Azi urmează să fie aprobată o OUG prin care spitalele private vor creşte cu 10% numărul
de paturi contractate, iar sectorul de stat îşi va reduce corespunzător
activitatea.
Mizeria este extrem de dezagreabilă. De asemenea, mizeria este şi principala sursă pentru numeroase boli. Bucureştiul este centrul de putere al ţării dar nu a excelat niciodată la capitolul curăţenie, anumite zone mai sărăcăcioase ale Capitalei fiind renumite pentru deşeurile şi murdăria care tronează pe străzi.
După reuniunile G7 şi summitul NATO, împănate cu nenumărate întâlniri bilaterale în marja lor, Preşedintele american Joe Biden a participat marţi, 15 iunie, la summitul UE-SUA care s-a dovedit un adevărat galop de sănătate, într-un cadru prietenos, cu final aşteptat.
Sahara Occidentală este un
teritoriu disputat din nord-vestul Africii. 20% din teritoriul său este
controlat de auto-proclamata Republică Democrată Arabă Sahrawi (RDAS), iar 80%
este administrat de facto de Maroc.
Sahara Occidentală este unul din cele mai puţin dens populate teritorii din
lume, populaţia sa totală fiind estimată la 500.000 de locuitori.
A fi liberal înseamnă, în primul rând, a respecta drepturile individuale, printre care dreptul la sănătate – care include sănătatea reproducerii – şi dreptul la educaţie – care include educaţia privind sănătatea reproducerii. Este evident pentru orice minte lucidă, că poziţia PNL, cel puţin a unor liberali, şi a PSD, este un atac vicios şi iliberal, asupra drepturilor femeilor şi copiilor.
Impresia de violenţă, care domină întreaga regiune a Mării Negre, este consemnată în documentul final al summitului NATO din 14 iunie.
Ceea ce era de evitat
în bătălia pentru putere din interiorul PNL se întâmplă cu vârf şi îndesat.
Alegerile pentru şefia partidului programate în septembrie încep să producă
pagube prin declaraţiile din ce în ce mai colorate şi loviturile tot mai dure
schimbate între liderii celor două tabere. Întrebarea care se pune este ce mai
rămâne din partid până în septembrie, dacă au luat-o de pe acum pe acest drum?
Pentru un asemenea Summit este întotdeauna conceput un dispozitiv
novator de securitate, în sensul că, pentru a se asigura un nivel de
protecţie cât se poate de înalt, scenariul aprobat nu conţine niciunul
dintre elementele, mişcările şi amplasările de trupe principale şi de
rezervă, dispozitive de identificare şi urmărire şi trasele principale şi
de retragere folosite vreodată în situaţii similare.
Pentru un asemenea Summit este întotdeauna conceput un dispozitiv
novator de securitate, în sensul că, pentru a se asigura un nivel de
protecţie cât se poate de înalt, scenariul aprobat nu conţine niciunul
dintre elementele, mişcările şi amplasările de trupe principale şi de
rezervă, dispozitive de identificare şi urmărire şi trasele principale şi
de retragere folosite vreodată în situaţii similare.
Dacă recrutorul te roagă să povesteşti în detaliu toată experienţa pe
care o ai, tot ce ai făcut din şcoală şi până ieri, asta poate fi şi un
semnal de alarmă, nu e întotdeauna doar ceea ce pare a fi.
Summitul NATO de la Bruxelles a fost o adevărată întâlnire de familie. O atmosferă destinsă,
fără imprevizibil, cu lideri care îşi apără interesele propriilor state
dar ştiu să discute reverenţios şi politicos unii cu alţii, să se şi asculte, nu să trântească sau să răstoarne masa dacă nu le place ceva.
În weekend-ul viitor, municipiul Iaşi va deveni capitala tuturor românilor, organizând şi găzduind în Anul Centenar primul Congres al Reîntregirii Neamului, având ca principal subiect Unirea dintre Republica Moldova şi România.
O tragedie absurdă a bulversat Iaşul în prima zi de Crăciun. Dragoş Vârlan (32 de ani) si Ana Ungureanu (23 de ani) au murit. Doi prieteni buni care s-au revăzut după multă vreme să mai povestească. Au căzut de la mansarda unui bloc cu cinci etaje.
Duminică, 20 decembrie a.c.,
la Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” – Banu din Iaşi, va avea loc recepţia
finală a lucrărilor de reconsolidare, reabilitare şi refacere a picturii parietale ale
acestui lăcaş de cult.
Începând de astăzi, 4 decembrie, la Iaşi va circula un vehicul „inedit”: tramvaiul-bibliotecă. Proiectul cultural a fost conceput de Asociaţia Tramclub Iaşi, cu sprijinul RATP Iaşi, care a pus la dispoziţie un tramvai.
Taximetristul e nervos de dimineaţă. „Pe unde să vă duc, doamnă, că e blocat tot oraşul! Merg jumate de Iaşi ca să duc clienţii unde-mi cer, ei ţipă la mine că vreau să-i fur şi că o iau special pe traseele mai lungi. Am crezut că scăpăm de pelerini măcar de azi, că s-a terminat cu Sfânta, dar au rămas tot aici. Au lăsat ăştia moaştele şi astă-noapte afară, ca să mai facă nişte bani. Pai, ce, le strică încă vreo cinci mii de euro?”.
„Scrisoare Deschisă către ieşeni, ăia care m-aţi votat ca proştii de trei ori. Dragii mei cretini şi isterici, înainte de toate, vă rog să primiţi scuzele mele, în care, vă spun de pe acum, nu cred nici eu. Dar, chiar şi aşa, vă rog să le primiţi, la fel cum aţi înghiţit ca fraierii, timp de 12 ani, toate minciunile pe care vi le-am îndrugat.
Multe tâmpenii s-au răspândit, dragi români, în ultimele zile, pe plaiurile mioritice. Cazul primarului de Iaşi, care şi-a spionat, ameninţat şi bătut fosta iubită, folosindu-şi slugile din Poliţia Locală şi banii cetăţenilor de rând, a scos din nou toată mizeria politico-jurnalisto-coruptă de sub preşul ţărişoarei.
„Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi la masă, eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor, şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură”. Sună bine, nu? O fi cool, onorată instanţă, să-ţi vină nişte golani la masă, în buricul târgului, să-ţi spună să dispari rapid din oraş? Din oraşul lor!
Imaginaţi-vă că aţi intra într-un oraş al României sosind acolo cu
aşteptările create de cartea de istorie. Cam aşa am intrat eu în Sibiu
în anul 2007, când oraşul era capitală culturală europeană. Nu puteţi
avea acum această şansă, aşa că vă ofer, cu ochii minţii, drept
propunere, oraşul în care locuiesc, Iaşi.
La finele acestui an, în luna decembrie, vom scrie împreună primul capitol dintr-o poveste. Noi, cei de la revista „Timpul“, împreună cu cititorii noştri, vom depăna întreaga amintire a unui an, o amintire legată de Iaşul anului 2014.
În urmă cu două zile, dl Gheorghe Nichita, primarul cu care ne-a „blagoslovit” în 2003, cu vreo şase luni înainte de termenul alegerilor locale, dl Constantin Simirad (în schimbul poziţiei de ambasador al României în Cuba, primit la schimb de la PSD), a avut o nouă (şi, aş garanta, nu va fi ultima!) ieşire comică. Prin care demonstrează, cu asupra de măsură, că nu este politician.
După 25 de ani de nebunie „tranziţională”, Iaşul rămâne profund marcat de o comico-tragică tripletă: Simirad-Solcanu-Nichita.
Când politicienii români se contrează pe variate mizilicuri poate părea distractiv să priveşti de pe margine, mai cu seamă dacă este vorba despre contre între oameni care până mai ieri erau, cel puţin formal, aliaţi.
Bunica m-a uitat. E un an de când mi-a spus, ultima oară, „Te iubesc, draga mea, dragă!”. Drum lung spre spital. Mintea-mi refuză să-nţeleagă de ce e de nebuni. Sunt Sărbătorile. E gri, ca naiba, totul!
Matei nu mă mai ţine de mână. E mare. Băiat mare! Zburdă-n stânga mea. Zburd şi eu cu el, într-un joc imaginar pe care doar noi doi îl ştim. Mergem spre Sfântă. Îmi povesteşte despre misiuni posibile şi imposibile, despre eroi din lumi numai de el ştiute, despre cât de tare e, mamă, jocul ăsta!
A fost odată ca niciodată un băiat cu bun-simţ. Sau, cel puţin, aşa ni se părea. Şi băiatul cu bun-simţ, care aproape că roşea când îţi vorbea, s-a angajat, acum vreo zece ani, nu mai ştiu cum, la primărie. La cea din Iaşi.
Teii sunt, fără îndoială, brandul Copoului. Şi chiar al
Iaşului, la o adică. Parfumul îmbătător de tei, pe final de mai, este
pentru ieşeni, sau pentru cei care au bătut Copoul în studenţie, la fel
ca madlenele pentru Proust.
Când vine vorba despre Iaşi, nu pot să fiu păcălită. Am să vă
povestesc şi de ce. Citeam, zilele trecute, amintirile unui
coleg-jurnalist, după o vacanţă în care a trecut şi prin oraşul meu. Am
să vă spun acum realitatea mea despre realitatea lui.
”Cum mai e la Iaşi, dragii mei?”. O întrebare simplă, venită din dorul de
casă. ”Ei, cum să fie? Parcă tu nu ştii cum e la Iaşi...”. Răspunsul îmi
spulberă orice urmă de bucurie. Mă lasă, într-o clipă, fără glas. Fără
speranţă. Fără dor.
