Tragedie în Galați. Un copil de un an și două luni a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de tatăl său | adevarul.ro

Tragedie în Galați. Un copil de un an și două luni a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de tatăl său

Publicat:
0
1 live

Un copil în vârstă de doar un an și două luni și-a pierdut viața sâmbătă, în comuna Nicorești, județul Galați, după ce a fost lovit de un autoturism. Micuțul a fost resuscitat mai bine de o oră, însă medicii nu au mai reușit să îl salveze.

Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de mașina. FOTO: Monitorul de Galați
Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de mașina. FOTO: Monitorul de Galați

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Galați, accidentul a fost semnalat printr-un apel la 112 în jurul orei 14:12, notează Monitorul de Galați. 

Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, a pus în mișcare un autoturism parcat în fața unui imobil și, în timp ce efectua un viraj la stânga, l-a surprins și accidentat cu roata din stânga-față pe copil.

Conform polițiștilor, minorul ar fi ieșit din curtea imobilului și ar fi traversat prin fața mașinii.

La fața locului a intervenit un echipaj medical care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste o oră. În ciuda eforturilor depuse, copilul a fost declarat decedat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora la volan s-ar fi aflat tatăl copilului. Până în acest moment, IPJ Galați nu a confirmat oficial această informație, iar autoritățile nu au făcut publică identitatea șoferului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite