Din
bun-simţ, după câştigarea turneului de la Indian Wells, Bianca Andreescu a
adresat câteva cuvinte în limba română unei părţi a publicului prezent pe arena
unde s-a jucat finala.
Un
bucovinean oleacă mai hâtru şi, din câte se pare, şi cu consistentă dare de
mână, adică cu niscaiva avere făcută din muncă cinstită şi nu din afaceri
necurate cu Statul, a construit pe cheltuială proprie 1 metru de autostradă.
Centrul pentru Studii de Securitate George C. Marshall - expresie academică a parteneriatului americano-german - organizează curând o conferinţă, pentru absolvenţii regionali, timp de două zile, la Kiev, în Ucraina. Tema acestui brainstorming va fi securitatea în Europa de Est şi în regiunea Mării Negre.
În Serbia au loc de mai multe luni proteste împotriva preşedintelui Aleksandar Vučić. De sâmbătă, situaţia s-a complicat, după ce demonstranţii au luat cu asalt televiziunea de stat şi au încercuit palatul prezidenţial.
Auzim din ce în ce mai multe voci în ultima vreme, din zona puterii,
care susţin că statul ar trebui să fie mult mai prezent în viaţa
economică.
„M-am dus la sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria
Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu,
Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de vreo opt anişori. N-am voit să merg
cu mâna goală şi i-am dus băieţelului o minge foarte mare de cauciuc şi foarte
elastică...“ Aşa s-au produs treburile la dl. Caragiale. În alte situaţii a fost
altfel.
În oricare punct al lumii situat pe marginea unei ape, lumea este
prezentă în totalitatea ei. În limba română există o expresie de o
adâncă frumuseţe: „ochi de apă“.
Vasile Ernu în dialog cu Mona Nicoară, regizoarea filmului „Distanţa dintre mine şi mine“ dedicat scriitoarei Nina Cassian (filmul este realizat de de Mona Nicoară şi Dana Bunescu).
Am fost întotdeauna fascinat de marile învăţăminte ale istoriei. De
lideri politici vizionari, de cei care au reuşit să anticipeze şi au dat
învăţăminte valabile şi azi. Au găsit cuvintele potrivite care sunt de
actualitate întotdeauna, în noi lecturi.
Dacă decenţa stăruitoare, romantismul înflăcărat sau alte infirmităţi
sufleteşti vă obligă să credeţi în existenţa democraţiei, e bine să vă
strîngeţi toţi trei-patru la un loc şi să căutaţi altă planetă. Acasă,
în UE, aşa ceva nu mai există. Acolo unde lumina, odată, democraţia, se
joacă, acum, o farsă cu implanturi creţe şi măşti solemne.
În data de 28 august 2018, Vladimir Putin a vizitat al optulea cel mai
mare oraş din Rusia, Omsk. Preşedintele rus a vizitat centrul oraşului
şi a vorbit cu cetăţenii despre probleme cu care aceştia se confruntă,
în special lipsa locurilor de muncă.
Când
am citit că un atentator a ucis câteva zeci de oameni în Noua Zeelandă, iar pe
încărcătorul uneia dintre armele lui se puteau citi numele lui Şerban
Cantacuzino, a lui Iancu de Hunedoara şi a lui Ştefan cel Mare – ştirea mi s-a
părut cu totul ireală.
Mi-am petrecut ultimele luni într-o stare de secluziune socială. Am mai frunzărit presa în ultimele zile, doar pentru a remarca impactul protestului #şîeu, care, din păcate, a fost minuscul. Eşecul acestui protest reprezintă, în fapt, eşecul societăţii româneşti. Ne-am reîntors la starea amorfă de dinainte de OUG 13. Prin urmare, cred că este timpul să ne facem autocritica.
Ionuţ Florin Pucheanu refuză să elibereze unioniştilor din Galaţi autorizaţie de a strânge semnături pentru Unire. Tot Pucheanu a ajuns un anti-exemplu în lumea unionistă: Galaţiul este singurul din marile municipii ale României care nu a dat, până acum, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
