Foto Primarul „Târnăcop”, omul care a schimbat Bucureștiul. Dem. I. Dobrescu: „Lumea îmi spunea tătarul de la primărie”

Dem. I. Dobrescu a modernizat străzi și piețe ale Bucureștiului, dar demolările din mandatul său au atras și critici. Supranumit primarul „Târnăcop”, edilul a devenit personaj popular în România interbelică, dar și un subiect de satiră în presa vremii.

Dem I. Dobrescu și Capitala în perioada în care a condus-o. Foto: Muzeul municipiului București și Delcampe.

Dem. I. Dobrescu, unul dintre cei mai faimoși primari ai Capitalei, a condus Bucureștiul în anii interbelici și a rămas în memoria orașului drept primarul „Târnăcop”. Magistrat și membru al Partidului Național Țărănesc, a fost numit primar în 1929, prin decret regal, și s-a remarcat rapid prin proiectele edilitare și de infrastructură.

În timpul mandatului său, au fost lărgite, îndreptate și pavate numeroase străzi, iar șoselele Dudești, Colentina și Pantelimon sau Calea Griviței, Calea Rahovei și Calea Văcărești au fost modernizate. Piața Universității și Piața Cercului Militar au fost reamenajate, iar lucrările au vizat și alimentarea cu apă, canalizarea și iluminatul electric.

Demetru Ion Dobrescu a interzis scăldatul în Dâmbovița și a susținut amenajarea ștrandurilor, oferindu-le bucureștenilor alternative pentru recreere. A instalat cișmele și fântâni publice, a plantat copaci și a organizat ample acțiuni de salubrizare, prin care au fost îndepărtate cantități uriașe de gunoi acumulat de-a lungul anilor. Pentru oamenii săraci, administrația sa a înființat cantine, ceainării și adăposturi pentru iarnă.

1/20

Bucuresti interbelic Delcampe (2) jpg Foto: Delcampe.net

Mandatul său s-a încheiat în ianuarie 1934, când a fost înlăturat de guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărăscu, pe fondul schimbării puterii politice și al conflictelor cu adversarii săi. Plecarea de la primărie nu i-a șters însă popularitatea, iar numele său a rămas legat de transformarea Bucureștiului interbelic.

De ce a fost numit primarul „Târnăcop”

Dem. I. Dobrescu a rămas în istorie și prin supranumele pe care i l-au dat contemporanii săi: primarul „Târnăcop”. Porecla făcea trimitere la campania de demolare a clădirilor insalubre din Capitală.

„Acțiunea de intensă dărâmare a imobilelor insalubre și cuiburi de tuberculoză a sugerat unui revuist o frumoasă scenă, în care primarul Capitalei este poreclit «Târnăcop». Incontestabil că orice om cu minte luminată nu poate decât aproba această acțiune”, nota „Tribuna Edilitară”, în 1933.

Târnăcopul a devenit și un obiect simbolic oferit primarului la inaugurarea lucrărilor de pavare a Capitalei.

„Cu prilejul începerii lucrărilor de pavaje, d. Gh. Mateescu, reprezentantul firmei «Întreprinderile Mateescu», a oferit d-lui Dem. Dobrescu un frumos târnăcop cu panglică tricoloră, cu următoarea inscripție: «8 Noiembrie 1933. Pavarea Capitalei prin voința și stăruința d-lui Dem. Dobrescu». Este sugestiv gestul antreprenorului Mateescu și cel dintâi impresionat de acest gest a fost însuși d. Dobrescu”, relata publicația.

Satirizat de presa interbelică

Porecla a inspirat și presa umoristică. În 1934, publicația „Veselia” găzduia poezia satirică „Doina târnăcopului”, semnată de Valeriu Urzică și dedicată lui Dem. Dobrescu. Autorul exagera elanul demolator al edilului, imaginând un program în care nici clădirile monumentale ale Capitalei nu mai erau în siguranță.

„La pământ cu Tribunalul / La pământ cu Arsenalul / Jos cu Cercul Militar / Jos cu strada Sărindar / Foaie verde târnăcop / Să dărâme și «Ciclop»”.

Satira continua cu imaginea unui oraș transformat într-un șantier uriaș, în care casele și gardurile făceau loc bulevardelor, grădinilor și miilor de felinare.

„Jos cu case și cu garduri / Și să facă bulevarduri / Cu boschete, / Cu closete / Cu grădini fermecătoare / Și opt mii de felinare”, nota autorul.

Acesta adăuga că primarul, cuprins de pasiunea demolărilor, ar putea ajunge să-și dărâme chiar propria primărie.

„Să dărâmăm, dar să nu distrugem”

Demolările au stârnit și îngrijorări privind soarta proprietarilor și a comercianților. În articolul „Să dărâmăm însă să nu distrugem”, publicat în ziarul „Porunca Vremii” în 1933, autorul considera necesară deschiderea bulevardului Colții, dar cerea ca modernizarea să fie însoțită de despăgubiri.

„Mai întâi d. Dobrescu are tot interesul ca noul bulevard să nu fie încadrat de o parte și de alta de maidane. Ci, din contră, pe laturile lui să se ridice frumoase edificii. Cu ce le ridică proprietarii, dacă Primăria le dărâmă imobilele fără să le plătească? Deci d. Dobrescu are datoria să despăgubească”, se arăta în articol.

Publicația informa despre magazinele cu tradiție de pe strada Colții, de care depindeau veniturile multor angajați și ale familiilor lor.

„Ce se face cu vadul comercial al acestor magazine și cu familiile funcționarilor, care amenință să rămână flămânde? D. Dobrescu nu poate să nesocotească aceste interese, pentru că trebuie să fie părinte al orașului și deci al cetățenilor”, avertiza „Porunca Vremii”.

Supranumele a fost folosit ulterior și împotriva fostului edil. În ziarul „Universul”, Alexandru Donescu, succesorul lui Dobrescu la conducerea Capitalei, invoca târnăcopul pentru a-i reproșa felul în care realizase demolările și exproprierile.

„D. Dobrescu uită pe semne că eu înțeleg să folosesc legea și omenia în locul târnăcopului și al neomeniei cu care d-sa a făcut toate fanteziile sale edilitare. Acest bulevard și toate exproprierile pe care le fac în Capitală nu înțeleg să le realizez distrugând avutul și viața cetățenilor”, nota Alexandru Donescu în „Universul”, referindu-se la lucrările pentru Bulevardul Brătianu.

Cum și-a construit reputația de primar temut

În 1934, la finalul mandatului, Dem. I. Dobrescu povestea în „Realitatea ilustrată” cum își construise imaginea unui primar sever, care i-a atras numele de „primarul târnăcop”.. Potrivit propriei mărturii, unele sancțiuni anunțate erau fictive, menite să-i determine pe bucureșteni să respecte regulile.

„Anunțam la gazete condamnări fictive și numeroase amenzi sălbatice. Cu modul acesta terorizam pe vinovați cu pedepse imaginare. De asemenea, dam ordonanțe că voi sparge butoaiele găsite pe trotuar și că marfa va fi vărsată. Am spart un singur butoi, pe care l-am plătit, dar am rugat pe gazetari să mă atace ca și cum aș fi nenorocit o sută de negustori. S-au și dat diferite nume la ziare, dar fictive și fără adrese”, scria fostul edil.

Aceeași metodă ar fi fost folosită, potrivit lui Dobrescu, pentru a-i convinge pe locuitori să curețe zăpada de pe trotuare.

„Am amenințat că voi închide apa și lumina cetățenilor care nu-și vor curăța zăpada de pe trotuar. Nu am închis la nimeni nimic, dar am rugat pe jurnaliști să mă atace că aș fi închis și nenorocit zeci de contravenienți cu magazine, cu bodegi, cu prăvălii etc. Și, pe cât a fost posibil, am ajuns la rezultate practice mulțumitoare”, afirma el.

„Oamenii din mahala îmi sărutau mâna”

Dobrescu susținea că această reputație îi întărise autoritatea. Pentru a-și ilustra metoda, relata o întâlnire cu un susținător indignat că un adversar îl numise nebun.

„Lumea îmi spunea «tătarul de la primărie», «primarul Kemal Pașa» și «nebunul de la Municipiu». Dar, cu toate aceste porecle, totuși eram respectat și aveam autoritate. În acest timp se prezintă la mine un partizan foarte supărat, care îmi spuse că s-a înjurat și că era gata să se bată cu un anumit adversar.

— Dar de ce? îl întrebai eu.

— Nu pot să vă spun, domnule Primar, că mi-e rușine.

— Dar când te rog eu...

— Domnule Primar, spunea că... sunteți nebun.

— Bine, nenorocitule — îi răspunsei eu —, eu lupt de doi ani ca să-mi fac reputație de nebun și tu vrei să mi-o strici?”

Fostul edil își crease o imagine severă, dar obținuse sprijinul locuitorilor prin apropierea de ei și prin îmbunătățirea condițiilor de trai.

„În al doilea an de primariat, unii oameni de la mahala îmi sărutau mâna, ca la popă, pentru că îi scoteam din noroi și pentru că vorbeam cu ei ca om și nu ca primar. Mi s-au dat de către cetățeni de bunăvoie zeci de mii de metri pătrați de teren gratuit. Numai din ambițiunea de a se civiliza pe o stradă civilizată, am văzut bătrâni săraci care și-au tăiat singuri casele ca să se pună la aliniere”, nota Dobrescu.

Dem. I. Dobrescu s-a stins din viață în 1948, la vârsta de 79 de ani.