Florin Răducioiu s-a căsătorit! Componentul Generației de Aur a spus „DA” la 56 de ani, după ce își anunțase despărțirea | adevarul.ro

Foto Florin Răducioiu s-a căsătorit! Componentul Generației de Aur a spus „DA” la 56 de ani, după ce își anunțase despărțirea

Publicat:
0
1 live

Florin Răducioiu are un nou motiv de bucurie. Fostul mare internațional român s-a căsătorit cu Andreea Albăstroiu, după o relație care a trecut printr-o perioadă dificilă înainte ca cei doi să ajungă, în cele din urmă, în fața ofițerului de stare civilă.

image
Foto: Instagra @florin9.raducioiu

Ceremonia civilă a avut loc la Primăria Sectorului 1, iar imaginile de la eveniment au fost publicate chiar de Răducioiu pe rețelele sociale. La 56 de ani, fostul atacant a ales pentru această zi un costum elegant de culoare bej. Andreea, cu zece ani mai tânără, a purtat o rochie albă scurtă.

Povestea lor nu a fost lipsită de momente complicate

Cei doi se logodiseră și aveau deja aproape doi ani de relație, iar nunta era programată încă de la finalul lui 2025. Planurile au fost însă date peste cap după ce s-au despărțit. Separarea nu a fost una definitivă, iar Răducioiu și Andreea au decis ulterior să-și mai acorde o șansă. Reconcilierea a dus, în cele din urmă, la căsătorie, iar în acest weekend cei doi au sărbătorit alături de apropiați.

„Unele lucruri nu au nevoie de prea multe cuvinte! Am spus DA!”, a transmis fostul fotbalist, pe rețelele de socializare.

„Nu mai țin legătura cu prima soție decât foarte rar!”

Pentru Răducioiu, este al doilea mariaj. Fostul fotbalist a mai fost căsătorit cu Astrid, o italiancă pe care a cunoscut-o în 1993. Cei doi s-au căsătorit în 1994, după Campionatul Mondial, și au împreună doi fii: Andrea, în vârstă de 29 de ani, și Alessandro, care are 27 de ani. Mariajul s-a încheiat prin divorț în 2018.

„Nu mai țin legătura cu prima soție decât foarte rar, dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, dar nu. Nu mai țin, ea s-a recăsătorit, are propria viață, eu am propria viață. Nu e vorba de răutate sau de orgolii, pur și simplu nu avem ce să ne mai spunem. Țin legătura cu băieții mei, sunt foarte mândru de ei!”, admitea Răducioiu, conform GSP.

Înainte de mariajul cu Astrid, Florin Răducioiu a avut o relație foarte cunoscută, dar zbuciumată, cu Janine Ștefan, care ulterior a fost partenera de viață a lui Adrian Sârbu.

Top articole

Partenerii noștri