armata - ultimele știri
Oamenii rușilor se pot infiltra în serviciile secrete și instituțiile românești? Sau sunt deja aici? Și cum a ajuns Ungaria prietenă la cataramă cu România?
Stabilitatea politică nu e deloc ieftină și afectează grav democrația, după cum rezultă din diferite rapoarte, care arată că în România puterea devine opacă și justiția e în pericol.
Consolidarea rapidă a armatei chineze este mai extinsă decât orice s-a văzut de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, ceea ce înseamnă că China este pe drumul cel bun pentru obiectivul său din 2027 de a fi pregătită pentru o invazie a Taiwanului, a declarat amiralul John Aquilino.
Este 17 ianuarie 2025 – mai sunt trei zile până la inaugurarea președintelui SUA, dar rezultatele alegerilor sunt încă puternic contestate de ambii candidați. Susținătorii lor se ciocnesc în proteste violente în principalele metropole americane.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care autorizează demobilizarea unor recruţi care s-au alăturat armatei înainte de invazia Rusiei din februarie 2022 şi şi-au încheiat deja serviciul, într-un moment în care recrutarea este o problemă deosebit de sensibilă
Ședință CSAT. Pe ordinea de zi sunt situația de securitate și progresele privind înzestrarea armatei
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întuneşte într-o prim[ ședință miercuri. Pe ordinea de zi sunt situația de securitate și progresele privind înzestrarea armatei.
Cât de ușor ar fi răspunsul dacă, așa cum visează orice general, ne-am putea întoarce la timpurile trecute.
În ultimii ani de zile, aproape programatic, revine mesajul privind amenințarea războiului, un conflict despre care auditoriul trebuie deja să capete certitudini și în funcție de care să se clădească o catedrală de reflexe naționale închinată susținerii și finanțării armatelor noastre...
Prim-ministrul Nikol Paşinian a spus duminică că a propus Azerbaidjanului să semneze un pact de neagresiune, în aşteptarea unui tratat de pace cuprinzător
Ungaria începe instruirea militară pe bază de voluntariat a funcţionarilor publici. Primii 90 de participanţi vor începe deja instruirea în domeniul apărării naţionale.
Joe Biden a anunţat joi, 11 ianuarie, că Statele Unite şi Regatul Unit "au efectuat cu succes lovituri împotriva mai multor ţinte din Yemen, folosite de rebelii houthi
România a devenit al 15-lea membru al Forţei pentru Sprijin şi Lovire a NATO (STRIKFORNATO), cel mai puternic grup naval al Alianţei, a anunţat, joi, pe Facebook, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Uniunea Europeană ar trebui să-și formeze propria armată unită, consideră ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Antonio Tajani, care a devenit șeful partidului „Înainte, Italia!” după moartea lui Silvio Berlusconi.
Mordechai Porat își părăsește casa în fiecare dimineață într-un costum negru impecabil și cu pălărie. Abia când ajunge la această bază militară din centrul Israelului se schimbă în uniforma militară verde.
Președintele României, Klaus Iohannis, a afirmat, cu prilejul ceremoniei de învestire noului șef de Stat Major al Armatei, că trebuie create condiții pentru ca profesia militară să fie din nou atractivă, subliniind că țara noastră a crescut bugetul apărării la 2,5% din PIB.
Aproape 20.000 de bărbați au fugit din Ucraina de la începutul războiului pentru a nu fi recrutați, se arată într-o anchetă BBC. Unii au înotat râuri periculoase pentru a părăsi țara. Alții pur și simplu au fugit în noapte.
Instituțiile în care românii au cea mai mare încredere sunt Armata și Biserica, fiind urmate de NATO și UE. Pe ultimele locuri se poziționează Guvernul și Parlamentul în topul instituțiilor de încredere pentru cetățenii din România, potrivit unui sondaj INSCOP.
Doi români, Adrian și Victor, foști camarazi de armată, care nu se mai văzuseră de 30 de ani, s-au reîntâlnit întâmplător pe un șantier din Amsterdam, potrivit desteptarea.ro.
Armata are puterea de partea sa, dar și gruparea Hamas este pregătită. Consecințele umanitare ar putea fi devastatoare.
Membrii CSAT au discutat în cadrul ședinței de joi despre situația din Ucraina, Israel. Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost referitor la înzestrarea armatei pentru perioada 2023-2024, plan adoptat de membrii Consiliului.
Până și Hamas a fost șocat de amploarea operațiunii "Furtuna Al-Aqsa”, pentru că se aștepta ca Israelul să prevină sau să limiteze atacul, a afirmat Ali Barakeh, un înalt oficial Hamas, aflat în exil la Beirut, într-un interviu acordat Associated Press.
Armata israeliană a anunţat că evacuează aşezări israeliene din zona de frontieră cu Gaza, pe fondul războiului cu organizaţia extremistă palestiniană Hamas, informează duminică agenţia DPA, citată de Agerpres.
Cetăţenii israelieni au cerut ajutor, sâmbătă, când Hamas a lansat aproximativ 2.500 de rachete din Gaza în centrul şi sudul Israelului, ajungând până la Ierusalim – în timp ce terorişti palestinieni s-au infiltrat pe uscat, pe mare şi din aer.
Se crede că o adolescentă soldat din Marea Britanie și-a luat viața după ce a fost hărțuită sexual de către unul dintre superiorii ei, potrivit unei investigații a Armatei.
Justiţia militară din Burkina Faso a anunţat joi arestarea a patru ofiţeri, bănuiţi de implicare într-un puci pe care guvernul militar din această ţară a afirmat în ziua precedentă că l-a dejucat.
Potrivit autorităților, tancul dezafectat a fost găsit într-un depozit de deșeuri la 20 de kilometri distanță de o bază de antrenament a armatei, situată în nordul Israelului.
Un fost diacon din orașul-port ucrainean Odesa a fost reținut, pe baza acuzațiilor că ar fi luat mită pentru a ajuta bărbații să se sustragă de la recrutare. Metoda folosită a fost să îi deghizeze în misionari ai bisericii, astfel încât să ei poată părăsi țara.
Din anii 1980, armatele din numeroase state au lucrat pentru a îmbunătăți modul în care își hrănesc soldații.
Maistrul militar Mănoiu Robert Andrei, în vârstă de 23 de ani, de la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București, a fost găsit decedat, astăzi, 9 septembrie, în unitatea în care era încadrat.
Regimul de la Phenian a confirmat joi că a lansat două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, explicând că a fost vorba de o "simulare de lovitură nucleară tactică" ca răspuns la manevrele SUA-Coreea de Sud, transmite AFP, care citează agenţia de stat nord-coreeană KCNA.
Trupele ucrainene au obținut noi avansuri în regiunea de sud a frontului de luptă, pătrunzând în interiorul liniilor de apărare ruse, în apropiere de satul Robotîn, conform unei declarații făcute marți de un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, relatează AFP.
Femeile din armata SUA continuă să se confrunte cu sexismul, hărțuirea și alte provocări legate de gen în unitățile de operațiuni speciale, predominant masculine. Acest lucru se întâmplă la opt ani de la decizia istorică a Pentagonului de a deschide toate rolurile de luptă pentru femei.
Statele Unite ale Americii au aprobat un acord cu privire la vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache Poloniei, aliat al Washingtonului și sprijin considerabil pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei
Un fost lider rebel şi politician din Niger a lansat o mişcare care se opune juntei ce a preluat puterea într-o lovitură de stat la 26 iulie, un prim semn al rezistenţei interne faţă de conducerea deţinută de armată în această ţară din Sahel, importantă din punct de vedere strategic.
Conducătorii militari ai loviturii de stat din Niger au anunțat numirea în funcția de premier a lui Ali Mahman Lamine Zeine, potrivit unui comunicat de presă citit la televiziunea națională, comunitatea internațională încearcă să restabilească ordinea constituțională
Abdel Fattah al-Burhan a decis să înghețe toate conturile aparținând conducerii forțelor de reacție rapidă.
Al-Hadath TV a relatat că părțile „și-au reafirmat angajamentul ferm față de suveranitatea Sudanului și integritatea sa teritorială”.
Cel puțin 83 de persoane au fost ucise și 1.126 au fost rănite în urma ciocnirilor armate care au început pe 15 aprilie în Sudan între unitățile armatei țării și forțele de reacție rapidă (forțele speciale, RRF).
Franța va fi zguduită și azi de protestele disperării, căci sindicatele cheamă la o nouă zi de proteste masive după ce, în urma unei întrevederi cu Primul Ministru, au constatat că guvernul subordonat Președintelui Macron refuză orice tip de concesie.
Când Maria, profesoară de limba engleză la o prestigioasă școală privată din afara Moscovei, a auzit că Ministerul Educației introducea un nou curs săptămânal pentru a promova viziunea Kremlinului asupra lumii, a fost „îngrozită”.
În urmă cu două decenii, președintele american George Bush a ordonat invazia SUA în Irak. Bush și înalți oficiali ai administrației le-au spus, în mod repetat americanilor, că dictatorul irakian Saddam Hussein era înarmat până în dinți cu arme de distrugere în masă și că era în ligă cu Al-Qaeda.
În urmă cu mai bine de zece ani, într-o conferință susținută la București, strategul american George Friedman îndemna România să-și cumpere tancuri, explicând importanța acestor mașini clasice în cazul războiului modern.
Pare o școală militară oarecare, situată lângă un drum chiar în afara Kievului, dar ascunsă vederii de un pâlc gros de copaci. Aici însă, simpli civili, unii fiind chiar împătimiți ai jocurilor video, vin pentru a studia tehnicile de recunoaștere aeriană și pentru a învăța cum să folosească dronele.
Prima conferinţă internaţională privind utilizarea responsabilă a inteligenţei artificiale (AI) în domeniul militar, care vizează în special menţinerea rolului uman în procesul de luare a deciziilor cu privire la chestiuni de „viaţă sau moarte", va avea loc în Olanda, săptămâna viitoare.
Armata Națională a Moldovei desfășoară, începând de marți, exerciții de antrenament în toate garnizoanele militare din țară.
Un studiu academic al istorie războiului din ultimii 200 de ani indică faptul că în acest moment China are cea mai mare armată din lume.
După luni de ezitări, Germania şi SUA vor să livreze Kievului transportoare blindate. Începutul l-a făcut Franţa prin aprobarea livrării unor tancuri de recunoaştere. Despre ce tipuri de arme este vorba?
Președintele Chinei, Xi Jinping a ordonat armatei să „își concentreze toată energia pe luptă" în pregătirea pentru război, a relatat un organ de presă al Partidului Comunist Chinez.
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a insistat din nou că nu va trimite militari în Ucraina, transmite EFE.
Principalul punct din cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării l-a constituit analiza războiului din Ucraina și implicațiile sale pentru România. De asemenea, membrii Consiliului au discutat despre sprijinul pe care România îl va acorda în continuare Ucrainei.
Moscova va facilita accesul la cetăţenia rusă pentru străinii care semnează un contract în armată şi familiile lor, în plin conflict în Ucraina, potrivit unui decret semnat de Vladimir Putin.
Armata ucraineană desfăşoară o amplă ofensivă în sudul Ucrainei, în regiunea Herson, ceea ce a luat prin surprindere trupele ruse şi exercită presiune asupra lor, a anunţat Ministerul Apărării britanic sâmbătă, pe Twitter, informează dpa.
Când a început războiul, programatorii unei companii de IT din Ucraina s-au oferit voluntari - fie pentru a ajuta civilii, fie pentru a oferi sprijin tehnic autorităților.
Prezenţa arhiepiscopului Tomisului la ceremoniile de Ziua Marinei poate valida mitul permanentei oscilaţii a României între Est şi Vest.
Armata israeliană anunţă luni că a ”neutralizat” un tunel dinspre Fâşia Gaza către Israel, pe care-l atribuie mişcării islamiste Hamas, care se află la putere în enclava palestiniană, relatează AFP.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, în mesajul cu prilejul Zilei Marinei şi al Forţelor Navale, că va sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului, derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale.
Armata belarusă dezminte joi informaţii cu privire la explozii, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea unui aerodrom militar, în regiunea Gomel, în sud-estul Belarusului, în apropiere de frontiera cu Ucraina, relatează AFP.