Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apar informații noi în cazul copilului de doi ani care a murit după ce i s-a făcut rău pe un tobogan gonflabil, în timpul Zilelor Orașului Satu Mare. Rezultatele preliminare ale necropsiei indică o cauză diferită față de cea luată inițial în calcul de familie și anchetatori.

Toboganul a fost închis de poliţie. FOTO: PresaSM
Toboganul a fost închis de poliţie. FOTO: PresaSM

Cazul copilului de doi ani care a murit vineri seară, după un incident petrecut pe un tobogan gonflabil montat în centrul numicipiului cu prijelul Zilelor Orașului Satu Mare, capătă o nouă turnură după rezultatele autopsiei.

Dacă iniţial s-a pornit de la ipoteza unui accident petrecut pe toboganul gonflabil, unde ar fi putut fi lovit de alţi copii aflaţi acolo, raportul medicilor legiști indică faptul că decesul nu s-ar fi produs în urma unei lovituri.

În realitate, copilul ar fi avut o tumoare renală care nu fusese diagnosticată până în acel moment și care nu ar fi prezentat simptome vizibile. În aceste condiții, spun sursele citate de presa locală, moartea micuțului ar fi survenit din cauza unei complicații medicale, nu a incidentului de la locul de joacă.

Avea o tumoră foarte mare, de 12-15 cm, asimptomatică. Și eu, și mama lui, l-am filmat cu două minute înainte de deces. Nu a căzut, nu s-a lovit de alt copil. Era doar cu sora lui pe tobogan”, a declarat tatăl micuțului la Antena 3 CNN, precizând că în urmă cu o lună băiețelul trecuse printr-o serie de analize pentru că fusese răcit, dar medicii nu au văzut nimic suspect. 

„Se putea întâmpla oriunde, inclusiv acasă în somn. Nu s-a știut de acea tumoare, a fost asimptomatică. Copilul nu a dat niciun semn că ar fi bolnav. Totul s-a întâmplat subit”, au declarat apropiații familiei pentru PresaSM.  

Aşa cum „Adevărul" a relatat deja, tragedia s-a petrecut în seara de vineri, 29 mai, în jurul orei 23:00, în zona amenajată pentru copii în centrul municipiului Satu Mare, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Orașului. Copilul se afla pe un tobogan gonflabil împreună cu alți minori atunci când, dintr-odată, i s-a făcut rău.

În așteptarea ajutorului medical, tatăl și-a luat copilul în brațe, însă la scurt timp, micuțul a intrat în stop cardiorespirator. Cadrele medicale sosite la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare și au încercat mai bine de o oră să îi salveze viața, însă fără succes, fiind nevoiţi să declare decesul.

În noaptea incidentului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu după ce au fost informați că un copil de doi ani din localitatea Micula, aflat împreună cu părinții în spațiul de joacă amenajat în Piața 25 Octombrie, este inconștient.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei decesului. Potrivit informațiilor apărute sâmbătă, raportul medicilor legişti arată că moartea copilului ar fi fost provocată de tumoră.

În acest context, ipoteza unei culpe directe a operatorului care administra toboganele gonflabile este, cel puțin la nivel teoretic, pusă sub semnul întrebării, deși ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele exacte ale tragediei.

Imediat după moartea copilului de 2 ani, primarul oraşului Kereskenyi Gabor a hotărât să interzică montarea de astfel de tobogane gonflabile în cadrul evenimentelor organizate de muncipalitate. Date fiind noile date privind cauza decesului, rămâne de văzut dacă edilul îşi va menţine sau nu această decizie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite