Alegeri cu de toate: foști lideri, vedete TV și candidați cu trecut penal, în cursa pentru Primăria Capitalei
0Printre candidații care s-au înscris la alegerile pentru Primăria Capitalei se numără actori, foști lideri de partid, primari de sector sau moderatori TV, precum și personaje care revin în viața publică sau chiar mai puțin cunoscute publicului larg. Trei dintre ei beneficiază de susținerea partidelor din coaliția de guvernare, în timp ce alți patru provin din cercul apropiat al președintelui Nicușor Dan.
Conducerea Primăriei Capitalei a fost preluată interimar de vicepremierul liberal Stelian Bujduveanu, după plecarea fostului primar ales Nicușor Dan, la Cotroceni. Locuitorii din București își vor alege însă un nou edil pe 7 decembrie, iar lista celor care vor concura în campania electorală pentru a câștiga fotoliul de primar general începe să prindă contur. La Biroul Electoral Municipal au mers să își depună candidatura zeci de doritori. Nu toți au avut însă dosarul complet și semnăturile necesare, astfel că unii au fost respinși.
Candidați susținuți de partide
Cătălin Drulă (Uniunea Salvați România)
Între primii care și-au anunțat intenția de a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei este Cătălin Drulă, membru al echipei vechi a USR. Acesta l-a susținut în trecut pentru Capitală pe Nicușor Dan. În timpul Guvernului condus de Dacian Cioloș, Drulă a fost numit consilier de stat pe infrastructura de transport la cancelaria premierului. Are 3 mandate de deputat și a făcut parte din cabinetul condus de fostul premier Florin Cîțu, în poziția de ministru al Transporturilor, context în care s-a afirmat în spațiul public.
Primul episod care i-a adus notorietate a fost conflictul cu Sindicatul Liber Metrou (USLM) și evacuarea spațiilor comerciale din subteran. În acel moment a avut loc și scena devenită celebră, când Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex, a intrat cu ranga într-un chioșc, ceea ce l-a determinat pe Drulă să declare: „Un cartel se destructurează cu ranga”.
Ulterior, despre fostul ministru al Transporturilor s-a spus că „e un câine”. Mai exact, deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați. „Nu pot să spun că-i om, e un câine acest Drulă și trebuie să găsim o soluție pentru el”, spunea la un moment dat administratorul unei firme.
Cătălin Drulă are o diplomă de licență și de master în domeniul Informaticii la Universitatea din Toronto, Canada, obținută în 2002.
Ciprian Ciucu (Partidul Național Liberal)
Ceilalți doi candidați ai coaliției, din partea PNL și din partea PSD, au avantajul conducerii unei primării de sector, fiind reinstalați în funcții la alegerile locale din iunie anul trecut.
Cirprian Ciucu este primarul sectorului 6 încă din 2020, fiind la al doilea mandat. Primul mandat l-a căștigat cu sprijinul alianței PNL-USRPLUS, iar pe cel de-al doilea cu sprijinul alianței PNL-PSD. Între 2016 și 2019 a fost consilier general al sectorului 6, iar în perioada 2019-2020 a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Primul contact cu politica l-a avut în anul 2000. Mai exact, între anii 2000 – 2001 a fost angajat la departamentul de Relații Publice al Președinției. Însă primul job a fost într-un ONG. A lucrat în comunicare și marketing, precum și în domeniile de formare profesională, administrație publică și a predat la Universitatea din București. De asemenea, a fost trainer în Georgia și Republica Moldova, lucrând pentru Centrul Român de Politici Europene.
Acum este prim-vicepreședinte al PNL. În februarie 2023 a demisionat de la șefia PNL București, motivând că are nevoie de mai mult timp pentru conducerea primăriei de sector.
Daniel Băluță (Partidul Social Democrat)
Daniel Băluță este primar al sectorului 4 încă din 2016, fiind în prezent la al treilea mandat obținut, iar din 2012 este membru al Consiliului General. A mai ocupat funcția de viceprimar al sectorului 4 timp de 3 ani în perioada 2013-2016.
Este medic stomatolog și a absolvit Universitatea de Medicina “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie, în 2001, însă în ultimii ani și-a îndreptat atenția către administrația publică.
Edilul Sectorului 4 a avut un episod de scandal cu fostul primar general ajuns la Cotroceni. În urmă cu numai un an se certa cu Nicușor Dan pe autorizația pentru începere a lucrărilor la planșeul din Piața Unirii. Cei doi au oferit un adevărat spectacol chiar în Piața Unirii, fiind înconjurați de garduri, buldozere, polițiști, jandarmi și jurnaliști.
Anca Alexandrescu (Independent, susținut de Alianța pentru Unirea Românilor)
Anca Alexandrescu este moderatoarea emisiunii „Culisele statului paralel”, difuzată de postul de televiziune Realitatea PLUS. A absolvit Școala Superioară de Jurnalistică și a fost redactor la Evenimentul Zilei și la Ziarul Ziua. Potrivit paginii de pe Linkedin, are și o licență în drept, dobândită la Universitatea Ecologică din București și 3 mastere la SNSPA: radio, televiziune și comunicare digitală (2001-2002), științe politice (2001-2002), comunicare și studii media (1991-2001). Ultimul job listat aici este acela de consilier la Camera Deputaților. În contextul alegerilor prezidențiale anulate anul trecut și al alegerilor prezidențiale de la începutul anului, emisiunea sa s-a afirmat prin prezența constantă a fostului candidat Călin Georgescu.
În 2019 a fost demisă de fostul premier Viorica Dăncilă, pe rând, din postul de consilier la Guvern și din postul de coordonator al echipei de comunicare a PSD. La acea vreme era cunoscută drept „cerberul” de la Guvern, consilierul impus de fostul șef PSD Liviu Dragnea pentru a opri orice gând de răzvrătire a fostei guvernante. Ea a mai fost consiliera lui Adrian Năstase la începutul anilor 2000, apoi a trecut în echipa fostului primar general Sorin Oprescu.
Anca Alexandrescu este fiica jurnalistului Horia Alexandrescu, un aprig susţinător al lui Ion Iliescu în anii ’90. Aceasta s-a căsătorit cu Dan Andronic, patronul EVZ, unul din aliaţii lui Liviu Dragnea împotriva statului paralel.
Ana Ciceală (Partidul pentru „Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate”)
Ana Ciceală și-a anunțat încă din luna iulie intenția de a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei. Candidatura sa este susținută de Partidul SENS (Partidul pentru „Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate”) și USR.PDF (Uniunea pentru Reforma Statului).
Ana Ciceală are o diplomă de licență în Filosofie politică şi morală, obținută la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Potrivit paginii sale de Linkedin, a fost manager de proiect la Asociația Salvați Bucureștiul (2015-2016) și consilier general al Municipiului București (2016 – 2024).
Ciceală este unul dintre cei patru candidați apropiații actualului președinte Nicușor Dan.
George Burcea (Partidul Oamenilor Tineri)
George Burcea și-a anunțat candidatura din partea (POT), primul partid care își declara sprijinul pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Burcea este cunoscut în special ca actor, dar notorietatea sa a crescut după căsătoria cu artista Andreea Bălan, cu care are două fiice, Ella și Clara și de care s-a despărțit între timp.
Cel mai cunoscut rol al său este cel al lui Lurch, în serialul „Wednesday“. Personajul interpretat de acesta în primul sezon este însă acum interpretat de Joonas Suotamo, un actor finlandez. Rolul l-ar fi pierdut după ce echipa de producție a refuzat să îi acorde suma cerută pentru fiecare episod.
În 2020 a fost prins la volan sub influența drogurilor. Incidentul a avut loc în apropiere de casa Andreei Bălan, unde locuia la acel moment și a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a ieșit pozitiv pentru cocaină.
Vlad Gheorghe (Independent)
Un alt independent care pare că se va regăsi pe buletinul de vot este fostul eurodeputat USR Vlad Gheorghe. Cu privire la candidatura acestuia s-a speculat în ultimele luni că s-ar putea bucura de sprijinul președintelui Nicușor Dan, fiind un apropiat vechi al acestuia și regăsindu-se în trecut în echipa de voluntari a USR, precum și în în echipa actualului președinte la alegerile prezidențiale de la începutul anului.
