Video De ce ne bântuie trecutul familiei. „Anumite trăsături sau vulnerabilități pot fi moștenite inclusiv pe cale genetică"

În multe culturi, strămoșii nu rămân doar în amintiri, ci au un loc special în casă și în viața familiei. „În societățile tradiționale, oamenii amenajează, de exemplu, un mic altar dedicat strămoșilor”, explică dr. Alberto Villoldo, antropolog și șaman. 

Sursă foto: Pixabay

În dreptul acestui altar se pun ofrande simple (apă, orez, flori), se aprinde tămâie lângă fotografiile lor și se creează, astfel, un spațiu în care strămoșii sunt onorați și sărbătoriți.

Occidentul, spre deosebire de alte culturi, are o relație tensionată cu istoricul familial, este de părere Villoldo. „Avem tendința să ne ținem strămoșii în șanț. Îi facem responsabili pentru tot ce a mers prost în viața noastră”, spune acesta. Lipsa siguranței, a iubirii, sentimentul de abandon sau protecția insuficientă sunt adesea puse exclusiv pe seama celor dinaintea noastră: „Adevărul este că, dacă nu ne onorăm strămoșii, ei continuă să trăiască prin noi.”

Lucrurile nerezolvate din viețile lor își pot face simțită prezența în decursul vieților noastre, opinează el. „Vom continua să le trăim viețile”, avertizează Villoldo. De aceea, ridicarea unui altar devine un act de recunoaștere și delimitare, o modalitate de a le mulțumi pentru lecțiile primite, chiar și pentru cele dure: „Nu e vorba să le scuzăm comportamentul, ci să le mulțumim pentru lecții, oricât de dificile au fost. Până atunci, nu vom scăpa de trecutul lor.”

Altarul ca exercițiu practic

Ridicarea altarului nu e doar un gest simbolic: poate fi și un exercițiu practic, pe care șamanul îl recomandă pentru acasă. Alegi un loc dedicat (și specific: nu în dormitor) unde să aduni fotografii, obiecte sau simboluri ale celor care au murit: „Așezi o pânză, aranjezi fotografiile, le pui într-o relație potrivită. Poate oameni care nu au mai vorbit de mult timp între ei pot sta acum unul lângă celălalt.” Altarul devine astfel un spațiu de reconciliere simbolică, unde se aduc ofrande și unde, pe rând, strămoșilor li se mulțumește pentru darurile primite.

Aici, Villoldo oferă exemple personale pentru a arăta cum funcționează acest exercițiu. De pildă, mărturisește că bunica sa i-a lăsat darul poeziei: „Chiar dacă oamenii cred că sunt antropolog și vindecător, eu știu că sunt poet.” Tatăl său i-a lăsat darul timpului. După o viață trăită mai mult pentru roluri și obligații, acesta a descoperit, târziu, ce înseamnă să trăiești cu adevărat: „Mi-a lăsat darul de a trăi viața acum, nu de a o amâna.”

Altarul schimbă și felul în care alegem să ne amintim trecutul. „Nu îți amintești strămoșii așa cum îți spune psihologia populară că ești victima lor, ci așa cum alegi tu.” El punctează limpede: „Amintește-ți că opusul victimei este eroul.”

În această perspectivă, altarul strămoșilor „ne aduce într-o relație corectă și ne eliberează de blestemul strămoșilor”, astfel încât tiparele nevindecate să nu mai fie transmise mai departe.

Cum se transmit traumele 

„Trecutul familiei ne poate afecta în multe feluri. El se transmite atât în mod conștient, prin modele comportamentale, cât și inconștient, prin emoții, influențându-ne modul de manifestare și relațiile interumane. Anumite trăsături sau vulnerabilități pot fi moștenite inclusiv pe cale genetică”, explică pentru „Adevărul” psihologul clinician Luminița Tăbăran.

De exemplu, copiii pot învăța despre traume prin observarea reacțiilor părinților la stres sau suferință. „Povestirile despre evenimentele traumatizante pot crea o legătură emoțională, chiar și în absența experiențelor directe. Copiii imită comportamentele părinților. De exemplu, dacă un părinte folosește strategii nesănătoase de gestionare a conflictelor, copilul poate copia aceleași strategii”, spune ea.

