Cineva drag trece printr-o perioadă grea? Ce îl ajută cu adevărat și ce e mai bine să nu-i spui

O despărțire dureroasă, o concediere neașteptată sau o problemă serioasă de sănătate ne pot schimba viața peste noapte. Ce ne ajută să trecem mai ușor peste astfel de momente? O meta-analiză publicată în Journal of Affective Disorders, care a reunit 278 de studii cu peste 250.000 de participanți, arată că oamenii care găsesc un sens în ceea ce li se întâmplă au, în medie, mai puține simptome depresive.

Cineva drag trece printr-o perioadă grea? Ce îl ajută cu adevărat și ce e mai bine să nu-i spui Foto: Shutterstock

Cercetătorii de la Jiangxi Normal University au urmărit legătura dintre felul în care oamenii își găsesc un sens în viață și intensitatea simptomelor depresive. Rezultatul a fost clar: cu cât trăiesc cu mai multă convingere că viața lor are sens, cu atât raporteză mai puține simptome de depresie.

Reziliența nu înseamnă că te doare mai puțin

Sensul pe care îl găsim în propria viață este însă doar una dintre resursele care pot conta atunci când trecem printr-o pierdere sau o schimbare majoră. Modul în care reușim să ne adaptăm depinde și de experiențele anterioare, de sprijinul celor din jur, de starea de sănătate și de resursele pe care le avem la dispoziție. Iar faptul că cineva reușește să meargă mai departe nu înseamnă că suferă mai puțin decât o altă persoană aflată într-o situație asemănătoare.

„Ceea ce îi ajută pe unii oameni să nu se prăbușească atunci când viața le este dată peste cap nu înseamnă că suferă mai puțin sau că sunt «mai tari» decât ceilalți. De multe ori, reziliența nu arată ca o lipsă a durerii, ci ca abilitatea de a rămâne în contact cu realitatea, de a cere sprijin și de a face, pas cu pas, lucrurile necesare pentru a merge mai departe, chiar dacă încă doare”, explică pentru „Adevărul” Luminița Tăbăran, psiholog clinician.

De ce trec unii mai ușor decât alții printr-o despărțire, o concediere sau o boală?„Mai mulți factori sunt importanți: experiențele anterioare, felul în care persoana a învățat să gestioneze dificultățile, existența unor relații de sprijin, sănătatea fizică și psihică, resursele materiale și gradul de control pe care îl mai are asupra situației. Contează și dacă pierderea este bruscă sau anticipată, dacă persoana a mai trecut prin ceva asemănător și dacă se simte singură în fața problemei”, spune psihologul.

În cabinet, în acest context, una dintre primele întrebări pe care mărturisește că le adresează clienților săi este „cine ar putea să te ajute?”. Existența unei persoane la care poți apela poate conta chiar și atunci când nu ajungi efectiv să îi ceri ajutorul.

Două persoane pot trece prin situații aparent asemănătoare fără să trăiască, de fapt, aceeași experiență. O concediere, de exemplu, nu are aceeași semnificație pentru cineva care rămâne fără principala sursă de venit și pentru cineva care își permite să caute o altă direcție profesională.

„O concediere poate însemna pentru cineva o amenințare majoră la adresa siguranței financiare, iar pentru altcineva o oportunitate de schimbare. O despărțire poate fi resimțită de o persoană ca pierderea întregului viitor imaginat, iar de alta ca o eliberare, chiar dacă există și tristețe. Reacția nu depinde doar de ceea ce s-a întâmplat, ci și de semnificația pe care o dăm acelui eveniment”, explică Luminița Tăbăran.

Contează și felul în care persoana își vorbește după o asemenea schimbare.

„Gândul «viața mea s-a schimbat și acum trebuie să găsesc o cale de a mă reorganiza» lasă loc pentru acțiune. În schimb, «totul s-a terminat, nu voi mai putea fi niciodată bine» poate amplifica sentimentul de neputință. Nu este vorba despre a gândi artificial pozitiv, ci despre a păstra o perspectivă suficient de flexibilă pentru a admite că prezentul este foarte greu fără a-l transforma în verdictul întregii vieți”, lămurește specialista.

