S-a consumat şi celebra întâlnire dintre Preşedintele SUA, Donald Trump,
şi Preşedintele RPD Coreene, Kim Jong-un. Dincolo de spectacolul
orchestrat cu atenţie şi de un document formal semnat ca livrabil al
întâlnirii, întreaga lume a rămas confuză în legătură cu cadrul şi
condiţiile reale ale întâlnirii, şi mai ales cu rezultatele sale
palpabile.
Să presupunem că eşti român. Primul gînd pe care îl extragi din
această condiţie spune că viaţa e o pedeapsă agreabilă care îşi protejează purtătorul, în măsura în care aduce nefericirea celorlalţi.
De aici, numărul nesfîrşit de ticăloşi suverani şi impostori dezinvolţi
care ne circulă prin istorie, lăsînd în urmă învinşi resentimentari,
muncă fără rost şi valori irosite.
Urmează o săptămână
de foc pentru Liviu Dragnea. S-au tot adunat decizii manageriale eronate,
care acum stau să-i pleznească în faţă.
Cine se crede deasupra tuturor şi vrea în jurul său doar slugi, aşa sfârşeşte.
Şi nu e singurul conducător de partid care iese din scenă aşa. Pentru că nu ştiu adevărul elementar: cea mai bună dovadă de prostie
este să-i crezi proşti pe ceilalţi.
La câteva luni după un reuşit turneu bucureştean, Teatrul Naţional
„Mihai Eminescu“ din Chişinău revine în România, de astă dată la a XXV a ediţie
a Festivalului Internaţional de la Sibiu cu, ceea ce pare a fi, una dintre
piesele de rezistenţă din repertorul său. Spectacolul cu piesa Steaua fără nume, montat de Alexandru
Cozub.
Este clar că avem o problemă atunci când domnia legii şi interesul naţional nu mai contează dacă cineva care vrea să facă afaceri în ţara asta trebuie să ajungă la marele jupân în birou pentru a-l face să înţeleagă rostul unei investiţii de zeci de miliarde de euro.
Cu
ceva ani în urmă, când realizam un ciclu de documentare TV sub egida Academiei
Franceze, a Clubului de la Roma şi a Academiei Române, am avut ocazia să-l
întâlnesc foarte des pe Alexander King, unul dintre fondatorii instituţiei care
grupa în acel moment, alături de cei de la Bilderberg, tot ce însemna
avangarda gândirii novatoare în cele mai diverse domenii ale activităţii umane.
Prima colaborare a lui Andrei Şerban cu un teatru independent românesc e o întoarcere la rădăcinile sale americane, ale experimentelor de la teatrul La MaMa. De aceea, afirmaţia sa că Pescăruşul lui Cehov este o piesă pe care n-a înţeles-o pe deplin niciodată trebuie luată în sens metaforic. Probabil sunt puţini regizori, chiar şi în lume, care s-o fi pus în scenă de cinci ori.
Un automobil cu tablele portierelor puse pe rol de violoncele, cu
coloanele de susţinere a acoperişului ca flaute şi cu fotoliul de sub
fundul vreunui fudul ca subwoofer? Asta povesteam în articolul trecut,
„Zgâlţâind din tablă - ne-am întors la rablă?“.
Am citit
zilele trecute un eseu cu caracter istoric, cu totul remarcabil. Se cheamă „România în 100 de ani- Bilanţul unui veac de
istorie”, e scris de austriacul Oliver Jens Schmitt, un profesor relativ
tânăr- e născut în anul 1973- care predă istoria sud-est europeană la
Universitatea din Viena şi care e evident că dovedeşte o preocupare evidentă
pentru românia.
The Guardian, Le Figaro, Haaretz şi mai toată presa bună a lumii anunţă zilele acestea o ştire şoc: Albert Einstein a fost rasist! Cei de la The New York Times sunt mai nuanţaţi: doar când călătorea.
Problemele deosebit de ample ridicate de situaţia statului de drept din Polonia sunt din nou considerate de europarlamentarii europeni ca fiind într-atât de importante şi urgente încât au necesitat o nouă dezbatere în plen şi au justificat o scrisoare adresată domnilor Juncker şi Timmermans de către preşedinţii principalele grupuri politice din legislativul comunitar.
Foarte rapid, iată care sunt problemele mari
legată de acea caricatură cu Simona Halep care strigă „fier vechi, fier vechi”,
publicată de Charlie Hebdo.
O ştire a bulversat
instituţiile media acum câteva zile. Administraţia prezidenţială ar face
presiuni asupra judecătorului Petre Lăzăroiu să demisioneze, ameninţându-l cu
revocarea, în caz contrar. Discuţiile şi lămuririle ulterioare au demonstrat că
nici vorbă de aşa ceva. Cel mai prost a picat domnul judecător Lăzăroiu, care şi-a
schimbat declaraţiile de la o zi la alta.
Ionuţ Florin Pucheanu refuză să elibereze unioniştilor din Galaţi autorizaţie de a strânge semnături pentru Unire. Tot Pucheanu a ajuns un anti-exemplu în lumea unionistă: Galaţiul este singurul din marile municipii ale României care nu a dat, până acum, o Declaraţie de Unire cu Basarabia.
Cei care au cumpărat, din bani publici, dezinfectantul falsificat, fără să facă niciun demers pentru a verifica (din lene, din incompetenţă sau din interes) ceea ce cumpără, sunt nişte ucigaşi. Nu bacteriile ucid în spitale, ci corupţia. Şi batista de pe ţambal, căci de ani de zile se ştie ce se întâmplă, dar instituţiile statului, anesteziate politic, se fac că nu văd.
În municipiul din nordul judeţului Galaţi, mai toţi şefii din instituţiile cheie sunt cumetri, fini sau rude între ei, într-un carusel ameţitor, care aduce aminte de celebrul dicton latin „Manus manum lavat”, respectiv „O mână spală pe alta”, cu trimitere tot la sistemul de complicităţi.
Modelele tembele îndelung hăulite la televizor au dat roade. Nu mai contează preotului milostiv, pomana oferită cu discreţie sau binefăcătorul anonim. Societatea modernă a reuşit să facă modele din inşi precum Gigi Becali, care cumpără imagine pozitivă cu acte de milostenie ostentative, transmise în direct, la ore de maximă audienţă.
Niciun lucru clădit cu arme şi moarte nu poate avea acoperire morală. Doar oamenii cu o moralitate îndoielnică pot găsi ceva glorios în a ucide.
Văzută dinspre reprezentanţii societăţii civile româneşti, criza europeană a refugiaţilor nu seamănă de nicio culoare cu „filmul” trăit de o bună parte din migraţia românească. Şi nu vorbesc aici de migraţia aceea admirabilă, care a apucat calea străinătăţii pentru a munci pe brânci, pentru o plată pe măsură, ci de ceilalţi.
Vrem, nu vrem, asistăm la o adevărată avalanşă de scandaluri în Sănătatea românească. Nimic nu pare să mai meargă, iar lucrurile nu ţin doar de mentalitate, oricât de mult s-ar căzni unii să ne facă să credem că ar fi de vină pentru balamuc doar năravurile proaste din sistem.
Justiţia românească este strâmbă! Pun faţă în faţă cazul unui profesor universitar de la Galaţi ţinut în arest preventiv vreme de 9 (nouă) luni pentru o şpagă de 1.500 de lei, cu cazul de la Vaslui, în care şapte animale violente, periculoase, sunt libere. Vi se pare logic?
Trio-ul Georgescu-Ştefan-Hrebenciuc, proaspăt trimis în judecată de DNA în scandalul CNA, este, în esenţă, unul din multele tentacule ale cenzurii comuniste. O relicvă a vremurilor acelora în care orice adevăr devenea minciună şi orice minciună devenea adevăr dacă aşa dispuneau şobolanii roşii.
Credeţi că vreun bloc din prefabricate, făcut la repezeală de necalificaţi şi de condamnaţi, va fi declarat vreodată monument de arhitectură? Sau, ca să vin la temă, credeţi că vreun ziarist care face o basculantă de „itemuri” în loc de anchete, reportaje sau interviuri va ajunge vreodată să schimbe ceva în bine?
Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Voiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor.
Radicalizarea societăţii româneşti în chestiunea maidanezilor nu a dus la nimic bun. Pe fondul încăpăţânării celor două tabere – pro şi anti-maidanezi – lucrurile au rămas supendate, într-o incertitudine de care alţii profită cu entuziasm. Adună voturi şi strâng bani.
Până la urmă, nimic nou sub soare. Acum vreo 30 de ani, democraţia americană a fost lovită de un val de indignare legat de declaraţiile unui candidat la Senat, care acuza sistemul de falsă religiozitate. Situaţia de peste Ocean seamănă perfect cu fenomenul românesc al falsei atitudini pro-monarhice,
