După ce ne-a spus,
într-un context extrem de sensibil şi cu o miză morală şi socială foarte
ridicată, că întrebarea de la Referendum ascunde o intenţie ascunsă a lui
Dragnea, acum dl Andrei Pleşu recidivează cu următoarele:
Nu-mi place să dau sfaturi în alegeri. Deşi sunt consultant cu vechi
state, implicat în numeroase proiecte în România şi în străinătate în
ultimii peste 24 de ani – Serbia, Ucraina, Republica Moldova, cu
precădere – cred că am o lipsă importantă: nu am legitimitatea
direcţionării actorilor politici pentru că eu nu am fost niciodată actor
politic şi nu am candidat niciodată în alegeri.
Deputaţii au votat facilitarea importului de forţă de muncă străină în
România. Date fiind cifrele ridicate de pierdere de populaţie a
României, luarea unor astfel de decizii legislative nu surprinde. Nu
surprinde nici că aceste decizii vin să compenseze lipsa de strategie a
elitelor româneşti de a convinge pe cei plecaţi din ţară să se întoarcă
şi să investească experienţa şi capitalul acumulate afară în economia
românească.
S-a scris mult mai mult despre decît s-a votat la referendumul din 6-7
Octombrie. Purtată într-un decor gingaş, de abator moral fără surdină,
aşa numita dezbatere a demonstrat cu limpezime de buzdugan cîteva
lucruri. De pildă, cît de onest ştie să argumenteze, in rem, la creme de
la creme.
Trebuie să
mărturisesc că de multă vreme nu mi-a fost atât de greu să scriu un comentariu
despre un spectacol aşa cum stau lucrurile acum când încerc să aştern pe
ecranul computerului câteva impresii despre cel intitulat „Molière/eréiloM“, producţie a Teatrului „Nottara“ din Bucureşti căruia i s-a
făcut cinstea de a deschide cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Fest(in) pe bulevard“.
Era epoca romantică a învăţământului universitar de după Revoluţie. Corectitudinea politică era de-abia la începuturi. Încă se putea glumi liber la cursuri.
Aflată la a
XIII-a ediţie, Bienala Naţională de Arhitectură are, din anul 2018, o secţiune „Rural”.
Lucrările acesteia s-au desfăşurat sâmbătă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Sunt destule date care mă fac să observ că începutul actualului sezon
muzical a fost – sperăm că va fi în continuare - unul pe cât de bogat pe
atât de divers; ...la Filarmonică, la Opera bucureşteană, la Orchestra
Naţională Radio; şi nu numai.
Nu vrei să te implici în viaţa cetăţii? Foarte bine, este dreptul tău. Cu toate acestea unele decizii necesită a fi luate, iar lipsa de interes şi mai ales îndemnul la boicot nu trebuie să fie calea prin care anumite minorităţi îşi impun voinţa în faţa majorităţii.
Am aflat, în sfârşit, câţi dintre români susţin normalitatea. Am aflat,
datorită referendumului, cine sunt cei care menţin încă neclintită
valoarea naturală a familiei. Ne-am confruntat cu dezbateri, cu
instigări la ură, cu jigniri impardonabile… am fost puşi faţă în faţă cu
boicotarea acestui referendum şi, totuşi, încă au rămas români care au
apărat viitorul familiei naturale.
Cred că analistul politic şi patronul postului de televiziune „Realitatea tv“, Cozmin Guşă, merge prea departe
atunci când susţine sus şi tare că preşedintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, ar
fi fost pregătit şi dornic ca, duminica trecută, să îşi anunţe candidatura la
preşedinţia României, în cazul în care Referendumul pentru modificarea Constituţiei
ar fi fost validat ca urmare a unei prezenţe la vot suficiente.
Exact înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului European, România se situează într-o postură multi-defavorabilă aşa cum nu a mai avut niciodată în parcursul ei european post-revoluţionar.
Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de credinţă, scutind astfel timpul preţios al preoţilor şi al pastorilor de a convinge prin predici şi cateheze viitoarele cupluri să urmeze calea lui Dumnezeu.
Ionuţ Florin Pucheanu refuză să elibereze unioniştilor din Galaţi autorizaţie de a strânge semnături pentru Unire. Tot Pucheanu a ajuns un anti-exemplu în lumea unionistă: Galaţiul este singurul din marile municipii ale României care nu a dat, până acum, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
