Victoria care a transformat Rusia din stat vasal în mare putere. Cum a deschis "țarul nebun" drumul spre Siberia

Pe 2 octombrie 1552, după un asediu de un an, cetatea Kazan se prăbușea în fața atacurilor rusești. În acel moment, calea către Munții Ural și imensele resurse ale Siberiei a fost deschisă „țarului nebun”, liderul care a transformat Rusia într-o a „treia Romă”. 

Trupele conduse de Ivan cel Groaznic au asediat Kazanul Foto: Andrei Slobodych

Era 2 octombrie 1552. Cetatea Kazanului, ridicată pe o înălțime de pe malul râului Kazanka, în apropierea confluenței cu Volga, se afla de aproape șase săptămâni sub asediul trupelor lui Ivan al IV-lea. Cunoscut în istorie drept Ivan cel Groaznic, țarul conducea un stat în plină expansiune, ale cărui ambiții depășeau granițele Europei răsăritene.

În acea zi, exploziile pregătite de geniști au spulberat porțiuni ale zidului din apropierea porților Nogai și Atalik. Prin breșele deschise au pătruns trupele țarului, în rândurile cărora luptau și tătari aliați Moscovei. Apărătorii au continuat rezistența în interiorul cetății, dar soarta Kazanului era hotărâtă. Cucerirea a fost însoțită de un masacru și de devastarea orașului.

Căderea Kazanului a adus sub stăpânirea Moscovei un teritoriu esențial de pe cursul mijlociu al Volgăi. Ivan, încoronat țar încă din 1547, a continuat expansiunea: în 1556, a cucerit și Hanatul Astrahanului, consolidând controlul asupra axei Volgăi până la Marea Caspică. Aceste victorii au pregătit înaintarea rușilor spre Urali și Siberia, începută în deceniile următoare.

Victoria din 2 octombrie 1552 nu a transformat Rusia peste noapte într-o superputere, dar a marcat o etapă decisivă în formarea imperiului. Cucerirea Kazanului a extins stăpânirea țarului asupra unor populații cu alte limbi și religii și a deschis o nouă direcție de expansiune, ale cărei urmări aveau să schimbe harta politică a Eurasiei.

Secole de teroare și apăsătorul jug mongol

Mongolii și, mai târziu, tătarii au reprezentat o amenințare constantă pentru populațiile rusești din Evul Mediu. Povestea asediului de la Kazan începe, de fapt, cu dominația mongolǎ. Din perspectiva Moscovei, cucerirea Kazanului putea fi privită ca o răzbunare istorică, dar și ca o acțiune menită să înlăture un pericol de la granițele sale.

Între 1237 și 1240, armatele mongole conduse de Batu Han au invadat cnezatele rusești, cucerindu-le rând pe rând. Unul dintre cele mai devastatoare episoade ale invaziei a fost distrugerea Kievului, în 1240. Pentru o mare parte a teritoriilor rusești, dominația mongolo-tătară avea să dureze aproape două secole și jumătate. Caracterul mongolo-tătar al acestei stăpâniri reflectă alcătuirea Hoardei de Aur, în care elita mongolă s-a amestecat treptat cu populațiile turcice ale stepelor, îndeosebi cu kipceacii.

Mongolii au impus un sistem strict de impozitare. La început, strângerea tributului era supravegheată de reprezentanții hanului, printre care funcționari cunoscuți sub numele de darughachi. Stăpânirea se sprijinea și pe colaborarea cu elitele locale. Biserica beneficia de scutiri fiscale, în cadrul politicii mongole de toleranță religioasă, iar cnejii își păstrau autoritatea asupra supușilor, cu condiția să recunoască suzeranitatea hanului.

Pentru a domni, cnejii ruși trebuiau să obțină de la han un iarlîk, un act care le confirma autoritatea. Totodată, erau obligați să plătească tribut. Treptat, colectarea acestuia a fost încredințată cnejilor, un rol important revenindu-i marelui cneaz de Vladimir. Ivan I al Moscovei a obținut acest titlu, consolidând astfel poziția Moscovei în raport cu celelalte centre de putere rusești.

