„Iadul femeilor”, „Acesta este un război”, „Bine aţi venit în Gilead” (o trimitere către statul distopic imaginat de M. Atwood în „Povestea sluijitoarei”), „Aveţi mâinile pline cu sânge” sunt doar câteva dintre mesajele polonezelor care protestează împotriva unui stat imoral, sadic şi pregătit să îşi instituie monopolul asupra corpurilor femeilor.
„Statele suportă diferit măsurile de risc şi
sancţiunile, e un efect de naţionalizare şi autonomizare, într-un fel
separatist, împotriva visului european. Văd cum vechile graniţe şi graniţele
din interiorul graniţelor reapar ca nişte nervuri, împânzind harta Europei. Şi
apoi chiar dacă vom circula pe străzi, trebuie să fim conştienţi că zidurile şi
barierele, sau distanţele, s-au mutat undeva, înapoia pielii.”
Alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică în R.Moldova reprezintă un test pentru firava democraţie a statului frate de peste Prut, într-un context dificil marcat de pandemia de COVID-19 şi de factorul geopolitic, prezent la toate alegerile desfăşurate în Republica Moldova.
Duminică, 1 noiembrie 2020, în Republica Moldova se vor desfăşura
alegerile prezidenţiale. Dintre cei 8 candidaţi înscrişi în cursa electorală,
în turul doi al alegerilor, în 15 Noiembrie, vor intra Maia Sandu şi Igor
Dodon. Datorită diferenţei reduse dintre cei doi candidaţi, fiecare vot este
foarte important. Iar sutele de mii de moldoveni din străinătate pot decide
cine va fi viitorul preşedinte al Republicii Moldova.
Anul 2020 a devenit reper pentru istoria umanităţii din motive medicale,
iar faptul că tot acum au loc alegerile prezidenţiale în Statele Unite face ca
borna deceniului II să fie importantă şi din motive politice. Anii-reper în
istoria umanităţii au însă conotaţii extinse, ceea ce obligă la o minimă
examinare a perspectivelor viitorului, iar o primă perioadă de analiză este
aceea a unui deceniu.
Relaţia României cu Statele Unite ale Americii a devenit de foarte mult
timp una din principalele ţinte ale propagandei ruse în ţara noastră, iar
astfel de narative sunt prezente, sub o formă sau alta, în diverse publicaţii,
unele dintre ele chiar din mainstreamul presei româneştei.
La cei 79 de ani ai săi, fostul şef al guvernului de la Chişinău se regăseşte la masa sa de scris, unde se confesează, celor interesaţi, în rânduri dense în informaţii, viziuni surprinzătoare şi amintirea unor clipe din trecutul său, care confirmă cât de mari au fost presiunile imperiale estice asupra trăitorilor din republicile foste sovietice, obligaţi să ţină fruntea în pământ, pentru a trăi.
În primul rând, toate acţiunile lui se desfăşoară sub controlul strict al specialiştilor de la Moscova. Ce se mai poate spune despre Igor Dodon? Tot ce era de spus s-a spus deja de multă vreme, toată istoria lui este răspândită pe tot internetul.
Ne apropiem de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova de duminică, 1 noiembrie. Cum toate sondajele de opinie şi comentatorii apreciază certitudinea relativă a turului doi de scrutin – va avea loc pe 15 noiembrie între Maia Sandu şi Igor Dodon – se ridică întrebarea de ce să se ducă votanţii la urne în primul tur?
Cred că pe 6 decembrie trebuie să alegem cu
mintea. Ştiind exact ce îşi propun partidele, ce oameni aduc în faţă, în
parlament, guvern, în fruntea instituţiilor esenţiale. Nu emoţional, visceral,
în funcţie de cât scandal fac în campania electorală. De aceea sunt necesare
analizele programelor de guvernare, şi sper să citesc cât mai multe evaluări
făcute de analişti, fiecare pe domeniul său de activitate.
În colecţia „Cărţi esenţiale”, consacrată de Editura Hoffman literaturii
române de ieri şi de azi (colecţie realizată inspirat împreună cu un
post de televiziune şi un cotidian, iniţiativă despre care vom mai
vorbi), a apărut de curând un nou roman, semnat de laureatul Premiului
Academiei, Ştefan Mitroi, sub titlul „Tatăl fiilor mei”,
În acest episod, cititorii vor afla cum Andrei şi mama lui vor cunoaşte bunătatea doamnei Eva, care va deveni binefăcătoarea lor când mama lui Andrei a avut o criză renală puternică. Fragmentul redă greutăţile prin care au trecut chiriaşii în deceniile de după Revoluţia din Decembrie 1989.
Mai devreme decât s-ar fi aşteptat, germanii se confruntă cu noi restricţii drastice. Guvernul n-a avut altă opţiune în contextul creşterii dramatice a numărului de infecţii cu coronavirus.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
