Europa descoperă că n-are suficient de mulți soldați și cârpește soluții de urgență (I)

În ultimii ani de zile, aproape programatic, revine mesajul privind amenințarea războiului, un conflict despre care auditoriul trebuie deja să capete certitudini și în funcție de care să se clădească o catedrală de reflexe naționale închinată susținerii și finanțării armatelor noastre, trecându-ne țările în regim neoficial de economie de război, pe mai vechiul principiu „totul pentru front, totul pentru țară!”.

Mesajul a fost auzit peste tot în lume și iată coeficientul celor convinși în februarie 2021 că „războiul poate izbucni în următoarele 12 luni”.

N-a fost să fie, dar asta nu înseamnă că ceva s-a schimbat în construcția mondială a unei stări de isterie războinică, alimentată, la modul decisiv, de invadarea Ucrainei de către Rusia și tragedia conflictului în desfășurare acolo, dar și de cel care are loc acum în Israel și se poate extinde în Orientul Apropiat, ambele războaie cu potențial de a implica marile puteri într-o conflagrație mondială. De aici, logic, la nivelul UE s-a amplificat presiune de realizare a unei armate europene și a început evaluarea capacităților militare de care dispun Statele Membre și a numărului de soldați pe care-i pot antrena în luptă.

Poate cea mai delicată problemă o reprezintă evaluarea posibilității ca, la nevoie, cei chemați sub arme în cazul decretării mobilizării naționale, să aibă o pregătire militară minimală și care ar fi perioada de timp necesară pentru adaptarea la cerințele extraordinar de înalte impuse de folosirea sistemelor de arme moderne în care țările lor au investit și continuă să investească sume imense. Astfel ajungem la dezbaterea de acum, cea privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu sau a unei formule intermediare (cea de serviciu militar voluntar), singurele formule prin care generalii tuturor armatelor (idee la care aderă cu entuziasm armata noastră de generali) văd posibilă aducerea unor contingente de tineri căci, altfel, ca la noi, se vede că armata este puțin sau extrem de puțin atractivă . Ar trebui, în consecință, ca toate statele europene, sau cel puțin o majoritate, să revină asupra deciziilor lor politice de a desființa sistemul stagiului militar obligatoriu desființat progresiv în favoarea principiului armatei alcătuită exclusiv din profesioniști: în UK din 1960, Belgia în 1992, Spania în 2000, Italia în 2006 și Polonia în 2008. Avem acum doar 7 state membre UE care mențin un serviciu militar obligatoriu: Grecia, Filanda, Suedia, Danemarca, Estonia, Lituania i Austria. În Lituania a fost reactivat temporar în 2015  sub amenințarea invaziei rusești. A fost restabilit în Suedia din 2017 din cauza dificultății de a recruta soldați (cifrele oficiale constatau un minus de 7000 de soldați față de obiectivele asumate de guvern). Norvegia este prima țară europeană care anunță serviciul militar obligatoriu pentru femei (care rămâne doar pe bază de voluntariat în toate celelalte țări), iar Elveția a confirmat serviciul militar prin referendum. În Fraqnța, din 2018, guvernul a decis introducereda Serviciul Național Universal, formulă mixtă între serviciul civic și cel militar, privește toți băieții și fetele înt6re 15-17 ani.

Analiza trebuie făcută știind care este raportul d forțe existent acum între armatele europene, raport prezentat aici extrem de amănunțit, inclusiv situația țării noastre, cu 67.000 de militari activi și o forță de rezervă de 50.000 de oameni. Suntem pe locul 5 între țările din estul european.

Militaries in Europe ranked based on the Global Firepower 2023 Index

Poate cifrele prezentate vă vor părea importante dar, pe ansamblu, toți generalii se plâng din ce în ce mai vocal că nu le ajung oamenii și că efectivele sunt sub cifrele prevăzute. Cel mai recent episod (și care, din diverse considerente de oportunitate, ar putea să servească rapid ca model și a lor noștri) s-a petrecut în Germania unde responsabilii armatei au spus în octombrie anul trecut că armata națională dispunea de doar 181.383 de soldați față de ținta de 203.000 soldați pe care a anunțat-o pentru 2025.  

Măsurile aflate acum în discuție sunt importante nu numai la nivelul Germaniei, dar și simbolice pentru o reîntoarcere în timp, atunci când cădea un imperiu și, ca acum, întrebarea era dacă avea să se găsească soluția-miracol. Despre asta, în articolul de mâine.