Turcia dă o uriaşă lovitură cu implicaţii geo-strategice

Implicaţiile sunt absolut enorme şi presupun o reorientare nu numai a pieţelor economice, ci şi o reaşezare a tuturor raţionamentelor majore de securitate la nivel mondial, cu Turcia în situaţia de a-şi susţine viitoarea prezenţă în BRICS cu un argument imbatabil: 694 milioane tone de pământuri rare identificate şi confirmate de zona Beylikova din departamentul Eskişhir.

Este vorba de cel de-al doilea depozit ca mărime pe plan mondial, al doilea după China cu rezerva sa confirmată de 800 milioane de tone. Numai atât şi vă dă importanţa colosală a descoperirii, căci, împreună, cele două ţări pot prelua controlul total asupra livrărilor pe toate pieţele mondiale, exact în zona strategică vitală pentru toate, pentru absolut toate industriile care folosesc semiconductori. Practic, tot ceea ce asigură producţia planetară în cam toate domeniile imaginabile, iar rezervele globale se găsesc concentrate în China, Turcia, Rusia şi Brazilia. Dependenţa industriilor mondiale este incredibil de mare şi depăşeşte cu mult, spre exemplu, pe cea de resursele energetice ruseşti. Un singur exemplu: în cazul UE, China este cea care asigură nevoie de import în proporţie de aproximativ 98% (importurile europene sunt majoritar de neodymium, praseodymium, dyposium şi terbium).

Care sunt aceste „pământuri rare” cu atât valoare strategică” , absolut esenţiale în fabricare oricăror produse de înaltă tehnologie? Este vorba despre un grup de şaptesprezece elemente chimice: cerium (Ce), dysprosium (Dy), erbium (Er), europium (Eu), gadolinium (Gd), holmium (Ho), lanthanum (La), lutetium (Lu), neodymium (Nd), prseodymium (Po), promethium (Pm), samarium (Sa), scandium (Sc), terbium (Tb), thulium (Tm), yttrium (Yb) şi yttrium (Y). Condiţionează producţia de superconductori, magneţi, componente în construcţia de maşini, în toată industria electronică, a fibrelor optice, a telefoanelor mobile, a vehiculelor electrice şi hibride şi a bateriilor de toate categoriile. Într-un domeniu mai special, cel al industriei de apărare, „pământurile eare” sunt folosite pentru fabricarea monitoarelor, a muniţiilor ghidate, pentru producerea „zgomotului alb” în tehnologia avioanelor sau dronelor „invizibile”, în producţia laserelor, sistemelor de ghidare, a sistemelor de vedere nocturnă...

Interesantă, poate decisivă pentru multe dintre relaţiile internaţionale în perioada următoare, va fi poziţionarea pe care o va decide Erdogan: este în poziţia excepţională de a putea stabili condiţii de cooperare cu orice mare producător din lume în condiţiile în care, spun deja unele surse, concepe deja o dezvoltare ultra-rapidă şi exponenţială a industriei naţionale prelucrătoare din domeniu, o eventuală alianţă cu China pentru producerea de cipuri asigurându-i o parte importantă din piaţă dar, mai presus de asta, oferindu-i o cu totul altă pondere în scenariile mondiale de securitate.

Fatih Donmez, ministrul turc al energiei şi resurselor naturale, a declarat că, anual, Turcia are capacitatea de a trata 570.000 t de minerale din care se va obţine o cantitate de aproximativ 10.000 de tone de oxizi de pământuri rare. Şi, spune ministrul turc, e nevoie de subliniat producţia anuală de toriu „element care ne va oferi mari oportunităţi, fokosit în noile tehnologii din domeniul nuclear”.

Cine va beneficia de asta pentru industriile naţionale? Va binevoi Erdogan să uite ceva din umilinţele la care a fost supus din partea aliaţilor europeni şi să accepte să contribuie la scăderea dependenţei UE faţă de importurile din China? Poate, cu anumite condiţii pe care le vom vedea curând expuse. Negocierile sunt în curs, iar Turcia are de unde alege, căci parteneriatele nu mai sunt ceea ce au fost odinioară, iar Erdogan ştie asta pe propria piele. Oricum, rapid, a anunţat cumpărarea unei a doua tranşe de sisteme S-400 din Rusia, precum şi construcţia unei fabrici de drone militare în Rusia.

Dacă ar fi fost cineva interesat, România ar fi putut fi un producător important, spune o revistă de specialitate

Dar noi avem vreun interes în discuţia asta sau ne uităm la spectacol şi mormăim ce ne spun alţii să zicem, oricum nefiind invitaţi la ospăţ? Sigur că nu suntem invitaţi la asemenea discuţii şi nici să participăm la faza economic productivă a diverselor înţelegeri din zonă, căci n-am ştiut nicidecum să profităm de propriile noastre rezerve de pământuri rare cu valoare strategică. Iată, în acest sens, un foarte, foarte interesant articol dintr-o rezervă de specialitate care prezintă, printre altele, subcapitolul „România, una dintre puţinele ţări din Europa cu propriile sale resurse de titan şi zirconiu” şi care ar putea să producă cam 15% din necesarul european „dacă rezervele respective ar fi exploatate în condiţii de eficienţă şi folosind tehnologiile avansate în domeniu”. Vreo explicaţie? Poate nefericita localizare a unor zăcăminte de metale rare, spun autorii articolului, în zona Roşia Montană (aur 1,5 gr/t, argint 11,7 gr/t, arsenic 5000 gr/t, titaniu 1000 gr/t, vanadiu 2500 gr/t, nickel 30 gr/t, crom 50 gr/t, gallium 300 gr/t).

Săracă ţară bogată ce suntem şi vrem să rămânem. Măcar să trimitem miniştrii să înveţe pe undeva, la Stabul că tot drumul este bătut în istorie, să înveţe cum se poate profita de oportunităţi. Sau, mai bine, îi ţine acasă şi tot aşa rămânem.