Începând de mâine, cei din BRICS vor să schimbe echilibrul global

0
0
Publicat:

Este extrem de posibil ca deciziile care vor fi luate la acest al XV-lea Summit BRICS care debutează mâine la centrul internațional de conferințe de la Sandton din Johanneburg să genereze mișcări ulterioare de amplitudine globală și, în orice caz, să decidă asupra etapelor avute în vedere, începând cu viitorul foarte apropiat, pentru consolidarea legăturilor politice, comerciale, financiare și alianțelor multiplex definind „Sudul Global”, entitatea ce are deja ambiții pe măsura numărului de țări și puterii economice pe care le grupează.

Picture1 png

Este o provocare uriașă , în perspectivă imediată, la adresa a tot ceea ce înseamnă ordine internațională stabilită după cel de-al Doilea Război Mondial , implict la adresa sistemelor legislative, de cooperare în termenii tratatelor, organizațiilor sau structurilor internaționale sau regionale, cu consecințe pe care cel mult le-am putea bănui, fără să fie nimic clar deoarece, evident, este vorba despre o noutate absolută în sistemul relațiilor internaționale.

Sigur că, pe fond, în măsura în care construcția asta va reuși, o parte a lumii își va putea credibiliza oferta bazată pe o promisiune centrală, cea de a putea da șansa participanților de a participa la o lume organizată după noi reguli, profitând de amploarea sentimentelor anti-americane și dorinței statelor din „Sudul Global” de a scăpa, dacă se poate, de mai vechile sau mai noile dependențe de tip neo-colonial țesute acum de puterile occidentale.

În consecință, iată harta care desenează contururile speranței acestor țări de a se organiza în noul cadru BRICS + care, în funcțiile de deciziile luate în următoarele zile, ar putea adăuga celor cinci țări membre în nucleul inițial (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) mai multe țări din cele 23 care și-au exprimat interesul de a se alătura structurii de bază:

Picture2 png
Picture3 png

Pe ce se bazează oferta BRICS?

Iată răspunsul unuia dintre analiștii  de prestigiu din lumea care speră la succesul Sudului Global, prof. Rajan Kumar de la Universitatea Nehru din New Delhi, autorul unei cărți apărute în acest an intitulate Locating BRICS in the Global Order: Perspectices for the Global South, citat de Financial Express: „În ultimele două decade, blocul BRICS a înregistrat o creștere economică remarcabilă. În raport cu nivelul PIB-ului mondial, ponderea BRICS a crescut de la 18% în 2016 la 26% în 2021 (datele confirmate de raport al UNCTAD 2023). PIB-ul combinat al țărilor din BRICS a fost în 2022 de 26 de trilioane $, puțin superior celui al SUA...economiile BRICS reprezintă 26% din PIB-ul global și poate rivaliza cu cea a țărilor din G7 (44% din PIB-ul mondial) în scădere procentuală față de poziția din anul 2000, când țările din G& aveau 65% din PIB-ul global. Dacă această tendință continuă, economiile din BRICS vor depăși ansamblul economiilor din G7 nu mai departe de anul 2030”.

Este o încercare, un pariu și o provocare din partea țărilor care s-au săturat să fie tratate drept economii etern emergente, teoriile americane justificatoare ( „șocul civilizațiilor” și „sfârșitul istoriei”) care au încetat să mai impresioneze tocmai datorită recesiunii sau problemelor economice majore ale statelor din lumea bogaților care, cu mare surpriză, își descoperă acum situația reală a propriilor dependențe strategice .Iar statele Sudului Global au acum un set de lideri care au descoperit că situația geopolitică (dominată din nou de bătălia pentru resurse strategice) nu mai seamănă cu cea din 1945 î, momentul în car s-a construit baza actualei Ordini Internaționale, atunci când SUA aveau u 45% din PIB-ul global și cinci state europene mai posedau încă cea mai mare parte a teritoriului Africii și o parte importantă din statele din Asia.

Revolta pe care capitalizează cei din BRICS este un rezultat al combinației între amintirile exploatării barbare și nerușinate a bogățiilor naturale ale zărilor cu „economii emergente” cu o conștiință politică a superiorității geo-strategice reale conferite de bogățiile de subsol, în principal cele din zona minereurilor și pământurilor rare, dar și pe dorințele de ridicare la nivel de lideri zonali a unor țări ca Iranul, Arabia Saudită, Egipt, Indonezia sau de creare a unor alianțe care să grupeze statele lumii musulmane sau ale Americii Latine. Totul implicând 42% din populația lumii.

Împotriva proiectului se văd  deja acțiunile americanilor care vor să consolideze alianța cu Coreea de Sud și Japonia precum și o formulă – deocamdată mereu în întârziere, care să aibă ca finalizare un nou format similar NATO cu țări din Asia de Sud est, evident în paralele cu acțiunile de fidelizare  a câtorva țări din Europa de est, printre care, firește, ne aflăm și noi. Deocamdată, mare zonă de confruntare este Africa, iar deciziile care se vor lua începând de mâine vor fi o indicație asupra direcției de stabilizare a noii arhitecturi de putere de pe continent.

În parale, undeva, în maximă discreție, se negociază deja contractele, marile contracte care presupun supraviețuirea economică a unora dintre marile puteri și soarta unor mari industrii producătoare din țările bogate pentru care, în China spre exemplu, au apărut formule alternative, cea mai spectaculoasă fiind acum cea a bateriilor sau cipurilor , cu atât mai competitive cu cât bătălia este acum în stadiul politicilor restrictive în materie de export, noua regulă în viața economică a planetei. Context în care, așa cum veți auzi de mâine, se vor formaliza și discuțiile despre formule funcționale care să permită o cât mai rapidă ded-dolarizare a comerțului între țările din sistemul Sudului Global și extensiei competențelor Noii Bănci de Dezvoltare care să poată astfel să se substituie ofertei FMI. Dacă vor avea fondurile necesare și dacă vor exista condiții acceptabile pentru accesarea fondurilor. Deocamdată, în acest moment, aceasta este structura statelor acționare al Băncii:

Picture4 png

Pe ai noștri nu îi interesează prostiile acestea și, prudenți, nici nu vor să scoată capul din nisip. Poate le folosește deoarece măcar vor putea repeta scuza că nu au putu să vadă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite