Nicușor Dan, mesaj de solidaritate la 25 de ani de la atentatele de la 11 septembrie: „România va rămâne alături de SUA” | adevarul.ro

Nicușor Dan, mesaj de solidaritate la 25 de ani de la atentatele de la 11 septembrie: „România va rămâne alături de SUA”

Publicat:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a transmis, vineri, un mesaj de solidaritate Statelor Unite, la 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Președintele Nicușor Dan și președintele SUA, Donald Trump
Președintele Nicușor Dan și președintele SUA, Donald Trump Foto: Arhivă

„Astăzi se împlinesc 25 de ani de la tragedia de neimaginat din 11 septembrie 2001 și, în numele tuturor românilor, doresc să îmi exprim solidaritatea noastră neîntreruptă și cele mai profunde gânduri de compasiune față de președintele Donald Trump și față de întregul popor american, în special față de familiile care și-au pierdut persoane dragi”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele României a subliniat că momentul reprezintă unul de comemorare.

„Este un moment în care România și toate națiunile lumii își amintesc și onorează, alături de Statele Unite, eroismul unei țări și al cetățenilor săi”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre ceea ce, în opinia sa, au demonstrat atacurile de la 11 septembrie dincolo de amploarea tragediei și a pierderilor de vieți omenești.

„Dincolo de oroarea și pierderile provocate, atacurile de la 11 septembrie au dezvăluit lumii spiritul curajos, puternic și vizionar al Americii. Ele au arătat cum o comunitate de națiuni se unește pentru a proteja un mod de viață și idealurile civilizației”, a transmis președintele.

„România a răspuns rapid și fără ezitare”

Șeful statului a amintit că România a răspuns apelului Statelor Unite de a participa la lupta împotriva terorismului.

„Când America le-a cerut aliaților și partenerilor săi să se alăture luptei împotriva terorismului, România a răspuns rapid și fără ezitare”, a precizat Nicușor Dan.

Președintele a transmis că România va continua să fie alături de Statele Unite în apărarea libertății și a valorilor comune.

„Vom continua să rămânem uniți în apărarea libertății noastre și a valorilor pe care le împărtășim, pentru o lume liberă de amenințarea terorismului și a extremismului”, a mai transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „România va rămâne alături de SUA”

În mesajul său, președintele a reafirmat angajamentul României față de Statele Unite și a descris țara noastră drept un partener de încredere al SUA.

„România va rămâne alături de SUA în calitate de partener de încredere și de nădejde, așa cum am demonstrat cu fiecare ocazie de-a lungul anilor, inclusiv prin sprijinul pe care l-am oferit recent”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a făcut referire și la o aniversare importantă pentru relația dintre România și Statele Unite, care va avea loc pe 13 septembrie.

„Parteneriatul nostru durabil va atinge o nouă etapă pe 13 septembrie, când vom marca 15 ani de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre Statele Unite ale Americii și România”, a transmis președintele.

În final, Nicușor Dan a evidențiat rolul documentului în consolidarea relației dintre cele două state.

„Acest document fundamental a aprofundat legătura noastră solidă și a stabilit cadrul pentru cooperarea noastră strategică”, a încheiat președintele României.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite