Care sunt vechile alianțe care dispar sau se erodează odată cu începerea extinderii BRICS?

S-ar putea să fie multe și foarte importante. Greu de făcut o analiză decât la ceea ce avem acum ca decizie politică, adică primirea celor șase noi țări cu promisiunea fermă că, pentru celelalte 16, părțile rămân deschise și că cererile lor de aderare vor putea fi discutate la următoarea reuniune a liderilor. Până atunci, s-a spus deja acest lucru. Vor fi estimate efectele mișcării de acum și, regional, vor fi testate mecanismele care vor da identitatea finală acestei mișcări globale fără precedent ca amploare în istoria contemporană.

Deocamdată, să ne ocupăm de implicațiile care în zona evidenței care spune, din nou, că toate mișcările, inclusiv aceasta, au la bază exclusiv motivații economice susținute de vectorii militari și presiunile diplomatice adiacente.

În acest sens, primirea în bloc a Egiptului, Iranului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Etiopiei este în mod clar o operațiune de forță care creează un nou pol de putere în Orientul Mijlociu, marginalizând sau eliminând vechi actori care pierduseră treptat puterea reală de influență în zonă și oferind o concluzionare logică pentru mișcarea de mare spectacol reușită de China care, dacă vă mai amintiți, adusese la aceeași masă de negocieri Arabia Saudită și Iranul.

Strict tehnic, priviți harta, pentru a înțelege valoarea geo-strategică a deciziei, trebuie să ne referim la posibilitatea de a deține controlul total asupra Canalului de Suez și a Strâmtorii Ormuz cea care face legătura între Golful Oman și Golful Persic. Control în sensul extins al termenului, ceea ce ne duce la miza economică uriașă, cea a rezervelor de petrol și gaze din regiune dar și la problema asigurării securității instalațiilor de foraj, prelucrare, stocare și încărcare din porturi. Noua structură de alianță vorbește – sau poate vorbi – despre toate astea în contextul extinderii și securizării diferitelor formule de cooperare între actorii a ceea ce este acum prima variantă de BRICS+. Noua alianță poate înlocui acum pe cea mai veche și puternică înțelegere istorică ce a marcat perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, încheind formal prezența americană cvasi-absolută și anulând garanțiile de securitate care au funcționat impecabil atâta timp?

Marea alianță care ar putea fi astfel înlocuită este o înțelegere rămasă în istorie sub numele de „Pactul Quincey” după numele navei de război americane aflată pe 14 februarie 1945 în pe Canalul de Suez și la bordul căreia s-au întâlnit președintele american Franklin Delano Roosvelt și Abdel Aziz ibn Abdel Rahmane al-Saoud, fondatorul Arabiei Saudite. Atunci a fost semnat un text care definit contextul relațiilor americano-saudite dar și întreaga ecuație a creșterii economice a SUA pe baza securizării unei surse imense de materii prime. Dar iată principalele prevederi cele ale pactul semnat între cei doi:

- Arabia Saudită nu va vinde nici o parte din teritoriu, companiile petroliere concesionare nu vor avea decât statutul de „locatar” pe terenurile respective

- -durata concesiunilor era prevăzută pentru o durată de 60 de ani. La expirarea contractului (2005) puțurile de foraj, instalațiile și întreg materialul existent vor reveni în totalitate Arabiei Saudite.

- -prin extensie, stabilitatea Peninsulei Arabice este considerată ca făcând parte din interesele vitale ale SUA care asigură protecția necondiționată a familiei regale saudite și, în completare, pe cea a Regatului împotriva oricărei amenințări externe.

S-a spus mai apoi că nu ar fi vorba decât despre o legendă urbană și nu despre o înțelegere de tip neo-colonial, securitate/resurse exact așa cum se încearcă am și alte negocieri în spații de criză. Dar istoria avea să confirme, cel puțin până în momentul acestei rupturi istorice de sistem, că relația SUA-Arabia Saudită a generat echilibrul de putere care a influențat cele mai multe decizii din OPEC, organizația care, în acest moment,(în forma sa extinsă OPEC+) începe să-și schimbe fundamental direcțiile de acțiune.

Este posibil ca, în acest context, dacă vor funcționa investițiile promise, să avem „noi drumuri ale mătăsii” specializate în domeniul energetic și, în funcție de asta, să fie ușor de presupus care va fi noul grup de țări care vor adera la BRICS, eventual selectate din grupul OPEC, cu Indonezia și Venezuela în frunte.

Să vedem și reacția țărilor din G20, mai ales că există și contra-propunerea americană de care vă vorbeam ieri, totul în contextul unor tensiuni globale în creștere și a presiunilor piețelor de a se reveni la previzibilitatea și calmul propice afacerilor. Deocamdată, avem o primă modificare foarte importantă a echilibrului de putere mondial și de aici, de acum, începe un alt scenariu pe care care-l putem privi în desfășurăare.