Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”

Reconstrucția militară de la Berlin este esențială pentru descurajarea Rusiei, dar popularitatea tot mai mare a extremei drepte germane provoacă neliniște în rândul aliaților.

Reconstrucția militară de la Berlin este esențială pentru descurajarea Rusiei Foto: bundeswehr

Ritmul alert al reînarmării Germaniei generează îngrijorare tot mai mare în Europa, redeschizând o dezbatere veche de un secol despre cât de multă putere militară ar trebui să dețină Berlinul, scrie The Wall Street Journal.

Neliniștea devine tot mai acută pe măsură ce partidul Alternativa pentru Germania (AfD) conduce în sondajele de opinie. Formațiunea de extremă dreapta, cunoscută sub numele de Alternativa pentru Germania (AfD), a adoptat o poziție favorabilă Moscovei și dorește să pună capăt la ceea ce numește „cultura vinovăției” Germaniei legată de crimele din era nazistă.

„Ne amintim prea bine unde poate duce o Germanie reînarmată aflată în mâinile unui partid de extremă dreapta, pro-rus”, a declarat ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, unul dintre puținii oficiali polonezi care au susținut, de multă vreme, o armată germană mai puternică, într-un interviu acordat săptămâna trecută unui ziar german.

Cu câteva zile înainte, Jean-Luc Mélenchon, politicianul de extremă stânga aflat în prezent pe locul doi în sondajele pentru alegerile prezidențiale din Franța din 2027, a declarat: „Vor să construiască cea mai mare armată convențională din Europa. Dacă aș fi președinte, le-aș spune că nu cred că este o idee bună.”

De la critici la reînarmare

Cu doar câțiva ani în urmă, Germania era percepută, în linii mari, ca profitând de bugetele de apărare ale aliaților săi, SUA, Franța și Marea Britanie. Președintele Trump s-a numărat printre liderii occidentali care au făcut presiuni asupra Berlinului să își alinieze cheltuielile militare la greutatea sa economică. De atunci, cancelarul Friedrich Merz a alocat peste jumătate de trilion de dolari pentru forțele armate, pe durata următorului deceniu.

Totuși, unii oficiali europeni încep acum să se teamă că această amploare a înarmării schimbă echilibrul de putere pe continent. Unii se tem că, chiar și fără AfD, o Germanie reînarmată și Rusia ar putea deveni cele două mari puteri ale continentului, iar Berlinul ar putea, la un moment dat, să revină la o poziție de acomodare față de Kremlin, pentru a evita un conflict.

Accentuând aceste temeri, achizițiile militare germane au avantajat, până acum, în principal producătorii de armament din Germania. Oficialii de la Berlin susțin că sunt conștienți de îngrijorările vecinilor, însă acest lucru nu s-a tradus încă printr-o schimbare de abordare.

„Chestiunea germană”

Situația amintește de ceea ce istoricii numesc „chestiunea germană”, o dezbatere purtată de puterile europene în secolul al XIX-lea cu privire la cât de puternică putea deveni o Germanie unificată, înainte ca aceasta să reprezinte o amenințare pentru pace. După ce Germania a declanșat două războaie mondiale, răspunsul a devenit clar: nu prea multă putere.

Germania postbelică a fost integrată într-o alianță nord-atlantică (NATO) condusă de Statele Unite. La finalul Războiului Rece, o Germanie reunificată s-a concentrat pe prosperitate economică și pe evitarea implicării militare.

Invazia rusă la scară largă a Ucrainei a schimbat această paradigmă, declanșând cel mai amplu efort de reînarmare de pe continent de la căderea Zidului Berlinului. Numai anul trecut, guvernul german a semnat contracte de apărare de peste trei ori mai mari decât cele ale Regatului Unit, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, un think tank independent.

„Aceasta este o revoluție și va avea, cu siguranță, un impact asupra vecinilor Germaniei, asupra UE și asupra relației transatlantice”, a declarat Łukasz Jasiński, expert în relații germano-polone la Institutul Polonez de Afaceri Internaționale, un think tank cu sediul la Varșovia. „Germania este esențială pentru securitatea europeană, dar nu poate deveni prea mare pentru Europa.”

Temerile populiștilor

Populiștii au fost deosebit de vehemenți în exprimarea acestor temeri. Karol Nawrocki, președintele naționalist al Poloniei, a declarat, într-un discurs susținut luna aceasta, că Germania nu are nevoie de Hitler pentru a fi anti-poloneză.

Elogiile care au însoțit efortul de reînarmare al Germaniei din 2022 au făcut ca Berlinul să creadă că are mână liberă, a explicat Liana Fix, cercetătoare pentru Europa la Council on Foreign Relations, din Washington.

„Uneori am impresia că s-au lăsat prea mult purtați de propriul entuziasm”, a spus ea.

AfD și spectrul iredentismului

Victoria electorală a AfD din această lună, în estul Germaniei, unde partidul a obținut cel mai bun rezultat de până acum, a reprezentat un nou șoc. Formațiunea dorește ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană, ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei și reluarea achizițiilor de energie rusească. Unii dintre liderii săi au pus sub semnul întrebării chiar utilitatea NATO.