Cnezatele își păstrau, așadar, autonomia internă, dar se aflau într-o relație de dependență față de Hoarda de Aur. Absența unei administrații mongole directe nu însemna independență: autoritatea cnejilor depindea de recunoașterea hanului, iar neplata tributului sau nesupunerea puteau atrage intervenții militare.

„Țarul nebun” și visul său imperial

Marele Cnezat al Moscovei a profitat de conflictele interne din Hoarda de Aur pentru a-și consolida puterea politică și economică. Cnejii moscoviți au exploatat rivalitățile dintre pretendenții la tronul hanului și au obținut privilegii care le-au întărit poziția în raport cu celelalte cnezate rusești. Pe măsură ce Moscova devenea mai prosperă și mai influentă, dependența față de Hoardă era tot mai greu de menținut.

Războaiele civile din Hoarda de Aur au oferit Moscovei prilejul de a contesta dominația mongolo-tătară. Desprinderea a fost însă treptată, cu victorii și înfrângeri, iar extinderea autorității moscovite asupra celorlalte cnezate a durat mai multe generații. Momentul decisiv a venit în 1480, în timpul lui Ivan al III-lea, bunicul lui Ivan cel Groaznic. Confruntarea de pe râul Ugra s-a încheiat fără o bătălie decisivă, prin retragerea forțelor hanului, și este considerată momentul încheierii dependenței Moscovei față de Hoardă.

Eliberat de obligația tributului, Marele Cnezat al Moscovei și-a continuat consolidarea și expansiunea. O nouă etapă a început odată cu urcarea pe tron a lui Ivan al IV-lea, unul dintre conducătorii care aveau să schimbe profund istoria Rusiei.

Născut în 1530, Ivan era fiul marelui cneaz Vasili al III-lea și al Elenei Glinskaia. Tatăl său avea 51 de ani la nașterea lui și a murit în 1533, când copilul avea doar trei ani. Ivan i-a succedat la tron, iar mama sa a preluat regența, într-un climat dominat de rivalitățile marilor familii boierești. Copilăria lui a fost marcată de pierderea părinților și de luptele pentru putere de la curte. Mai târziu, mitropolitul Macarie, un bun cunoscător al teologiei și istoriei, a avut un rol important în formarea sa.

Streleții țarului Foto: wikipedia

La șapte ani, Ivan a rămas și fără mamă. Cneaghina Elena a murit în 1538, iar ipoteza că ar fi fost otrăvită de boieri rămâne nedovedită. Copilul a crescut într-un mediu dominat de rivalități, intrigi și violență. Aceste experiențe i-ar fi putut influența comportamentul de mai târziu, dar nu justifică atribuirea retrospectivă a unor tulburări psihice.

La numai 13 ani, Ivan a poruncit arestarea boierului Andrei Șuiski, care a fost ucis de oamenii însărcinați cu paza câinilor de vânătoare ai curții. Potrivit unor relatări, acesta ar fi fost sfâșiat de câini. La 16 ani, în 1547, Ivan a fost încoronat la Moscova, devenind primul conducător moscovit încoronat oficial ca țar al întregii Rusii. Titlul, derivat din numele lui Cezar, exprima pretenția la o autoritate imperială.

Înainte ca domnia sa să fie marcată de represiune și masacre, Ivan al IV-lea s-a afirmat ca un conducător energic, preocupat de reforme și de extinderea puterii Moscovei. Statul său era deja o forță regională în ascensiune, deși influența sa în Europa rămânea limitată. Tânărul țar urmărea să-i consolideze poziția și să-i extindă controlul asupra rutelor comerciale din est.

Unul dintre principalele sale obiective era supunerea Hanatului Kazanului. De mai multe generații, Moscova și acest stat succesor al Hoardei de Aur se confruntau pentru influență și teritorii. Raidurile pornite din Kazan devastau ținuturile rusești și aduceau numeroși captivi, vânduți apoi ca sclavi. Controlul comerțului de pe Volga reprezenta o altă miză a conflictului.

Format în 1438, în procesul de fragmentare a Hoardei de Aur, Hanatul Kazanului ocupa o parte din teritoriul fostei Bulgarii de pe Volga, în regiunea cursului mijlociu al fluviului și a râului Kama. Populația sa cuprindea tătari, mari, udmurți, ciuvași și mordvini. Economia se baza pe agricultură, creșterea animalelor, pescuit, meșteșuguri și comerț, inclusiv cu blănuri. Comerțul cu sclavi, alimentat de raidurile în teritoriile învecinate, constituia o altă sursă de venit.

În războaie și incursiuni, oștile hanatului foloseau mobilitatea și tacticile cavaleriei de stepă. Moscova intervenise în repetate rânduri pentru a impune la Kazan conducători favorabili intereselor sale, însă nu reușise să mențină un control durabil asupra hanatului. Ivan al IV-lea urmărea să încheie această luptă prin cucerirea lui.

Prăbușirea Kazanului

Era 2 octombrie 1552. Cetatea Kazanului, ridicată pe o înălțime de pe malul râului Kazanka, în apropierea confluenței cu Volga, era asediată de aproape șase săptămâni de trupele țarului Ivan al IV-lea. Conducătorul Moscovei stăpânea un stat în plină expansiune și urmărea să-i extindă granițele spre est.

În acea zi, exploziile pregătite de geniști au distrus porțiuni ale zidului din apropierea porților Nogai și Atalik. Potrivit unor relatări, la aceste operațiuni ar fi participat și un inginer englez numit Butler, aflat în slujba lui Ivan cel Groaznic. Prin breșele deschise au năvălit trupele țarului, în rândurile cărora luptau ruși, cazaci și tătari aliați Moscovei. Au urmat lupte în interiorul cetății, un masacru și devastarea orașului. Cucerirea capitalei a pus capăt existenței independente a Hanatului Kazanului.

Atacul fusese pregătit cu grijă. Hotărât să supună hanatul, Ivan al IV-lea a profitat de conflictele dintre facțiunile rivale de la Kazan. În 1551, a ridicat fortăreața Sviajsk, în apropierea Volgăi, și a transformat-o într-o bază de operațiuni. Campania a fost însoțită de un discurs religios care prezenta cucerirea hanatului musulman drept o luptă pentru triumful credinței ortodoxe.

Armata țarului dispunea de artilerie, geniști și trupe bine organizate. Printre acestea se numărau streliții, un corp de infanterie înarmat cu arme de foc, înființat de Ivan al IV-lea în 1550, cu doi ani înaintea cuceririi Kazanului.

Kazanul Foto: wikipedia

Streliții alcătuiau unul dintre primele corpuri permanente de infanterie ale Rusiei. Erau înarmați cu arme de foc și cu topoare cu coadă lungă, numite berdișe. Lor li se alătura Pomestnoe Voisko, cavaleria recrutată din rândul nobilimii care deținea pământ în schimbul serviciului militar. Armata cuprindea și unități de cavalerie ușoară, formate din cazaci și tătari din Hanatul Qasim, precum și trupe neregulate.

Un rol important îl avea artileria, care număra, potrivit unor estimări, 150 de tunuri. Geniștii pregăteau lucrările de asediu și minau fortificațiile. Unele relatări menționează printre specialiștii aflați în slujba țarului un inginer englez numit Butler.

Asediul Kazanului a început la sfârșitul lunii august 1552. Rușii au construit un turn masiv din lemn, pe care au amplasat piese de artilerie pentru a lovi dincolo de zidurile cetății. Alte tunuri bombardau direct fortificațiile. Apărătorii rezistau însă, iar furtunile și ploile torențiale îngreunau operațiunile.

"Moscoviții au bombardat cu tunurile zidurile din lemn, însă cu rezultate foarte slabe, iar atacurile infanteriei au fost respinse. Furtunile și ploile torențiale au doborât corturile moscoviților și le-au transformat tabăra într-o mare de noroi. Acest lucru a fost pus pe seama magiei păgâne, iar la fața locului a fost adus un crucifix care conținea un fragment din Adevărata Cruce. După aceea, nu au mai fost probleme din cauza vremii. Asediul s-a prelungit, iar atunci când prizonierii tătari au fost legați de pari în apropierea zidurilor, în speranța că rugămințile lor îi vor convinge pe apărători să se predea, arcașii tătari i-au redus la tăcere", scria Richard Cavendish în articolul "Kazan falls to Ivan the Terrible", publicat în History Today.

