Adolescent din Galați, căutat de polițiști după ce a plecat de la bunica sa. Băiatul suferă de autism și nu are telefonul la el | adevarul.ro

Adolescent din Galați, căutat de polițiști după ce a plecat de la bunica sa. Băiatul suferă de autism și nu are telefonul la el

Publicat:
0
1 live

Un adolescent de 16 ani, din municipiul Galați, este căutat de autorități după ce a plecat sâmbătă după-amiază, 24 octombrie, de la domiciliul bunicii sale și nu a mai revenit. Băiatul suferă de autism și nu are telefonul mobil asupra sa.

Tănase Sebastian Alexandru
Tănase Sebastian Alexandru Foto: Facebook/Pro Lider FM

„La data de 24 octombrie 2026, la ora 16:35, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, Tănase Sebastian Alexandru, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul bunicii sale, din municipiul Galati, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16:00, și nu a mai revenit”, transmite IPJ Galați, potrivit Pro Lider FM.

Adolescentul suferă de autism și nu are asupra sa telefonul mobil.

Potrivit autorităților, are aproximativ 1,80 m înălțime, 52 de kilograme și poartă ochelari de vedere.

La momentul plecării, acesta purta o bluză de culoare albastră, pantaloni de trening bleumarin și pantofi sport de culoare neagră.

Persoanele care pot oferi informații care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Top articole

Partenerii noștri