Înalt oficial Hamas: „Vom face față chiar și unui război lung. Am fost surprinși de această mare prăbușire“

0
Publicat:

Până și Hamas a fost șocat de amploarea operațiunii "Furtuna Al-Aqsa”, pentru că se aștepta ca Israelul să prevină sau să limiteze atacul, a afirmat Ali Barakeh, un înalt oficial Hamas, aflat în exil la Beirut, într-un interviu acordat Associated Press.

Război în Israel FOTO Profimedia
Război în Israel FOTO Profimedia

Barakeh a spus că Hamas este gata să ducă un război lung cu Israelul, spunând că are un arsenal impresionant de rachete.

Ne-am pregătit bine pentru acest război și pentru a face față tuturor scenariilor, chiar și scenariului unui război lung”, a adăugat el. „Vom opri viața în entitatea sionistă dacă agresiunea nu se oprește asupra Gazei”.

Chiar și așa. Barakeh a precizat că „am fost surprinși de această mare prăbușire”. „Plănuiam să luăm prizonieri pentru a-i da la schimb. Această armată(n.r:israeliană) este un tigru de hârtie.

Afirmația sa că Hamas a planificat doar o mică operațiune este dezmințită de faptul că aproximativ 1.000 de luptători au participat la operațiune, atacând pe uscat, pe mare și chiar cu parapanta.

Număr mic de luptători implicat în atac

Israelul a declarat război total și a promis că va pedepsi Hamas ca niciodată, iar mobilizarea a 300.000 de rezerviști israelieni a ridicat perspectiva unei invazii terestre sau chiar a unei reocupări a Gazei. Armata israeliană spune că a ucis deja sute de militanți și a bombardat numeroase ținte Hamas.

Barakeh a spus că Hamas a angajat până acum doar un număr mic de forțe proprii. El a spus că aproape 2.000 de luptători Hamas au luat parte la ultimele lupte, dintr-o armată de 40.000 numai în Gaza.

Hamas ar putea, de asemenea, să se bazeze pe aliații săi, arată Associated Press, dacă se confruntă cu un eșec major. Duminică, Hezbollah a tras mai multe rachete și obuze în trei poziții israeliene dintr-o zonă aflaată în dispută. Luni, gruparea militantă Jihadul Islamic Palestinian a susținut că a trimis patru oameni înarmați peste granița Libanului în Israel.

Militanții au spus că au rănit șapte soldați israelieni. Israelul a anunțat că propriile forțe au împușcat și ucis câțiva bărbați înarmați care au intrat în țară din Liban. De asemenea, a bombardat sudul Libanului ca răspuns.

"Sunt palestinieni ținuți în America. Vom cere eliberarea lor” 

Barakeh, care a fost reprezentantul Hamas în Liban ani de zile și acum este responsabil de coordonarea altor facțiuni palestiniene, a declarat că grupul său va folosi zecile de israelieni capturați în raid pentru a asigura eliberarea tuturor arabilor deținuți în închisorile israeliene și chiar unii palestinieni închiși în Statele Unite, sub acuzația de finanțare a Hamas.

„Sunt palestinieni ținuți în America. Vom cere eliberarea lor”, a spus el, fără a preciza la cine se referea.

În 2009, un tribunal din Dallas a condamnat doi membri fondatori ai Holy Land Foundation for Relief and Development, cândva cea mai mare organizație de caritate musulmană din SUA, la 65 de ani de închisoare pentru că au direcționat milioane de dolari către Hamas. Alți trei bărbați au fost condamnați la pedepse de închisoare de la 15 la 20 de ani pentru conspirație.

Înaltul oficial al Hamas a precizat în același interviu că doar un număr mic de comandanți de rang înalt din Gaza știau despre incursiunea amplă lansată în Israel, dar că aliați precum Iranul și Hezbollahul libanez „se vor alătura bătăliei dacă Gaza este supusă unui război de anihilare.”  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite