Record uluitor: judecătoarea care a amânat cu o jumătate de an peste 40 de procese. Inspecția judiciară, sesizată de CSM
0Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către o judecătoarea de la Judecătoria Iași, după ce presa locală a scris că a amânat zeci de dosare într-o singură zi.

Este vorba despre magistratul Iuliana Garabet.
„Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 24, 25 şi 26 aprilie 2024, referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, a precizat, vineri, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al CSM.
Potrivit publicației locale Dezvaluirea, judecătoarea Iuliana Garabet a amânat cu câte o jumătate de an toate cele 44 de dosare pe care le avea pe lista ședinței din 15 aprilie 2024, invocând un motiv greu de deslușit.
Motivul amânării
Amânarea a provocat consternare în rândul avocaților și justițiabililor, care au fost nevoiți să se împace cu o explicație pe care nu au înțeles-o.
„Având în vedere standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată de Adunarea Generală A Naţiunilor Unite la 10.12.1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, marja de apreciere recunoscută statelor, instanţa apreciază cauza în stare de amânare şi acordă termen de judecată la data de 30.09.2024, ora 09,00, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a formula precizări cu privire la actele invocate, sub sancţiunea anulării cererii, prin raportare la art. 12 Cod de procedura civila’’, a motivat judecătoarea Iuliana Garabet.
Frustrări în rândul celor nevoiți să mai aștepte
Dezvăluirea a mai notat că, nu o singură dată, judecătoarea Iuliana Garabet de la secția civilă a instanței ieșene a intrat în sala de judecată și a început ședința spunând „Azi nu judec nimic”, cetățenii fiind nevoiți să plece acasă.
Când publicația citată a solicitat conducerii Judecătoriei Iași o interpretare accesibilă publicului cu privire la motivul amânării zecilor de dosare, purtătorul de cuvânt, de asemenea magistrat, a încercat să o apere elegant pe colega sa.
„În esență, doamna judecător a invocat principii legale și norme internaționale care vizează asigurarea transparenței și drepturilor fundamentale ale părților implicate în procesul judiciar, care ar putea include nevoia de a acorda suficient timp părților pentru a se pregăti adecvat și pentru a formula precizări în legătură cu aspectele relevante ale dosarului în cauză’’, a transmis redacției Deșteptarea Judecătoria Iași.