Tătari Foto: wikipedia

În cele din urmă, protejați de focul streliților, geniștii au săpat galerii sub fortificații și au amplasat încărcături de pulbere. La 2 octombrie 1552, exploziile au distrus porțiuni ale zidurilor, iar Ivan al IV-lea a ordonat asaltul prin breșele create. Apărătorii au continuat să lupte în interiorul cetății, dar au fost copleșiți. După capturarea hanului Yadegar Moxammad, o parte dintre ei au încercat să se retragă spre pădurile din nord, însă au fost urmăriți și uciși. Cucerirea a fost însoțită de masacrarea populației și de distrugerea unei mari părți a orașului, inclusiv a moscheilor.

Nașterea unui imperiu eurasiatic

Căderea Kazanului a deschis calea expansiunii Moscovei spre cursul inferior al Volgăi și, ulterior, spre Siberia. Ivan al IV-lea, încoronat țar încă din 1547, a folosit victoria pentru a-și extinde stăpânirea asupra unor teritorii și populații aflate până atunci în afara autorității sale. Statul moscovit căpăta astfel caracterul unui imperiu multietnic, cu ambiții care depășeau granițele Europei răsăritene.

Cucerirea a fost urmată de măsuri dure împotriva populației musulmane. Numeroși locuitori au fost uciși în timpul asaltului și după încheierea luptelor, iar supraviețuitorii au fost alungați din oraș. Moscheile au fost distruse, iar noile autorități au construit biserici ortodoxe și au încurajat colonizarea rusă. Consolidarea stăpânirii moscovite a implicat confiscări de terenuri, strămutări și presiuni pentru convertirea la creștinism.

Rezistența nu s-a încheiat odată cu pierderea capitalei. Între 1552 și 1556, tătarii, ciuvașii și populația mari, cunoscută în sursele vremii și sub numele de ceremiși, au continuat lupta în zonele rurale. Au fost necesare mai multe campanii militare pentru reprimarea răscoalelor și consolidarea controlului asupra regiunii.

Importanța cuceririi depășea însă obiectivul militar imediat. Kazanul oferea acces la terenuri fertile, resurse și rute comerciale, pregătind noi înaintări spre est.

"Cucerirea Hanatului Kazanului în 1552 de către Ivan cel Groaznic a pus la dispoziția statului moscovit vaste teritorii fertile, bogății incalculabile și oportunități comerciale nelimitate. Mai mult decât atât, această cucerire a înlăturat principalul obstacol din calea politicii expansioniste a Moscovei de-a lungul Volgăi și dincolo de aceasta și a marcat prima anexare de către statul moscovit a unui teritoriu care nu era locuit de slavi", arată Daulet Shafiga în lucrarea "The Rise and Fall of the Khanate of Kazan (1438 to 1552): Internal and External Factors That Led to Its Conquest by Ivan the Terrible".

Expansiunea a continuat în 1556, prin anexarea Hanatului Astrahanului. Această victorie a consolidat controlul Moscovei asupra Volgăi și i-a asigurat accesul la Marea Caspică.

"Patru ani mai târziu, în 1556, Ivan a anexat Hanatul Astrahanului, situat mai la sud-est, ceea ce a transformat întregul curs al Volgăi într-un fluviu aflat sub control rusesc și i-a oferit Moscoviei controlul deplin asupra importantei rute comerciale către Marea Caspică", scrie Richard Cavendish.

În 1558, familia Stroganov a primit vaste teritorii de-a lungul râului Kama, la nord-est de Kazan, pentru colonizare și exploatarea resurselor. Ulterior, familia a sprijinit expediția cazacilor conduși de Ermak împotriva Hanatului Sibir, de la est de Munții Ural. Cucerirea capitalei acestuia, în 1582, a marcat o etapă importantă a înaintării rusești în Siberia, fără să însemne supunerea imediată a întregii regiuni.

Cucerirea Kazanului a contribuit astfel la transformarea statului moscovit într-un imperiu întins pe două continente. Mai târziu, în timpul lui Petru cel Mare, Rusia avea să se impună și ca mare putere europeană.