Luna viitoare se împlinesc 15 ani de când am vrut să trec nepăsător,
cum au trecut şi alţii, pe lângă un accident pe DN1, între localitatea
Băneşti şi Paralela 45, pe sensul de mers spre Ploieşti.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, se arată oripilat de ce voia să facă
PSD pentru a găsi de banii necesari creşterii pensiilor cu 40%. Tare îmi este
teamă că va fi obligat să apeleze la soluţia de care astăzi se arată îngrozit. CCR
s-a pronunţat odată prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, decizie valabilă şi astăzi.
Pe 28 iunie 1940 Carol al II-lea avea să decidă retragerea administrativă din Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice. S-a făcut acest lucru în mod dezorganizat, fără a se pune o singură condiţie şi fără a se trage un singur foc de armă. Frica anchilozase clasa politică coruptă ce condusese România în perioada interbelică.
La data de 29 mai, “Radio
Europa Liberă România” publica o ştire referitoare la imensele datorii pe
care le-ar avea PSD faţă de firmele de consultanţă politică ale unui fost
rugbist, pe nume Anton Pisaroglu, care s-a ocupat de campania electorală pentru
alegerile prezidenţiale a d-nei Viorica Vasilica Dăncilă.
În 2005 a fost pentru prima dată de când am plecat din ţară în care nu m-am putut urca în avion. Născusem în aprilie şi nu avea sens să mă urc cu un bebeluş în avion cu escală. În 2005 în ajun de Crăciun tata pleca la "angeri" cum urma sa zică fi-miu peste ani îngerilor.
Au loc noi numiri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Ca în toate instituţiile statului român şi aici desemnarea are un puternic caracter politic şi nu unul care să vizeze desemnarea de membri care să se fi evidenţiat prin lupta lor pentru drepturile cetăţenilor. Minorităţile şi-au găsit întotdeauna funcţii cheie în instituţie, dar cu toate acestea: cine va apăra drepturile românilor din centrul României?
Statele Unite critică România pentru că nu a luat măsuri pentru combaterea traficului de persoane. Astfel că bărbaţi, femei şi copii români sunt exploataţi sexual, forţaţi la muncă ilegală, tâlhării şi cerşetorie.
Cu tot respectul, ţin să vă informez că asocierea
din titlu nu este nici o glumă proastă, nici un fake news şi, în niciun caz, o lipsă de respect faţă de creştinism
în general şi de ortodoxie în special.
Sunt numeroase ocaziile în care Academia Română
face notă discordantă la opiniile societăţii româneşti. Cum academicienii unei ţări
ar trebui să se bucure de o „aură”
aparte, de maximă credibilitate, astfel de discordanţe te pun pe gânduri. Cine
are dreptate, societatea în ansamblul ei sau „gânditorii”, „geniile” care populează Academia Română?
Lansat
în anul 1951, filmul produs de către studiourile americane Metro Goldwyn-Mayer
rămâne şi astăzi unul reprezentativ pentru categoria producţiilor
cinematografice cu tematică istorică şi religioasă. „Quo Vadis?” este punerea
în scenă a romanului scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, publicat la începutul secolului
trecut.
Nu mă mai uit decât prin cine ştie ce întâmplare şi nu
mai mult decât câteva minute la emisiunile postului de televiziune „Realitatea plus".
Pe fond, sunt numai două deoarece, după toate zbaterile de până acum, acestea au rămas de negociat ca mari variante - veţi vedea în ce măsură de antinomice - în cadrul negocierilor intense care se poartă între reprezentanţii marilor puteri.
„Ideologia de gen“ este un virus, asemenea lui covid19. De ceva timp, a apărut în presă şi în discursul public expresia „ideologie de gen”. Cei care lucrăm în domeniul ştiinţelor sociale şi politice suntem miraţi de această expresie, deşi suntem familiari cu studiile de gen. De ce?
Ionuţ Florin Pucheanu refuză să elibereze unioniştilor din Galaţi autorizaţie de a strânge semnături pentru Unire. Tot Pucheanu a ajuns un anti-exemplu în lumea unionistă: Galaţiul este singurul din marile municipii ale României care nu a dat, până acum, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
