Lotul de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia a fost stabilit. Probleme pentru Gheorghe Hagi | adevarul.ro

Lotul de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia a fost stabilit. Probleme pentru Gheorghe Hagi

Publicat:
0
1 live

Antrenor principal al echipei României, Gheorghe Hagi a anunțat lista celor 23 de jucători pe care se va baza la meciul cu Suedia, care se va juca în această seară, la ora 21.45, pe Arena Națională. Contând pentru Liga Națiunilor, Divizia B, Grupa 4, confruntarea va fi transmisă de Antena 1.

Gheorghe Hagi se confruntă cu absențe în atac și apărare înaintea partidei cu Suedia
Gheorghe Hagi se confruntă cu absențe în atac și apărare înaintea partidei cu Suedia Foto: Sportpictures

Pentru această partidă selecționerul nu va putea conta pe Radu Drăguşin şi Virgil Ghiţă, care sunt suspendați, în timp ce Marius Marin, Louis Munteanu şi Daniel Bîrligea s-au accidentat. Cei cinci fotbaliști nu se mai află în cantonamentul echipei României de la Mogoșoaia.

Pe de altă parte, Gică Hagi nu i-a inclus în grupul pentru acest meci pe Andrei Burcă, Bogdan Racovițan, Andrei Borza şi David Matei.

Iată cum arată grupul celor 23 pentru Suedia:

Portari (3 jucători): Ionuţ Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru

Fundaşi (7 jucători): Andrei Raţiu, Matei Ilie, Andrei Coubiş, Lisav Eissat, Raul Opruţ, Tony Strata, Nicuşor Bancu

Mijlocaşi (10 jucători): Vladimir Screciu, Tudor Băluţă, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Cătălin Cîrjan, Olimpiu Moruţan, Vlad Dragomir

Atacanţi (3 jucători): Florin Tănase, Valentin Mihăilă, Dennis Man

Este de remarcat faptul că România nu va dispune în acest meci de un vârf de atac veritabil după accidentările lui Louis Munteanu și Daniel Bîrligea. De asemenea, selecționerul va fi obligat să improvizeze și în zona centrală a apărării, acolo unde Radu Drăgușin și Virgil Ghiță nu pot fi folosiți.

Învinsă în precedentele trei partide (1-2 în Suedia, 2-4 cu Bosnia-Herțegovina și 0-6 în Polonia), echipa de fotbal a României va susține în această seară, la ora 21.45, meciul revanșă cu Suedia contând pentru Grupa 4 din Divizia B a Ligii Națiunilor.

Liga Națiunilor

Divizia B - Grupa 4

Meciuri disputate

Etapa 1

25 septembrie 2026

Suedia – România...................... 2-1

Polonia – Bosnia-Herțegovina....0-0

Etapa a 2-a

28 septembrie 2026

România – Bosnia-Herțegovina....2-4

Suedia – Polonia.........................3-1

Etapa a 3-a

Vineri, 2 octombrie 2026

Polonia – România.....................6-0

Bosnia-Herțegovina – Suedia.....1-1

Clasament

1. Suedia......................... 7 puncte (+3)

2. Bosnia-Herțegovina.... 5 puncte (+2)

3. Polonia..........................4 puncte (+4)

4. România........................0 puncte (-9)

Următoarele partide

Etapa a 4-a

Luni, 5 octombrie 2026

România - Suedia.....................21.45

Bosnia-Herțegovina – Polonia.....21.45

Top articole

Partenerii noștri