brics - ultimele știri
Noua Bancă de Dezvoltare a BRICS (NDB), înfiinţată de grupul economiilor emergente BRICS, are ca obiectiv în acest an acordarea de împrumuturi în valoare de cinci miliarde de dolari.
Știre-bombă apărută pe Cryptopomolitan, care anunță că Egiptul a decis abandonarea dolarului american pentru plățile sale comerciale, aliniindu-se astfel cu politica BRICS de realizare a unei de-dolarizări cât mai rapide și cât mai complete.
Joi, Africa de Sud a transmis că Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Iranul și-au confirmat calitatea lor de membri în BRICS, clubul țărilor emergente.
Xi Jinping a cerut marţi organizarea unei „conferinţe internaţionale de pace” pentru încetarea războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas. Liderul chinez a făcut această cerere cu ocazia unui summit extraordinar în format virtual al grupului BRICS.
China intenționează să își extindă stația spațială Tiangong de la trei module la șase module în anii următori, oferind astronauților din alte țări o platformă alternativă pentru misiunile de pe orbita joasă a Pământului
Președintele bolivian, Luis Arce, a remarcat că BRICS „din punct de vedere economic are mai multă pondere decât G7”.
Când liderii națiunilor BRICS s-au adunat pentru fotografii de grup la sfârșitul summitului de la Johannesburg, săptămâna trecută, au oferit o imagine a imaginii noii ordini mondiale pe care Beijingul încearcă să o modeleze.
fără imagine
Recentul summit BRICS de la Johannesburg a creat multă vâlvă și emfază în întreaga lume, cu abordări extreme, de la sfârșitul lumii occidentale la banalitatea unei reuniuni cu eșecuri pe linie.
fără imagine
Primirea în bloc a Egiptului, Iranului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Etiopiei este în mod clar o operațiune de forță care creează un nou pol de putere în Orientul Mijlociu.
Era normal să existe o asemenea reacție. A apărut însă neașteptat de repede, chiar în timpul reuniunii statelor care se pregătesc să lanseze propriul lor proiect de eliberare de sub dominația americană.
Se desfășoară, total paralel cu interesele, preocupările și ambițiile României, cea mai importantă încercare de repoziționare a unei părți a statelor lumii care vor să-și consolideze revolta împotriva mecanismelor globale.
Membrii grupului economic BRICS, format din economiile emergente majore, se întâlnesc săptămâna aceasta în Africa de Sud pentru un summit care ar putea determina viitorul blocului și cât de mult se opune acesta unei ordini mondiale pe care o consideră dominată în mod nedrept de Occident.
Este extrem de posibil ca deciziile care vor fi luate la acest al XV-lea Summit BRICS care debutează mâine la centrul internațional de conferințe de la Sandton din Johanneburg să genereze mișcări ulterioare de amplitudine globală.
Potrivit ziarului, între Beijing și New Delhi a apărut o dispută dacă asociația ar trebui să fie un club neutru care să apere interesele economice ale țărilor în curs de dezvoltare sau o forță politică care ar trebui să se opună deschis Occidentului.
Potrivit membrului Comitetului Central al Partidului Comunist Sudanez, Kamal Karrara, africanii se confruntă cu „o șansă istorică de a depăși înapoierea economică și de a se elibera de dominația corporațiilor transnaționale asupra resurselor lor naturale”.
Revine cu insistență proiectul care, într-un fel sau altul, fiecare dintre super-puteri știe că este obligată să intre în logica de control a organizației care va controla producția, piața și prețul de distribuție pentru principalele noi materii prime strategice.
Vicepreședintele executiv al țării, Delcy Rodriguez, a spus că Ministerul Afacerilor Externe a trimis o solicitare oficială a Venezuelei pentru a adera la BRICS.
Tot mai multe state sunt interesate să facă parte din alianța BRICS, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând că o decizie ar putea fi luată la summitul din 22-24 august
Mai mult de 40 de state şi-au exprimat interesul de a se alătura grupului BRICS, a declarat joi principalul diplomat sud-african responsabil cu relaţiile cu acest bloc, transmite Reuters.
Arestarea lui Vladimir Putin ar însemna a declara război Rusiei, a afirmat preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa în documente publicate marţi, în plină dezbatere naţională asupra primirii preşedintelui rus în ţară pentru a participa la summitul BRICS.
