Secretele spirituale din Machu Picchu. Ce ar trebui să știe toți turiștii despre Orașul Copiilor Soarelui
0Machu Picchu este, pentru majoritatea vizitatorilor, o destinație iconică: spectaculoasă vizual, încărcată de mister, dar adesea redusă la statutul de sit arheologic. În volumul Machu Picchu. Orașul Copiilor Soarelui, publicat la Editura For You, Jorge Luis Delgado propune o schimbare de perspectivă. Cartea nu este un ghid turistic, ci mai degrabă o introducere în cosmologia andină și în sensul spiritual al unuia dintre cele mai sacre locuri ale civilizației incașe.
„Pentru a înțelege Machu Picchu, este de ajutor să ai o imagine de ansamblu a cosmologiei andine”, scrie Jorge Luis Delgado, subliniind că vechii incași trăiau viața ca pe o experiență comunitară, în armonie cu Mama Pământ și cu lumina Tatălui Soare. Din această perspectivă, Machu Picchu nu este doar o construcție ingenioasă, ci expresia unei dorințe profunde de a trăi în echilibru cu forțele naturii.
Orașul Copiilor Soarelui și logica unei lumi pierdute
Volumul urmărește tocmai această recuperare a sensului originar al cetății: sacralitatea. Delgado îi invită pe cititori să înțeleagă semnificația templelor, a peșterilor și a fiecărui sit în parte, nu ca elemente izolate, ci ca părți ale unui sistem spiritual coerent. În viziunea sa, spiritualitatea incașă nu seamănă cu religiile instituționalizate ale lumii moderne. „Natura spiritualității incașe nu are nimic de-a face cu religia așa cum o concepem noi astăzi”, afirmă autorul. „Spiritualitatea incașă a fost o conexiune naturală între esența soarelui nostru interior și Mama Pământ, Tatăl Soare și Energia de dincoace de Soare.”
Această conexiune se reflectă în însăși puterea locului. Delgado susține că Machu Picchu facilitează o experiență de recunoaștere a propriei naturi spirituale: „Puterea așezării Machu Picchu ne face să vedem mai ușor că suntem suflete. Simțirea sufletului însuși al lui Machu Picchu ne deschide portalul propriului suflet.” Din această deschidere apare recunoștința pentru viață și percepția orașului sacru ca binecuvântare care susține creșterea spirituală.
Un rol central în această experiență îl are Drumul Incaș - Kapak Nan. Delgado explică faptul că există șapte trasee care duc spre Machu Picchu, fiecare presărat cu sanctuare unde călătorii aduceau ofrande spiritelor păzitoare ale munților, apu, folosind tradiționalul k’intu din trei frunze de coca. De-a lungul drumului se află Templul Mamei sau Stânca Sacră, orientată spre răsărit și conectată simbolic cu Putukusi, „muntele mereu fericit”.
În acest spațiu au fost descoperite morminte, iar tradiția vorbește despre o preoteasă „care vorbea cu fulgerele”, găsită cu fața spre Machu Picchu. Delgado descrie acest loc ca pe un portal, iar prezența femeilor-preot este explicată prin natura intuitivă a energiei feminine. Spaniolii, limitați de propria experiență religioasă, nu au înțeles această spiritualitate și au interpretat greșit rolul preoteselor, considerându-le vrăjitoare.
Sanctuarele de pe Drumul Incaș sunt legate de diferite aspecte ale vieții și conștiinței. Winay Wayna, de exemplu, înseamnă „tânăr pentru totdeauna” și simbolizează capacitatea de a te elibera de hucha, energia negativă. Aici, Delgado subliniază că tinerețea nu aparține unei vârste biologice, ci unei stări de conștiință: sufletul rămâne mereu tânăr, curios și dornic de explorare, chiar dacă trupul își cunoaște limitele.
Apu, munții ca ființe protectoare
Munții din Machu Picchu sunt, în cosmologia andină, entități vii. Majoritatea sunt considerați apu masculini cu aspecte feminine și sunt văzuți ca ancore ale templelor invizibile din janaj pacha, lumea superioară. În interiorul fiecărui munte există cristale și minerale care susțin viața. De exemplu, din Muntele Machu Picchu se extrage piatra verde de serpentină, asociată vindecării și punerii în mișcare a energiilor. Granitul folosit pentru temple conține cristale despre care se crede că facilitează comunicarea cu stelele, Machu Picchu devenind astfel un simbol al echilibrului dintre masculin și feminin.
De asemenea, muntele Machu Picchu este descris ca un apu masculin cu aspect feminin, prin prezența apei, esențială vieții. Ascensiunea sa, dificilă, este asociată cu purificarea și cu trăirea directă a energiilor rafinate, sami. Wayna Picchu, „muntele tânăr”, ancorează forța cosmică feminină, completând energia masculină a Muntelui Machu Picchu. Delgado insistă asupra echilibrului dintre aceste energii, ca practică de armonizare interioară.
Putukusi, „muntele fericit”, simbolizează pentru vechii incași felul în care sufletul experimentează viața. Autorul notează că percepția vieții se schimbă atunci când este trăită prin „Soarele interior”, prin inimă, nu prin minte. Conștientizarea acestui fapt duce la înțelegerea luminii ca expresie a iubirii.
Alte spații importante sunt Poarta Soarelui, locul primei lumini la solstițiul de iarnă și al sărbătorii Capac Raymi, Stânca Funerară - asociată eliberării energiilor grele - și Turnul de Veghe, pe care Delgado îl descrie nu ca structură militară, ci ca posibil spațiu de observație a stelelor și de ancorare a binecuvântărilor cosmice.
Cariera de piatră, templele de apă și cele două temple centrale, Templul Tatălui Soare și Templul Mamei Pământ, întregesc acest sistem simbolic. Jocurile de lumină, alinierea cu solstițiile și echinocțiile și conceptul de checa lua, „linia vieții”, arată o precizie remarcabilă în raportarea la mișcările Soarelui și ale Pământului. Pentru Delgado, această precizie este dovada unei altfel de înțelegeri a vieții ca... dans între lumină, timp și comunitate.
În această lectură, Machu Picchu este prezentat ca un spațiu de reamintire: un loc care invită la reconectare, la recunoștință și la o relație mai conștientă cu tot ceea ce ne înconjoară.
Se încarcă comentariile...
