15 septembrie, ziua morții lui Neagoe Basarab. Lecția domnitorului despre nepotism, ignorată și după 500 de ani
Pe 15 septembrie, în 1521, a murit Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești. În 1830 a fost inaugurată prima cale ferată pentru pasageri și marfă din lume, iar în 1835 Charles Darwin a ajuns pe Insulele Galapagos. Tot într-o zi de 15 septembrie au venit pe lume actorul american Tommy Lee Jones, Prințul Harry și campionul David Popovici.
1486: Din ordinul lui Ștefan cel Mare, a fost construit la Hârlău un nou palat domnesc
Curtea Domnească de la Hârlău exista încă din secolul al XIV-lea și este atestată documentar din 1384. În vremea lui Ștefan cel Mare, orașul a căpătat o importanță strategică deosebită datorită poziției sale aproape centrale în cadrul Moldovei medievale, potrivit Wikipedia.
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, vechea Curte Domnească de la Hârlău a fost reconstruită și extinsă considerabil. O inscripție medievală (pisanie) descoperită la Hârlău consemnează că lucrările au început în anul 1486 și au fost finalizate la 15 septembrie, același an.

„Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care s-au început a zidi în anul 6994 (=1486), luna…20, și s-au sfârșit în același an, septembrie 15”, menționează textul pisaniei
Istoricii consideră că Hârlăul s-a numărat printre reședințele preferate ale domnitorului în ultimele decenii ale domniei sale. Aici au fost emise documente oficiale, s-au desfășurat întâlniri politice și au fost încheiate tratate importante.
La 12 iulie 1499, de exemplu, Ștefan cel Mare a semnat la Hârlău tratatul de pace cu regele Poloniei, Ioan Albert.
1521: A murit voievodul Neagoe Basarab
Pe 15 septembrie 1521 a murit Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești între 1512 și 1521, considerat una dintre cele mai importante figuri politice și culturale ale Evului Mediu românesc.
Domnia sa a fost asociată cu o perioadă de stabilitate și dezvoltare, iar contribuțiile sale au depășit sfera politică. Neagoe Basarab a sprijinit cultura, educația și viața religioasă, fiind asociat cu dezvoltarea tiparului la Târgoviște și cu realizarea unor lucrări fundamentale pentru spiritualitatea românească.
Printre cele mai valoroase moșteniri lăsate de voievod se numără celebra lucrare „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, considerată una dintre cele mai importante opere ale literaturii medievale din spațiul est-european.
Regula nepotismului, rostită de Neagoe Basarab: „Un domn adevărat nu i se cade să aibă rudenii, ci numai slugi drepte“
Tălmăcirea din slavonă în limba română a „Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” este datată în prima parte a secolului al XVII-lea (înainte de 1634), fiind, se pare, o iniţiativă a cărturarului Udrişte Năsturel.
Cea mai valoroasă este partea a doua (cap V - XI), adresată „fătul mieu Theodosie şi voao cinstiţilor şi dulcilor miei domni, care veţi fi în urma noastră domni şi biruitori ţărâi aceştiia, aşijderea şi dumneavoastră, iubiţii miei boiari” și sintetizează principiile politice şi etice ale domnitorului, recomandări privind organizarea armatei, a divanului de judecată, a modului de comportare faţă de supuşi.
„Iată, feţii miei şi aleşii lui Dumnezeu şi unşii lui, şi de aceasta, cât mă putui pricépe, vă învăţ: cum şi în ce chip să cade domnului să-şi tocmească boiarii. Când veţi vrea să puneţi boiari, nu să cade să căutaţi căci vă vor fi rudenii, pentru acéia să-i puneţi, că acéia iaste făţărnicie. Că dar de veţi fi avându rudenii multe, sau de vor vrea rudeniile tale să aibă cinste şi socoteală mai multă decât alţii, cum s-ar zice, toate măririle pre dânşii să razime, ci nu iaste bine. Căci că cel ce va să fie domn adevărat, aceluia nu i să cade să aibă rudenii, ci numai slugi drépte. Iar slugile care vor fi săraci şi să vor fi nevoit de vă vor fi slujit cu dreptate, voi să-i daţi îndărăt şi să căutaţi numai rudelor voastre? Sau de vor zice cineva: «Noi suntem feciori de boiari, ci nu să cade să ne scoţi pre noi şi să pui pre cei săraci, să fie mai nainte de noi».
Dar de vei fi avându neam şi rudenie multă şi va fi plini de hlăpie şi neomenie şi nu vor fi harnici, sau den feciorii de boiari, de vor fi fost părinţii lor oameni buni, iar ei vor fi nevrédnici, décii de ce treabă vă vor fi? Crez, ştii, că nu te-au ales nici te-au unsu ei domn, ci Dumnezeu, ca să fii tuturor dreptate. Iar aceasta iaste adevărat: de vor fi rudeniile tale şi feciorii de boiari oameni buni de treabă şi de folos, foarte va fi lucru bun când vor fi ei la cinste şi la boerii, că aceasta nu zic eu că iaste vreun lucru rău, ce bun şi să cuvine".
În timpul domniei lui Neagoe Basarab a fost construită Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, un simbol al arhitecturii românești. Neagoe Basarab a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și este sărbătorit în fiecare an la 26 septembrie.
1821: Statele din America Centrală și-au declarat independența
La 15 septembrie 1821, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica au semnat actul prin care se desprindeau de Imperiul Spaniol.
Evenimentul a reprezentat un moment definitoriu pentru istoria regiunii, iar data este celebrată și astăzi drept zi națională în toate cele cinci state.
1830: A fost inaugurată prima cale ferată pentru pasageri și marfă
Revoluția Industrială a intrat într-o nouă etapă odată cu inaugurarea liniei Liverpool-Manchester, considerată prima cale ferată modernă destinată atât transportului de călători, cât și celui de mărfuri.
Evenimentul a schimbat radical transporturile și economia mondială, deschizând drumul dezvoltării rețelelor feroviare moderne.
1835: Charles Darwin a ajuns pe Insulele Galapagos
În timpul expediției la bordul navei Beagle, naturalistul britanic Charles Darwin a ajuns pe 15 septembrie 1835 în Insulele Galapagos.
Observațiile făcute asupra speciilor de păsări, reptile și plante din arhipelag au contribuit decisiv la dezvoltarea teoriei evoluției prin selecție naturală, prezentată ulterior în celebra lucrare „Originea speciilor”, publicată în 1859.
1890: S-a născut Agatha Christie, „Regina Crimei”
La 15 septembrie 1890 venea pe lume, la Torquay, în Anglia, Agatha Christie, autoarea care avea să devină cel mai popular nume al literaturii polițiste.
Cu peste două miliarde de exemplare vândute și traduceri în zeci de limbi, Christie rămâne una dintre cele mai citite scriitoare din istorie. Personajele create de ea, Hercule Poirot și Miss Marple, continuă să fascineze generații de cititori.
1899: S-a născut Elena Lupescu, femeia care a marcat destinul regelui Carol al II-lea
Elena Lupescu s-a născut la 15 septembrie 1899 și a rămas în istoria României drept partenera regelui Carol al II-lea.
Relația celor doi a provocat controverse și a influențat puternic viața politică a României interbelice.
Pentru Elena Lupescu, Carol al II-lea a renunțat inițial la tron și a plecat în exil, iar ulterior a readus-o în centrul vieții publice după revenirea sa la putere.
1924: A izbucnit răscoala de la Tatarbunar
Între 15 și 18 septembrie 1924, sudul Basarabiei a fost scena unei revolte armate cunoscute în istorie drept Răscoala de la Tatarbunar.
Autoritățile române au interpretat evenimentul drept o tentativă de destabilizare inspirată și susținută de Uniunea Sovietică, episodul devenind unul dintre cele mai tensionate momente din relațiile româno-sovietice ale perioadei interbelice.
David Popovici se pregătește pentru încă o iarnă cu antrenamente în condiții precare. Modernizarea bazinului de la „Lia Manoliu”, un vis abandonat1927: S-a născut marele lăutar Fărâmiță Lambru
Fărâmiță Lambru, unul dintre cei mai apreciați acordeoniști și lăutari români, s-a născut pe 15 septembrie 1927.
Artistul a fost remarcat și promovat de Maria Tănase, alături de care a susținut numeroase turnee și spectacole internaționale. Deși a murit la doar 47 de ani, Fărâmiță Lambru rămâne o figură emblematică a muzicii lăutărești românești.
1946: S-a născut actorul american Tommy Lee Jones
Pe 15 septembrie 1946 s-a născut actorul american Tommy Lee Jones, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei de la Hollywood. De-a lungul unei cariere care se întinde pe mai multe decenii, acesta s-a remarcat prin roluri memorabile atât în filme de acțiune, cât și în drame sau thrillere.
Recunoașterea internațională a venit odată cu premiul Oscar câștigat în 1994 pentru interpretarea din filmul „Evadatul” („The Fugitive”). Ulterior, a devenit cunoscut publicului larg prin producții de succes precum seria „Men in Black”, „No Country for Old Men”, „The Client” sau „JFK”.
Prin versatilitatea și prezența sa scenică, Tommy Lee Jones continuă să fie considerat unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei americane.
1976: S-a născut violonistul Alexandru Tomescu
Violonistul Alexandru Tomescu, una dintre cele mai importante personalități ale muzicii clasice românești contemporane, s-a născut pe 15 septembrie 1976.
Artistul a susținut concerte pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale lumii, printre care Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam și Berliner Philharmoniker.
În România, Alexandru Tomescu este cunoscut atât pentru activitatea sa concertistică, cât și pentru proiectele dedicate promovării muzicii clasice în rândul publicului larg. Prin turneele și recitalurile sale, a contribuit la popularizarea repertoriului clasic și la promovarea valorilor culturale românești peste hotare.
1984: S-a născut Prințul Harry
La 15 septembrie 1984 s-a născut Prințul Harry, fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea și al Prințesei Diana.
Una dintre cele mai urmărite figuri ale familiei regale britanice, Harry a atras atenția atât prin activitatea sa în cadrul monarhiei, cât și prin deciziile care i-au schimbat radical parcursul public. Spre deosebire de fratele său mai mare, Prințul William, acesta a ales o carieră militară, participând inclusiv la misiuni în Afganistan.
În 2018 s-a căsătorit cu actrița americană Meghan Markle, eveniment care a generat un interes mediatic global. Doi ani mai târziu, cuplul a decis să se retragă din rolurile active în cadrul Casei Regale britanice și să își construiască o viață independentă în Statele Unite.
În 2026, Prințul Harry rămâne una dintre cele mai controversate, dar și influente figuri ale familiei regale britanice.
2004: S-a născut campionul olimpic David Popovici
Înotătorul român împlinește 22 de ani și continuă să fie unul dintre marile nume ale natației mondiale.
În august 2026,David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, confirmându-și statutul de lider al probei pe continent. Înotătorul român a încheiat finala cu timpul de 1:44,15. Sportivul român a controlat cursa de la început până la final și a obținut al treilea titlu european consecutiv la 200 m liber.
Succesul a venit după victoria obținută și în proba de 100 m liber, ceea ce îi aduce românului o performanță remarcabilă: pentru a treia ediție consecutivă a Campionatelor Europene, a reușit dubla în cele două probe regină ale natației.
Pentru mulți români, David Popovici a devenit nu doar un campion al bazinului, ci și un model de disciplină, echilibru și performanță.
Dincolo de medalii și recorduri, David Popovici s-a remarcat prin maturitatea discursului său.
La întoarcerea în țară, campionul european a tras un semnal de alarmă în legătură cu premiile pe care statul român și-a asumat că le va acorda sportivilor de înaltă performanță. Înotătorul a subliniat că unii dintre sportivi se află într-o situație financiară dificilă și că aceste premii le pot schimba viața.
„Mi se pare o responsabilitate care trebuie luată în serios de statul român. Eu sunt suficient de norocos și le sunt recunoscător sponsorilor de ani și ani de zile care mi-au susținut acest parcurs. Cunosc sportivi de talie din România care nu au aceleași condiții pe care le am eu acum”, a declarat Popovici.
Sportivul a vorbit despre faptul că performanțele obținute sunt ale tuturor, însă premiile promise pot avea o importanță majoră pentru cei care le așteaptă.
Înotătorul a atras atenția și asupra condițiilor în care se pregătesc sportivii și a importanței infrastructurii pentru generațiile următoare.
„De fiecare dată când am ocazia o să spun că nu am avut cele mai bune condiții. Într-un fel sau altul, m-am descurcat. Dacă vorbesc de următoarele generații, rolul infrastructurii ar trebui să fie luat în serios și rezolvat pe cât se poate. Și pentru educația noastră ca societate”, a afirmat David Popovici.
2009: A murit actorul Nicu Constantin
Pe 15 septembrie 2009 s-a stins din viață actorul Nicu Constantin, una dintre cele mai iubite figuri ale teatrului de revistă și ale comediei românești.
Născut în 1939, artistul și-a construit o carieră impresionantă pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, dar și în cinematografie, unde a jucat în producții devenite clasice pentru publicul român.
Rolurile din filme precum „S-a furat o bombă” sau „Secretul lui Bachus” i-au consolidat statutul de actor emblematic al comediei românești. Cu doi ani înainte de moarte, Nicu Constantin a fost recompensat cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
2017: A murit liberalul Mircea Ionescu-Quintus
La 15 septembrie 2017 a încetat din viață Mircea Ionescu-Quintus, una dintre figurile istorice ale Partidului Național Liberal.
Fost președinte al PNL între 1993 și 2001 și ulterior președinte de onoare al formațiunii, Quintus a fost unul dintre cei mai longevivi oameni politici români. A murit la vârsta de 100 de ani, după o carieră politică desfășurată pe parcursul mai multor decenii.
Pentru mulți liberali, Mircea Ionescu-Quintus rămâne un simbol al eleganței politice, al moderației și al continuității doctrinei liberale în perioada postcomunistă.




















































