Cum își construiesc oamenii propria cale spirituală și ce capcane trebuie evitate

Deepak Chopra, unul dintre cei mai celebri autori ai zilelor noastre şi un promotor al medicinei alternative, atrage atenția că tot mai mulți oameni aleg să urmeze un drum spiritual pe cont propriu, mai degrabă decât să se identifice cu o instituție religioasă, declarându-se „spirituali, nu religioși”. În același timp, psihologii subliniază că spiritualitatea aduce beneficii reale (reglarea emoțiilor, reducerea stresului și dezvoltarea conștiinței de sine) dar poate implica și riscuri, cum sunt practicile neintegrate sau pseudo-ghidajul.

Sursă foto: Pixabay

„Multe dintre dezbaterile recente despre sens, credință și identitate arată o migrare clară a discursului dinspre instituțional către interior. Deepak Chopra readuce în discuție, un crez care definește o parte tot mai vizibilă a societății. Totuși, în spatele formulei aparent simple (Sunt spiritual, nu religios) se ascunde o schimbare majoră de paradigmă. Oamenii nu renunță la sens, transcendență sau credință, ci la mediul instituțional care le livra tradițional aceste experiențe. A fi spiritual, astăzi, nu descrie o apartenență confesională, ci o orientare existențială centrată pe interior, fluidă, sincretică și autonomă”, explică pentru „Adevărul” psihologul clinician și psihoterapeutul Geta Udrea.

De la apartenență la experiență

În opinia sa, a fi spiritual înseamnă, înainte de orice, „a recunoaște că dimensiunea profundă a umanului depășește ceea ce este vizibil, măsurabil sau material, fără ca această depășire să presupună în mod obligatoriu acceptarea unei dogme sau afilierea la o religie instituționalizată”.

Mai precis, persoana spirituală caută răspunsuri privind propriul scop existențial, dar nu așteaptă ca acesta să îi fie „livrat” complet de o autoritate externă. „În schimb, acordă un rol central introspecției, autoreglării emoționale, experienței somatice și conștiinței de sine. Spiritualitatea nu neagă credința, ea reformulează sursa adevărului: din adevăr revelat în adevăr descoperit”, lămurește psihoterapeutul.

Această orientare este în mod natural experiențială, fluidă și personală, continuă ea. „Pentru omul spiritual, sacrul poate fi trăit prin liniște, contemplație, comunicarea cu natura, experiența artistică sau momentele de transcendere a egoului. Spre deosebire de religie, spiritualitatea nu impune un limbaj unic și nu impune un ritual standard. Este o căutare deschisă, în care individul își construiește propriul set de practici, simboluri și sensuri, adesea sincretic, combinând elemente din psihologie, filosofie, practici orientale sau tradiții simbolice”, mai spune specialista.

Din perspectivă psihologică și socială, spiritualitatea oferă beneficii funcționale. Conform spuselor sale, ajută la reducerea anxietății existențiale, prin cultivarea unui sens personal, dezvoltarea unei relații mai bune cu sine, prin introspecție și autoreglare, toleranță și deschidere cognitivă, pentru că sacralitatea este percepută ca experiență, nu ca graniță identitară; reziliență, întrucât individul învață să își gestioneze emoțiile, reacțiile somatice și momentele de criză, fără a depinde exclusiv de un cadru extern; și la o stare de bine și diminuarea efectelor stresului, prin normalizarea practicilor contemplative.

„O particularitate esențială este că spiritualitatea repune corpul în ecuația sacrului: omul spiritual nu doar „crede”, ci „simte”. Astfel, experiențele somatice sau emotive( lacrimi, liniște, frison, sentimentul de apartenență la un „întreg”) sunt percepute ca vectori de sens. Sensul spiritual este internalizat, iar validarea experienței devine subiectivă, dar nu arbitrară, ci dependentă de autenticitatea trăirii”, adaugă Geta Udrea.

Libertate și responsabilitate

La ora actuală, „spiritualitatea contemporană este interpretată ca un cadru de dezvoltare personală orientat spre conectare, sens, conștiință și transcendere a sinelui imediat”. În plan social, aceasta este înțeleasă ca o alternativă la identitatea religioasă moștenită, oferind libertatea combinării unor practici care produc reglare, apartenență sau liniște, mai spune ea.

„Spre deosebire de religie, spiritualitatea este percepută ca mai puțin rigidă și, pentru mulți, mai onestă emoțional, tocmai pentru că nu cere adeziunea la un set complet de reguli înainte de a produce trăire. În religie, ritualul este condiție a apartenenței; în spiritualitate, ritualul este condiție a experienței. Prin urmare, oamenii se raportează la spiritualitate ca la un exercițiu de libertate interioară, nu ca la un contract de conformare doctrinară”, continuă psihoterapeutul.

Motivul pentru care, astăzi, tot mai mulți oameni aleg spiritualitatea, nu religia, constă în schimbarea raportului cu autoritatea, crede Geta Udrea. „Noile generații (educate într-un spațiu pluralist, digital și globalizat) tind să respingă ierarhiile centralizate asupra credinței, fără a respinge nevoia de sens. Omul de astăzi își negociază identitatea, iar identitatea confesională transmisă devine incompatibilă cu autonomia de a-ți construi un parcurs propriu”, explică ea.

Pe de altă parte, există o transformare clară în modul în care oamenii percep legitimarea sacrului. „Instituțiile religioase funcționează pe un model al certitudinii: texte fixe, interpretări canonice, ritualuri standardizate. Spiritualitatea, însă, funcționează pe un model al explorării, al întrebării, nu al răspunsului final. Oamenii se îndreaptă către spiritualitate pentru că le permite să îmbine: mindfulness, știință, terapie, corp, natură și emoție, fără a li se spune că un drum greșit presupune excludere, vină sau dogmă”, susține aceasta.

Totodată, în opinia sa, spiritualitatea nu mai este percepută ca o disciplină de tip „templu duminical”, ci ca o practică continuă, integrată în viața cotidiană: în pauza de prânz, înainte de somn, în sesiuni audio, în journaling, în tehnici de respirație la stres. „Astăzi, oamenii caută transformare, nu apartenență formală. Religia le cere apartenență; spiritualitatea le promite experiență, resurse și efect imediat.”

Un alt factor, completează Geta Udrea, este dezvoltarea pieței wellness și a micro-comunităților elective. „Indiferent dacă ritualul este offline sau prin conținut ghidat audio, individul îl poate accesa, adapta, repeta sau abandona după nevoie. Această flexibilitate oferă autonomie, dar și un sentiment subtil de control asupra propriei experiențe de credință, care lipsește uneori în religia centralizată”.

Ierarhia sacrului s-a pulverizat în mii de lumi interioare, este de părere psihoterapeutul. „Oamenii spirituali de astăzi nu vor o absență a sacrului, ci un sacru ne-controlat, ne-monopolizat și ne-intermediat total de cler. Ei vor intimitate cu sensul. Vor un Dumnezeu-trăire, nu doar un Dumnezeu-concept. Vor experiență, nu validare instituțională. Totodată, se observă că această alegere vine la pachet cu o responsabilizare psihologică: omul spiritual renunță la certitudinea absolută promisă de instituție, dar adoptă un parcurs de auto-disciplinare interioară. Nu i se cere să creadă fără să simtă, i se cere să simtă ca să creadă”, mai spune Geta Udrea.

Diferența esențială între spirtiualitate și religie, crede psihoterapeutul, este locusul autorității. „În religie, sensul este mediat: prin text sacru, interpret religios și ritual colectiv normat. În spiritualitate, sensul este nemediat, personal, somatic („simțit”), nu „predat”. Religia operează prin credința într-un adevăr revelat; spiritualitatea, prin credința într-un adevăr descoperit. Emoția spirituală vine din introspecție, prezență corporală și trăire a momentului, nu din conformarea la un canon”, susține specialista.

Acest tip de spiritualitate personalizată se vede în viața de zi cu zi în gesturi mici, repetitive, ritualizate, dar descentrate de instituții, continuă ea, cum sunt, de pildă sesiunile de meditație ghidată audio, la începutul zilei, în loc de rugăciune standardizată; exercițiile de respirație , ca formă de reglare emoțională trăită ca experiență sacră; practicile somatice precum scanarea corpului, journaling introspectiv sau mișcare conștientă; crearea unor „altare” personale cu lumânări sau simboluri culturale mixte ori participarea la evenimente de tip sound healing sau retrageri experiențiale, în loc de servicii religioase fixe.

„Aceste practici nu înlocuiesc religia în funcția ei ontologică absolută, dar o pot substitui funcțional în zona accesibilă individului: reglarea anxietății, cultivarea prezenței, sentimentul de transcendere a egoului. Ele completează dimensiunea spirituală printr-un limbaj somatic, unde corpul devine templu, iar senzația - revelație personală. Mulți oameni le percep ca o „cale mai sinceră” spre sacru, pentru că produc efect imediat, măsurabil subiectiv, fără acceptarea prealabilă a dogmei”, continuă Geta Udrea.

Riscurile spiritualității fără ghidaj

Ea spune și că spiritualitatea de azi este anti-ierarhică. „Individul este și discipol, și preot, și exeget. Nu există penitență colectivă, ci igienă interioară; nu există canon liturgic, ci playlist spiritual. Această autonomie contrastează puternic cu modelul religios centralizat, unde instituția validează credința și experiența. Acum, validarea vine din interior, sau din micro-comunități elective, auto-organizate”, susține aceasta.

În tot acest timp, nevoia de apartenență nu dispare, dar se transformă din apartenență moștenită în una alesă. „Comunitățile spirituale sunt temporare (workshopuri, cercuri de respirație, retreaturi), hibride (etichetate psihologic sau wellness, nu confesional), descentralizate, adesea online. Oamenii caută conexiune, dar resping controlul identitar. Prieteniile se leagă în jurul unor practici comune, nu al unor dogme comune”, este de părere psihoterapeutul.

De altfel, semnalează că autonomia fără busolă poate genera derivă spirituală (consum compulsiv de practici fără integrare), pseudo-profesori sau conținut nefiltrat, iluzia autosuficienței, evitarea disconfortului real sub pretextul „vibrațiilor pozitive”.

Lipsa unui cadru etic ferm (prezent în multe religii prin reguli clare) poate lăsa loc relativismului moral sau comercializării sacrului”, atrage atenția Geta Udrea.

Spiritualitatea digitală și transformarea culturală

Conform declarațiilor sale, chiar și ritualurile în format digital pot oferi experiențe spiritual autentice, în măsura în care produc prezență reală, emoție, sens și transformare, chiar dacă mediul este virtual. „Aplicațiile de mindfulness, cercurile online sau sesiunile live de respirație pot crea stări de co-reglare și transcendență colectivă, comparabile funcțional cu ritualul religios. Autenticitatea nu depinde de infrastructură, ci de calitatea trăirii și de integrarea ei în viața concretă. „Spiritual, nu religios” nu este o modă, ci o mutație culturală: de la sacru externalizat la sacru internalizat; de la identitate transmisă la identitate construită; de la altar comun la practică personală. Această schimbare reflectă un nou contract social cu divinul (sau cu ideea de divin) în care omul nu respinge credința, ci redesign-ul ei instituțional, preferând o cale proprie, directă, trăită în corp, psihic și, tot mai des, în spațiul digital”, mai zice ea.

Altfel spus, vorbim despre o spiritualitate a libertății, dar și a responsabilității personale. „Fără dogmă, dar nu fără sens; fără instituție, dar nu fără sacru”, conchide Geta Udrea.