De ce unii părinți nu mai reușesc să doarmă bine după nașterea copilului

Primele luni după nașterea unui copil înseamnă, pentru mulți părinți, somn mai puțin. Problemele cu somnul pot continua însă și pe măsură ce copilul crește și începe să se trezească mai rar în timpul nopții. O cercetare realizată pe 232 de cupluri arată că anxietatea și depresia pot afecta somnul părinților inclusiv spre sfârșitul primului an de viață al copilului. La tați, cercetătorii au observat că somnul și starea emoțională se pot influența reciproc: anxietatea și simptomele depresive pot afecta somnul, iar lipsa odihnei poate accentua, în timp, aceste stări. Unde se termină oboseala firească din primul an cu un copil și când problemele cu somnul pot indica faptul că părintele are nevoie de ajutor?

De ce unii părinți nu mai reușesc să doarmă bine după nașterea copilului Foto: Shutterstock

Studiul „Sleep and symptoms of depression and anxiety in mothers and fathers of infants: A longitudinal perspective”, publicat în revista Sleep Health, a urmărit 232 de cupluri din Israel din ultimul trimestru de sarcină până când copiii au împlinit un an, potrivit PsyPost.

Cercetarea a început în ultimul trimestru de sarcină și a continuat până la un an după naștere. Părinții au fost evaluați de patru ori, iar timp de câte o săptămână le-a fost monitorizat somnul. În același timp, au completat chestionare despre insomnie, anxietate și depresie.

Somnul nu revine întotdeauna la normal 

Rezultatele arată că părinții care aveau mai multe simptome de anxietate și depresie erau și cei care spuneau că dorm mai prost. Acest lucru a fost observat atât la mame, cât și la tați, în mai multe momente din timpul sarcinii și din primul an după naștere.

Mai mult, starea emoțională dintr-un anumit moment pare să spună ceva și despre somnul din lunile următoare. Atât mamele, cât și tații care prezentau mai multe simptome de anxietate și depresie la opt luni după naștere au raportat un somn mai slab la 12 luni.

La tați, cercetătorii au observat și fenomenul în sens invers. Cei care dormeau mai prost la patru luni după nașterea copilului prezentau mai multe simptome de anxietate și depresie patru luni mai târziu. La rândul lor, aceste simptome au fost legate de probleme cu somnul la împlinirea primului an.

O posibilă explicație este că, odată cu creșterea copilului, trezirile din timpul nopții tind să se rărească. În acel moment, anxietatea sau simptomele depresive ale părintelui pot conta mai mult pentru felul în care acesta doarme.

Când nu mai este doar oboseala firească

„Dacă bebelușul doarme, părintele are posibilitatea să se odihnească și reușește să adoarmă, chiar dacă somnul este mai scurt sau fragmentat, vorbim în mare parte despre o adaptare la context”, declară pentru „Adevărul” Denisa Zrobiș, psihoterapeut sistemic.

Problemele apar atunci când părintele este obosit și ar putea dormi, dar nu reușește.

„Mintea continuă să ruleze scenarii. Apar gânduri precum «dacă se întâmplă ceva?», «dacă nu îl aud?», «dacă nu mai respiră?». Corpul rămâne tensionat, iar fiecare zgomot îl aduce pe părinte imediat în stare de alertă”, explică psihoterapeutul.

În cazul depresiei, somnul nu este afectat întotdeauna în același fel. „Unele persoane adorm greu, altele se trezesc foarte devreme sau se trezesc repetat, iar altele dorm mult și continuă să se simtă epuizate. Somnul trebuie, de aceea, privit împreună cu restul stării emoționale”, spune Denisa Zrobiș.

De ce ajung unii părinți să verifice copilul încontinuu

„Părintele se trezește la fiecare fâșâit. Ascultă respirația copilului. Se ridică să verifice. Se întoarce în pat și încearcă să adoarmă, dar după câteva minute apare din nou întrebarea: «Oare este bine?»”, mărturisește specialista.

O verificare din când în când este firească. Când însă devine repetitivă și greu de oprit, mecanismul poate întreține anxietatea.

„Verific copilul → mă liniștesc pentru câteva minute → apare din nou îndoiala → verific din nou. Verificarea reduce anxietatea pe moment, dar poate menține nevoia de verificare pe termen lung. Mintea învață că liniștea trebuie obținută printr-un nou control”, completează ea.

Psihoterapeutul atrage atenția că problema nu trebuie privită doar individual. Nașterea schimbă întregul echilibru al familiei: apar roluri și responsabilități noi, scade timpul pentru cuplu și pentru sine, iar uneori îngrijirea copilului nu este împărțită echilibrat.

Semnele că este momentul să ceri ajutor

Ajutorul unui specialist ar trebui luat în calcul atunci când părintele nu reușește să adoarmă nici atunci când copilul doarme și ar avea timp să se odihnească. Alte semne care merită atenție sunt anxietatea greu de controlat, atacurile de panică, nevoia de a verifica permanent copilul, iritabilitatea puternică sau o tristețe care persistă. La fel de importante sunt pierderea interesului pentru lucrurile care înainte îi făceau plăcere și senzația că s-a îndepărtat emoțional de copil sau de propria viață.

Pot apărea și gânduri frecvente despre accidente, boli sau pericole, care ajung să ocupe o mare parte din zi.

„Nu este nevoie ca toate aceste semne să fie prezente pentru ca un părinte să ceară ajutor”, precizează Denisa Zrobiș. Există și situații care necesită evaluare medicală urgentă: confuzie severă, halucinații, idei delirante, paranoia, agitație extremă sau schimbări majore de comportament și ale nevoii de somn.

Ce pot face concret părinții

În cazul bebelușului, regulile pentru un somn în siguranță rămân esențiale. Sugarul trebuie culcat pe spate, într-un pătuț cu saltea fermă, fără perne, pături groase, jucării sau alte obiecte în jur. Pătuțul poate fi așezat în camera părinților, astfel încât copilul să fie aproape, dar să doarmă separat.

Și părintele își poate pregăti mai bine seara pentru odihnă: mai puțină agitație înainte de culcare, evitarea cafelei în a doua parte a zilei și, pe cât posibil, o rutină. Important este și să nu petreacă ore întregi în pat încercând cu orice preț să adoarmă, uitându-se la ceas și calculând cât timp mai are până dimineață. Dacă nu reușește să adoarmă, poate fi mai bine să se ridice pentru câteva minute, să facă ceva liniștit și să se întoarcă în pat când începe să îi fie somn, recomandă ea.

„Nu există o formulă universală de 50/50”

Somnul părinților depinde și de felul în care sunt împărțite responsabilitățile.

„Cine se trezește? Cine hrănește copilul? Cine îl schimbă? Cine îl liniștește? Cine preia copilul dimineața? Când poate fiecare dintre părinți să aibă o perioadă de somn neîntrerupt?”, se întreabă Denisa Zrobiș.

În cazul unei mame care alăptează, unele treziri nu pot fi împărțite în mod egal, însă partenerul poate prelua alte sarcini, de la schimbatul copilului până la liniștirea lui sau preluarea după hrănire.

„Uneori, părintele are nevoie să audă că problema lui nu este lipsa voinței. «Copilul doarme, deci dormi și tu» pare un sfat simplu, dar poate fi extrem de frustrant pentru cineva care stă în întuneric, epuizat, și simte că propriul corp refuză să se odihnească”, spune Denisa Zrobiș.

În astfel de situații, soluția nu ține doar de încercarea de a dormi mai mult. Contează și cât sprijin primește părintele, cum sunt împărțite responsabilitățile în familie și ce se întâmplă cu starea lui emoțională.