După un eveniment care ne schimbă radical viața, problemele nu dispar ca să ne lase timp să înțelegem ce ni se întâmplă. Tocmai de aceea, felul în care un om se reconstruiește după un astfel de moment nu poate fi redus la găsirea rapidă a unei explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

„A da sens unei experiențe dureroase poate fi esențial, dar sensul nu trebuie găsit imediat. Uneori, la început, este suficient să supraviețuiești zilei, să ai grijă de corp, să dormi cât poți, să mănânci, să răspunzi unui telefon și să ceri ajutor. Sensul se poate contura mai târziu, după ce intensitatea șocului scade. El nu înseamnă că pierderea a fost «bună» sau necesară, ci că persoana reușește, în timp, să integreze ce i s-a întâmplat în propria poveste și să decidă ce face de aici înainte”, mărturisește Luminița Tăbăran. 

„De ce mi s-a întâmplat mie?" - e întrebarea care revine constant după o pierdere. Psihologul spune că este o reacție firească, dar poate deveni problematică atunci când căutarea unui răspuns se transformă într-un blocaj, ținând omul ancorat în trecut în loc să-l ajute să meargă mai departe.

„Uneori ajută trecerea treptată de la «de ce mi s-a întâmplat?» la «ce înseamnă pentru mine ce s-a întâmplat?» și apoi la «de ce am nevoie acum?» sau «care este următorul pas pe care îl pot face?»”, completează aceasta.

Nici procesul prin care trecem după o pierdere nu urmează obligatoriu un traseu prestabilit. Cunoscutul model al etapelor doliului, format din negare, furie, negociere, tristețe și acceptare, nu trebuie înțeles ca o succesiune prin care fiecare persoană trece în aceeași ordine.

„Oamenii nu trec obligatoriu prin toate aceste stări și nici într-o ordine clară. Ele se pot suprapune, pot reveni și pot avea intensități diferite. Dar putem vorbi mai degrabă despre câteva procese care se desfășoară în timp. În primul rând, recunoașterea realității pierderii. Sigur, la început există un șoc, e nevoie de timp pentru a înțelege că schimbarea s-a produs cu adevărat. Apoi e nevoie de acceptare a situației, dar și a emoțiilor care vin din acest eveniment. Dar și în acest tumult emoțional se poate începe reorganizarea vieții, făcând lucruri concrete și necesare”, explică Luminița Tăbăran.

De altfel, sprijinul celorlalți poate conta mai mult decât încercarea de a găsi replica perfectă pentru cineva care suferă.

„«Sunt aici», «înțeleg că îți este greu» sau «cu ce te pot ajuta concret?» pot fi mai folositoare decât «trebuie să fii puternic» ori «totul se întâmplă cu un motiv»”, continuă ea. 

Când este nevoie de ajutorul unui specialist

Există însă situații în care suferința depășește perioada firească de adaptare și ne afectează puternic viața de zi cu zi.

„Ajutorul unui psiholog poate fi necesar atunci când durerea rămâne copleșitoare, când persoana nu mai poate funcționa în viața de zi cu zi, se izolează complet, nu mai găsește niciun motiv să continue sau apar gânduri de auto-vătămare. În astfel de situații, a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci o formă de protejare a propriei vieți și sănătăți,” adaugă specialista.

A merge mai departe nu presupune nici uitarea experienței și nici dispariția completă a durerii.

„În fond, oamenii nu trec peste pierderi pur și simplu. Ei învață, treptat, să trăiască într-o realitate schimbată. Reziliența nu este capacitatea de a nu fi doborât, ci posibilitatea de a te ridica în ritmul tău, cu durerea ta, sprijinit de ceilalți și cu suficientă speranță pentru a face următorul pas”, conchide Luminița Tăbăran.