Tiparele de comportament sunt adesea modelate de valorile și normele impuse de familie, comunitate și cultură. „Dinamicile de comunicare din familie pot influența cum ne raportăm la ceilalți, inclusiv alegerea partenerului sau a prietenilor. Trecutul poate fi adesea transmis prin tradiții și ritualuri, consolidând legăturile familiale și identitatea culturală. Fiecare familie are povești care definesc cine sunt și ce reprezintă. Acestea sunt transmise din generație în generație, influențând perspectivele viitoarelor generații”, adaugă specialista.

În opinia sa, experiențele trăite de părinți sau bunici pot crea modele de comportament și reacții emoționale pe care le preluăm fără să ne dăm seama. Dacă o familie a trecut prin traume semnificative, cum ar fi războaie, pierderi sau abuzuri, aceste experiențe pot lăsa urme adânci. „Copiii pot prelua povara acestora, chiar dacă nu au trăit personal acele experiențe. De asemenea, trecutul familiei poate modela și identitatea noastră. Valorile, tradițiile și credințele transmise din generație în generație ne pot influența alegerile și modul în care percepem viața. Familia joacă un rol crucial în stabilirea așteptărilor sociale și culturale. Așteptările, fie ele exprimate sau implicite, pot crea presiuni asupra individului de a urma un anumit parcurs în viață. Uneori, trecutul începe să doară, nu este doar un disconfort”, mai spune psihologul.

Psihogenealogia și înțelegerea trecutului

O carte pe care obișnuiește să o recomande frecvent în terapie spune că este „Mă dor strămoșii”, de Patrice van Eersel și Catherine Maillard. „Psihogenealogia ne ajută să ne schimbă viața cunoscându-ne trecutul. În carte este prezentat un caz al unui copil care a dezvoltat un astm fără o cauză cunoscută. Întâmplarea a făcut ca mama să afle că o rudă îndepărtată a suferit în timpul războiului din cauza gazelor și care purtase o mască de gaze, afectându-i modul în care respira. După ce acest trecut a fost cunoscut, astmul copilului a dispărut ca prin magie!”, explică Luminița Tăbăran.

În terapie, spune ea, vin multe persoane care simt nevoia să-și exploreze și reconcilieze relația cu trecutul familial, pentru a înțelege mai bine cine sunt. „Acest proces poate include discuții cu membrii familiei, terapie sau chiar psihogenealogie, unde apar foarte clar tiparele și modelele relaționale pe care le preluăm inconștient. Confruntarea cu un trecut familial dureros sau complicat poate genera anxietate, depresie, motiv pentru care această explorarea necesită ajutor specializat”, susține aceasta.

Secretele de familie pot avea un impact profund negativ asupra dinamicii relațiilor interumane și asupra dezvoltării individuale, atrage atenția specialista. „În popor există credința că ”ce nu știi nu te omoară”! Dar nici bine nu-ți face. Nu știi, dar simți! Ascunderea unui secret poate genera sentimente de anxietate și vinovăție, afectând starea de bine emoțională. Secretele pot crea o atmosferă de neîncredere și conflict în cadrul relațiilor familiale. Oamenii pot asocia secretele cu comportamente de ascundere, dezvoltând tipare nesănătoase de comunicare și interacțiune. Secretele pot influența modul în care ne percepem identitatea, afectând valorile și convingerile personale. Secretele pot împiedica o comunicare sănătoasă, creând distanță între membri familiei și afectând intimitatea. În familiile care discută deschis despre trecut, poveștile pot ajuta la procesarea experiențelor și la reducerea impactului traumelor. Prin aceste mecanisme, traumele, tiparele și poveștile creează o rețea complexă de influențe care ne pot modela viețile. Recunoașterea și procesarea acestor aspecte poate ajuta la întreruperea ciclurilor negative și la crearea unor noi trăsături sănătoase”, conchide ea.