Milioane de români l-au adorat pe criminalul Gheorghiu-Dej, „iubirea neţărmurită” pentru Ceauşescu încă mai stoarce nostalgii şi lacrimi, apoi dorinţa de neoprit de a avea un „tătuc” s-a revărsat asupra unor lideri precum Ion Iliescu şi Liviu Dragnea. Toate cazurile au rădăcinile înfipte într-o complicitate doar în aparenţă întâmplătoare.
Se
tulbură tare de tot apele şi aşa neliniştite din estul Mediteranei, creşterea
tensiunilor dintre Turcia şi SUA trimiţând un semnal grav de posibil dezechilibru
regional, cu efecte importante asupra NATO şi sistemului său de securitate în
sud-estul european.
Vă invit să citiţi mărturia unui tânăr care a participat la protestul din 10 august, 2018. Am primit acest mesaj de la el şi mi-aş dori să-l citească cât mai multă lume.
Deşi competiţia este la prima ediţie, organizatorii au reuşit să formeze un juriu impresionant, să adune un număr mare de participanţi (deşi perioada de înscriere încă nu s-a încheiat), dar şi o sumă impresionantă rezervată premierii câştigătorilor.
Pentru cei care vara
citesc, ascultă muzică şi caută liniştea, un mare muzician propune o alternativă:
“Vară cu
Daniel Barenboim” se intitulează un nou proiect discografic în care au
apărut de curând cvartete cu pian de Mozart şi integrala simfoniilor de Brahms.
Dacă punem la o parte “Sputnik” şi încă vreo alte câteva site-uri plătite spre a face
auzită vocea Moscovei şi jocurile geo-politice ale Rusiei lui Putin, presa
internaţională a reflectat corect violenţele extreme de vineri seara de la
Bucureşti.
Multă lume a constatat că Viorica Dăncilă foloseşte interpreţi la
toate întâlnirile externe. Cum e posibil aşa ceva?, m-au întrebat –
scandalizaţi – oameni care ştiau că, înainte de a ocupa fotoliul de
premier, Dăncilă fusese aproape un deceniu membră a Parlamentului
European. E posibil ca un deputat european să vorbească doar limba
maternă?
Cu fiecare zi ce trece, dimensiunile dezastrului din noaptea 10-11 august devin tot mai clare. Rămâne evidentă
următoarea realitate. Jandarmeria română a atacat, bătut, gazat, fugărit zeci de mii de oameni nevinovaţi,
paşnici, fără arme, care nu făceau altceva decât ce prevede Constituţia:
dreptul la liberă exprimare a ideilor şi doleanţelor.
Derapajele repetate ale Bucureştiului, de care până acum Bruxelles-ul nu avea timp şi energie, ar putea să nu mai fie tolerate.
Bine-aţi revenit acasă! Am plâns împreună la revedere - ne-au ajutat şi
jandarmii, e drept. Am strigat împreună pentru o ţară normală, pentru
justiţie, pentru o guvernare competentă. După trei seri petrecute
împreună apare întrebarea: „şi-acum, ce facem?“. Ţara este în continuare
condusă de aceiaşi hoţi şi de aceiaşi incompetenţi, care v-au mai şi
batjocorit, insultat, bătut, minţit.
Cine citeşte documentele BNR, inclusiv minutele şedinţelor de politică
monetară, constată referiri la gestionarea lichidităţii. Aceasta din
urmă este parte din modul în care o bancă centrală îşi formulează şi
aplică politica monetară.
În mod normal, consider că este nevoie să vă scriu mai
întâi, dumneavoastră, lideri partidelor politice din opoziţia parlamentară. În
data de 10/11 august 2018, în România, a avut loc un grav atentat la adresa
democraţiei româneşti. Mitingul organizat de către Diaspora a fost înăbuşit cu
o duritate ce aminteşte de evenimentele din noiembrie 1987, decembrie 1989,
iunie 1990.
S-a vorbit foarte mult despre ineficienţa sancţiunilor economice: că
sunt prea puţine, că vizează întreaga populaţie care pierde – vezi
Coreea de Nord, că nu suferă conducătorii, că durează mult până se simte
efectul.
Ionuţ Florin Pucheanu refuză să elibereze unioniştilor din Galaţi autorizaţie de a strânge semnături pentru Unire. Tot Pucheanu a ajuns un anti-exemplu în lumea unionistă: Galaţiul este singurul din marile municipii ale României care nu a dat, până acum, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