În Polonia există temerea că un guvern german de extremă dreapta ar putea reînvia vechi pretenții teritoriale față de vecinul său. După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a pierdut întinse teritorii care se întindeau, cândva, până la Kaliningrad, aflat astăzi în componența Rusiei. Peste 12 milioane de germani au fost expulzați din Europa de Est, notează WSJ.

Germania a renunțat oficial la aceste teritorii odată cu reunificarea, în 1990, însă unii lideri ai AfD au exploatat sentimentul de pierdere resimțit de unii dintre cei expulzați. În 2023, președinta AfD, Alice Weidel, s-a referit la estul Germaniei drept „Mitteldeutschland” („Germania Centrală”), o formulare pe care unii politicieni polonezi au perceput-o drept un iredentism voalat. Anul trecut, co-președintele partidului, Tino Chrupalla, a declarat: „Nu văd niciun pericol pentru Germania din partea Rusiei”, adăugând că Polonia ar putea reprezenta, mai degrabă, o amenințare.

Lecțiile trecutului și schimbarea de abordare

Foștii cancelari germani au depus eforturi susținute pentru a-și păstra aliații alături. Atunci când Helmut Kohl a insistat ca Franța și Marea Britanie să aprobe reunificarea, el a oferit, în schimb, angajamentul de a limita forța militară a țării.

Această abordare s-a schimbat, în timp. După izbucnirea crizei zonei euro, Angela Merkel a impus Greciei, aflate sub povara datoriilor, o disciplină fiscală de tip german, în schimbul unui pachet de salvare. După anexarea Crimeei de către Rusia, ea a ignorat avertismentele venite din partea Ucrainei și Poloniei privind construcția celui de-al doilea gazoduct Nord Stream, care leagă direct Germania de Rusia.

Soluții pentru calmarea temerilor

Fix a explicat că Germania ar putea atenua aceste temeri prin legarea mai strânsă a procesului de reînarmare de nivelul european. Aceasta ar putea include achiziții comune la nivel european, o mai bună coordonare și integrare a industriei de apărare, precum și structuri de comandă comune în cadrul NATO. Germania ar putea, de asemenea, să accepte o cerere veche a aliaților cu resurse financiare limitate, privind un împrumut comun la nivelul UE, destinat finanțării apărării.

În schimb, Berlinul a renunțat recent la mai multe proiecte de miliarde de euro derulate împreună cu Franța și Țările de Jos. Potrivit Institutului Kiel, aproape două treimi din cheltuielile militare din 2025 au mers către companii germane, aproximativ 30% către producția germană a unor sisteme majoritar americane, iar aproape 10% în afara Europei. Doar o mică parte a ajuns la aliații europeni.

Retragerea americană și neliniștea Parisului

Îngrijorările legate de amploarea reînarmării germane se accentuează într-un moment în care Statele Unite plănuiesc să își reducă prezența pe continent. Washingtonul a jucat, adesea, rolul de mediator între țările europene cu interese și resentimente istorice divergente, subliniază WSJ.

Rym Momtaz, cercetătoare la Carnegie Europe, a declarat că Franța este îngrijorată de perspectiva ca Germania să o înlocuiască drept principala putere militaro-industrială a continentului. Parisul, a adăugat ea, consideră, de asemenea, că Berlinul nu înțelege că doar acțiunea coordonată, la scară europeană, poate descuraja eventuale atacuri asupra regiunii.

„Cred că există o neliniște larg răspândită în sistemul francez, fie politic, diplomatic sau militar, legată de rolul pe care Germania pare să și-l asume”, a spus ea.

Într-o telegramă diplomatică recentă, văzută de The Wall Street Journal, un diplomat european a scris că, de prea multe ori de la începutul războiului din Ucraina, Berlinul a considerat că ceea ce este bun pentru Germania este, în mod automat, bun și pentru Europa. Aliații Germaniei ar trebui să facă presiuni asupra Berlinului pentru a colabora mai strâns cu ei.

Critici exagerate?

Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, a spus că unele critici sunt exagerate. Potrivit acestuia, Germania se află într-un proces necesar de recuperare, subliniind că țara ar fi cheltuit încă 400 de miliarde de dolari pentru apărare din 1990 încoace, dacă ar fi respectat ținta NATO de 2% din PIB alocată apărării.

„Germania vrea să își asume un rol de lider; însă nu depune întotdeauna eforturi suficiente pentru a-și menține partenerii mulțumiți”, a adăugat el.

Viitorul incert al reînarmării

Diplomați și analiști se îndoiesc că Merz, cel mai nepopular cancelar din istoria recentă, mai are suficient capital politic pentru a schimba cursul actual. Acordarea unor concesii vecinilor europeni, în încercarea de a face reînarmarea Germaniei mai acceptabilă pentru aceștia, ar putea, de altfel, să îi întărească adversarii naționaliști ai lui Merz.

Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München și fost diplomat, a spus că reînarmarea avea să stârnească, inevitabil, temeri, având în vedere istoria Germaniei din secolul XX. Germania, a adăugat el, ar trebui să își asigure aliații că acest proces are ca unic scop îndeplinirea angajamentelor față de NATO și de Europa. „Nu este vorba despre a face Germania mare din nou.”