Nu sunt fatalist şi nici anti-naţionalist. Consider că avem o ţară foarte frumoasă, cu locuri unice, locuită mai ales de oameni buni şi harnici. Totuşi, de dragul patriotismului nu pot accepta să fiu buzunărit de cei care cred că tocmai au inventat „taxa de fraier”, percepută celor ce preferă să-şi facă vacanţele în România.
Numărul noilor infectări cu coronavirus creşte constant în Germania. Anul trecut, o vară relaxată a fost urmată de un nou val pandemic. Cum se pregăteşte Germania pentru un posibil val patru al pandemiei?
Reacţiile la proiectul „România Educată” au fost inegale – pendulând
între „foarte necesar” şi „platonic”. Având în vedere gradul mare de
abstracţie al proiectului şi miza sa de termen lung, e cumva firesc să
fie aşa, pentru că instrumentul cu care poţi măsura eficienţa „României
Educate” mai are de aşteptat: de la remodelarea sistemului până la
rezultatele produse asupra elevilor va trece ceva vreme.
În plină discuţie extrem de serioasă şi înverşunată pe tema „sindromului Havana“
provocat de un atac cu instalaţii cu microunde asupra unor agenţi CIA
şi diplomaţi la Havana şi Viena, vă propun, fiindcă e vacanţă, două
poveşti la fel de interesante deoarece arată că, în afara programelor
militare clasice, mai există şi cele pentru arme non-letale, extrem de
diversificate şi complexe, răspuns direct pentru o piaţă în continuă
creştere.
O.Ş.P. Să începem cu anii de formare. Aţi absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti şi aţi debutat cu rolul Schaunard din „La Bohème” de Giacomo Puccini la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, în anul 1990. Care sunt personalităţile artistice care v-au modelat cariera artistică în primii ani?
În România e deja comună aşteptarea ca rapoartele altor state şi organizaţii internaţionale despre performanţa instituţiilor locale să fie critice sau foarte critice. Există mai multe motive care deja au banalizat o astfel de aşteptare.
Interviu cu Lucian Bădîrcea, Director general Iri Travel: „Cele mai solicitate staţiuni de pe litoralul românesc sunt Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Venus, Jupiter şi Saturn. Litoralul bulgăresc atrage cei mai mulţi turişti în Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Nessebar şi Obzor.”
,,If liberty means anything at all, it means the right to tell people what they do not want to hear”, spunea George Orwell înainte de a scrie 1984 şi poate nu ar strica să le aducem aminte veşnic bosumflaţilor de competiţie din partidul Brătienilor.
Dacă e să o iau pe argumente, răspunsul la întrebare este "da". Dacă e să pun totul la rece, răspunsul este "nu". De ce o fac totuşi?
Cât de mult ar avea de câştigat România, dacă ar beneficia de rezultatele activităţii unei organizaţii de cercetare, care ar dezvolta - precum RAND Corporation, în SUA - soluţii la provocările politicii publice, pentru ca societatea în care trăim să fie mai sigură, mai sănătoasă şi mai prosperă?
După cum aţi observat, toate energiile politice ale actualei echipe de guvernare se concentrează asupra momentul pe care n-ar trebui să-l ratăm, adică banii europeni daţi pentru proiecte de rezilienţă şi refacere a economiei naţionale post-pandemie, parte de pomană, parte împrumut.
A apărut în presă „to do list”, prin care România se angajează să facă
reforme pentru a primi bani prin PNRR. Cum văd că nimeni nu mai pomeneşte de
acel document, revin asupra lui. Sper că
nu-şi imaginează nimeni că cei de la CE se joacă cu documentele. 14 ţări au
primit deja aprobarea pentru PNRR, nu şi România. Să nu uităm că România se află
în procedură de deficit excesiv, şi a ajuns cu datoria publică la 50% din PIB.
Am mers din nou la pas câteva ceasuri prin
Galaţi, oraşul venirii pe lume şi al copilăriei mele, după 30 de ani. Aici am
făcut şcoala, apoi liceul pe care încă îl iubesc şi cu care mă voi mândri toată viaţa, după
care am plecat la Bucureşti la facultate, şi nu m-am mai întors.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