Cu consecințe directe care pot depăși cu mult cumulul pierderilor cauzate de pandemia de Covid-19 și conflictul din Ucraina, mișcarea declanșată acum de China este deosebit de gravă și semnalizează, fără niciun fel de dubiu, intrarea în nivelul următor al tensiunilor globale.
O monedă lansată de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (BRICS) poate fi o provocare pentru ordinea economică mondială deja stabilită, spun experții.
Momentul este interesant pentru că poate semnala o evoluție în sensul deschiderii canalelor de comunicație, dacă nu mai mult, cu jumătatea aceea de lume, țările sărace sau în curs de dezvoltare, care se pregătesc acum să adere la BRICS.
Schimbările majore se conturează și se confirmă în ritm amețitor pe nivelul la care România nu mai are acces de mult timp decât prin procură, în cercul secundar de putere în care s-a auto-proiectat din neștiință sau indiferență.
De-abia acum sau, mai corect spus, de-abia de acum înainte încep acestea să să fie vizibile, sub diverse forme și în multe zone neașteptate ale lumii.
Stupefiantă este viteza cu care se extind consecințele conflictului din Ucraina și care, de acum, este vizibil că afectează – sau chiar pot distruge – mecanisme internaționale de cooperare demult stabilite, spre exemplu cele funcționale în zona arhitecturii internaționale a relațiilor.
Potrivit ministrului Afacerilor Externe și Cooperării din Africa de Sud, Naledi Pandor, sunt necesare lucrări suplimentare la acest document.
Spre stupoarea multora, Liga Arabă a devenit foarte rapid, incredibil de rapid, un nou pol de putere pe scena mondială grație extensiei investițiilor făcute în cele mai profitabile sectoare din „lumea veche”, cea a foștilor ocupanți coloniali.
Membră a NATO încă din 1952, Turcia s-a apropiat în ultimii ani de Rusia, iar de curând a anunțat că e interesată să devină membru BRICS. Numai că, așa cum remarcă generalul (r) Cristian Barbu, BRICS s-ar putea transforma dintr-o alianță economică în una militară, dominată de China ostilă NATO
Este deja lansat un pariu politic dintre cele mai riscante pentru protagoniști deoarece, prin rezultatul său final, va arăta extrem de clar care va fi raportul dominant de putere în lumea de mâine.
Mai întâi, sub umbrela demersului stupefiant al Chinei, în Orientul Mijlociu s-a produs ceea ce nimeni nu-și putea imagina ca fiind măcar posibil de invocat, adică reconciliere între Arabia Saudită și Iran.
Senzațională, dar perfect logică în contextul actual și deja anticipată de câteva luni ca fiind inevitabilă, decizia luată de guvernul saudit pe 6 aprilie a avut și mai are încă reverberații geopolitice profunde.
Dacă pe scena principală există doar discuții nesfârșite despre război și noi timpuri de arme, în spate, departe, pe scene adiacente și câteodată perfect disimulate de profesioniști.
Directorul Centrului Egiptean de Studii Economice și Strategice, Mustafa Abu Zeid, consideră că experiența internațională poate ajuta statul să își satisfacă nevoile de finanțare.
Este foarte limpede că, în această perioadă care pare să preceadă un viitor conflict extins de mare intensitate, se activează toate protocoalele de securitate potrivite pentru o asemenea situație.
Doar atât a trebuit să spună președintele Biden: „Cred că relațiile de cooperare sau tehnice ale lui Elon Musk cu alte țări chiar merită să fie analizate.. .Chiar dacă a făcut sau nu ceva nepotrivit – nu sugerez acest lucru. Ceea ce sugerez că merită să fie analizate. Asta-i tot“.
Președintele algerian Abdelmadjid Tebboun a declarat mai devreme că republica este interesată să adere la BRICS.
fără imagine
Este absolut cert că în Brazilia, odată cu înfrângerea lui Bolsonaro, cel mai mare și mai activ dintre admiratorii lui Trump, vedem că se încheie un ciclu marcat de o aventură politică și ideologică în foarte multe puncte similară cu cea a lui Donald Trump.
Se pregăteşte vizita preşedintelui chinez în Arabia Saudită şi, conform obiceiului pământului, nivelul festivităţilor pregătite pentru eveniment vor da o imagine extrem de precisă asupra modului în care saudiţii pregătesc ceea ce ar putea fi o mişcar...
Implicaţiile sunt absolut enorme şi presupun o reorientare nu numai a pieţelor economice, ci şi o reaşezare a tuturor raţionamentelor majore de securitate la nivel mondial, cu Turcia în situaţia de a-şi susţine viitoarea prezenţă în BRICS cu un argum...
Nu mai este „operaţiune militară specială”. Este o declaraţie care profetizează reapariţia „în curând” a URSS, momentul în care, în fine, după părerea lui Serghei Şoigu, ministrul apărării al Rusiei, lumea va trăi în pace.
Ca întotdeauna în apropierea unei crize de mari dimensiuni, ritmul schimbărilor de profunzime, structurale, la nivelul plăcilor tectonice ale geo-politicii mondiale se accelerează şi, ca prin miracol, devine vizibil pentru marele public.
Se schimbă jocurile fundamentale şi marele joc, această Nouă Ordine Mondială s-a instalat într-o foarte periculoasă formulă duală, din ce în ce mai adversativă şi eliminând treptat canalele de dialog formale şi informale....
Printre consecinţele, multe şi nefaste, ale „operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina, se numără şi impulsul extrem de puternic dat procesului de separare a apelor între emisferele de putere ale lumii.
Rusia, lovită de sancţiunile occidentale, a cerut grupului BRICS de economii emergente să extindă utilizarea monedelor naţionale şi integrarea sistemelor lor de plată, a anunţat sâmbătă Ministerul rus de Finanţe, transmite Reuters.
Generalul Silviu Predoiu, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, unde a activat ca prim-adjunct al directorului, dar şi ca director interimar, mi-a declarat, într-un interviu, că orice evaluare a rezultatelor obţinute până în prezent de armat...
Viceministrul de Externe a subliniat „rolul lor important în protejarea dreptului internaţional şi combaterea politicii de sancţiuni a Occidentului”.
În ciuda aversiunii Chinei la instabilitate globală şi orice afectează bunul mers al pieţelor de care depinde pentru ascensiunea sa economică, aceasta este un beneficiar indirect al războiului din Ucraina, pentru că Rusia îşi asumă ceea ce era deja ş...
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a fost resemnificată după căderea comunismului prin lupta împotriva terorismului, declanşată după atentatele din 11 septembrie 2001. Ţinând cont că „războiul împotriva terorii“ declanşat de George W. Bush v...
Banca Centrală a Rusiei a propus, joi, crearea unei monede virtuale comune pentru ţările BRICS şi Uniunea Economică Euroasiatică (UEE)....
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul indian Narendra Modi au încheiat sâmbătă contracte în valoare de câteva zeci de miliarde de dolari în domeniile apărării şi energiei, un semn al unei destinderi în relaţiile dintre cele două ţări, relateaz...
Asistăm acum la un episod extrem de important în ceea ce este reechilibrarea, redimensionarea şi chiar reconfigurarea geografică a pieţelor de putere, cu un avantaj notabil pentru alianţa SUA-UE care face din spaţiul euro-atlantic cea mai importantă ...
Lovitura UE este enormă, poate provoca Chinei pierderi economice serioase, îi poate accentua trendul descendent şi, în orice caz, constituie o pierdere de imagine uriaşă pentru „Imperiul de Mijloc“. Dar nu numai atât. Nici pe departe....
În prezent, BRICs are un potenţial uriaş. Cu aproape 3 miliarde de oameni şi cu un produs total brut de 14 trilioane de dolari este un vector de putere important la nivel mondial. În ceea ce priveşte produsul total brut, este pe locul 3 după Uniunea ...
Conceptul BRICS, bazat pe credinţa că grupul de ţări alcătuit din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, cele mai mari economii emergente, va genera un val de creştere care se va simţi la nivel global, a ţinut capul de afiş timp de peste un ...
Economiştii PwC se arată optimişti în previziunile pentru 2016. Cele mai bune veşti sunt despre depăşirea crizei din zona euro şi cea mai rapidă creştere de după 2010 a statelor din G7, grup care reuneşte cele mai dezvoltate economii....
Grupul BRICS, al cărui acronim este dat de către iniţiala statelor membre: Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, reprezintă o organizaţie guvernamentală internaţională cu aspiraţii geoeconomice la nivel global, fiind privit nu de către puţ...
Rusia a lansat, vineri, în mod oficial, propria sa agenţie de rating, în încercarea de a contracara influenţa agenţiilor occidentale de evaluare financiare care au adoptat o atitudine pesimistă cu privire la economia Rusiei, transmite AFP.