționat mecanismul
Procurorii susțin că liderul grupului a inițiat demersurile și a facilitat legătura cu persoana prezentată ca având relațiile și posibilitățile necesare pentru obținerea finanțării. Un alt membru a fost prezentat drept reprezentant al unei entități financiare.
„În cauza de astăzi, unei persoane vătămate i-a fost prezentată posibilitatea obținerii unei finanțări în valoare de 6 milioane de euro, condiționată de depunerea unei garanții bănești. Pentru a câștiga încrederea persoanei vătămate, a fost creată aparența că finanțarea urma să fie acordată prin intermediul unor instituții bancare reale”, precizează DIICOT.
Persoanei vătămate i-a fost prezentate documente și proceduri de creditare. Totodată, i-au fost indicate conturi pentru efectuarea plăților. Au urmat mai multe întâlniri în România și în Marea Britanie, unde ar fi fost semnat inclusiv un contract de creditare. DETALII AICI
Verificările au arătat însă, potrivit DIICOT, că una dintre entitățile prezentate drept instituție bancară din Marea Britanie figura cu sediul în Uniunea Comorelor. Banii au fost transferați în contul unei alte entități cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o instituție bancară din Elveția.
Un milion de euro pentru metale prețioase și 100.000 de euro pentru campanie
Procurorii spun că persoanei vătămate i-a fost prezentată și destinația banilor depuși drept garanție.
„Un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu materiale prețioase, iar o sută de mii de euro urmau să fie utilizați pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului. Pentru această din urmă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli”, mai precizează reprezentanții DIICOT.
Finanțarea ar fi urmat să crească la 15 milioane de euro
În baza susținerilor făcute și a aparenței de credibilitate create, persoana vătămată a transferat peste un milion de euro.
„În baza acestor susțineri și aparenței de credibilitate create, persoana vătămată a transferat peste un milion de euro. Finanțarea promisă nu a fost obținută, însă acțiunea de mențiere eroare a continuat. Ulterior, persoanei vătămate i-a fost prezentată posibilitatea majorării finanțăriide la 6 la 15 milioane de euro cu condiția de punere unui garanții suplimentare.
În aceste împrejurări, aceasta a fost determinată să transfere o nouă sumă de o sută de mii de euro. Finanțarea nu s-a concretizat, iar sumele achitate cu titlul de garanție nu au fost restituite. Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate depășește 1,1 milioane de euro”, mai amintesc cei de la DIICOT.



















