Vlad Gheorghe este de profesie jurist și a ajuns în Parlamentul European pe pe listele USRPLUS, ocupând locul lăsat liber de Clotilde Armand, care a demisionat după ce a câștigat Primăria Sectorului 1. El a demisionat din USR în februarie 2024, în urma unui scandal în partid. Conducerea formațiunii i-a interzis accesul la Comitetul Politic al Uniunii, acuzând că eurodeputatul avea datorii către partid. El a susținut însă la acel moment că a fost dat afară de la eveniment pentru că s-a opus alianței cu PMP și Forța Dreptei. A mai candidat ca independent pentru un nou mandat de eurodeputat, însă nu a reușit să obțină voturile necesare.
A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea Româno-Americană din București pe care a terminat-o în 2008. La master s-a înscris în 2017, la Universitatea din București.
Dan Trifu (Independent)
Dan Trifu este primul candidat care și-a anunțat candidatura independentă pentru Primăria Capitalei. El este președinte al organizației Eco-Civica din 2024. Are 66 de ani și povestește în propria biografie că nu a intrat la facultate din prima:
„Am făcut stagiul militar, am intrat la Automatică, apoi m-am transferat la Electronică. Am absolvit Electronică și Telecomunicații, cu o diplomă de inginer în microelectronică. Toate studiile au fost la seral, pentru că lucram în timpul zilei – întâi la Căi Ferate, apoi la metrou. După absolvire am lucrat la întreprinderea Electronica, iar în 1993 mi-am deschis propria firmă”.
Activează din 1998 în cadrul Fundației Eco-Civica, un ONG dedicat protejării mediului, patrimoniului istoric și drepturilor omului, luptând împotriva abuzurilor urbanistice și arhitecturale.
A mai candidat la alegerile parlamentare din 2024, pentru un post de senator, din partea partidului REPER. Partidul nu a trecut însă pragul Parlamentului.
Virgil Alexandru Zidaru - „Makaveli”
Makaveli a devenit cunoscut publicului larg după anularea alegerilor prezidențiale 2024, fiind unul dintre susținătorii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu. Astăzi, contul său de TikTok are aproape 420.000 de urmăritori, este un om al rețelelor de socializare, nu are experiență administrativă, nici politică.
Însă asta nu l-a oprit să ajungă în Parlament din postura de consilier al eurodeputatei Diana Șoșoacă, care conduce partidul parlamentar SOS România. Informații despre pregătirea sa, parcursul profesional sau alte detalii nu sunt disponibile pe site-ul oficial, însă, la căutări ceva mai ample pe Internet afli că în 2015 a fost reținut într-un dosar instrumentat de DIICOT. În martie 2025, despre Makaveli s-a mai scris în contextul unor percheziții într-un dosar privind presupusa corupere a alegătorilor, unde a fost citat ca martor. A trecut pe la anchetatori și cu ocazia investigării unei fapte de şantaj ce îl viza pe Victoraş Micula. Zidaru a declarat că certurile s-au produs pe internet și că „nicio reclamație, nimic” nu fusese depus până la momentul audierii sale.
Pentru bucureșteni promite anularea amenzilor de la Poliția Locală și spune că e se potrivește postul de primar datorită simplității sale: „În primul rând, nu sunt olimpic, n-am nici concubină. Sunt un băiat simplu din popor. București nu înseamnă numai Magheru. E și Ferentari, Rahova, Prelungirea Ghencea”.
Eugen Teodorovici (Independent)
Eugen Teodorovici este fost ministru al Finanțelor, cu o imagine marcată de controverse. El a crescut politic în județul Buzău. A fost ales deputat de Buzău în mai multe legislaturi. Cariera sa ministerială a debutat însă în 2014, când a preluat portofoliul Fondurilor Europene în guvernul condus de Victor Ponta. A fost o perioadă în care România se confrunta cu dificultăți în absorbția fondurilor europene, iar Teodorovici a avut misiunea de a accelera implementarea proiectelor.
În 2017 a preluat Ministerul Finanțelor, fiind membru al Cabinetului Tudose. Fostul ministru a contestat schimbarea conducerii PSD după demisia Vioricăi Dăncilă și a solicitat în instanță recunoașterea sa ca președinte interimar al partidului, argumentând că, fiind președinte executiv în structura anterioară, nu și-a dat demisia din această funcție.
În 2024, după ce a participat la lansarea Blocului Suveranist Român, fiind director în cadrul Autorităţii de Audit din Curtea de Conturi, a fost cercetat de Comitetul de Etică. De altfel, de-a lungul carierei politice a avut mai multe gafe, iar după plecarea Vioricăi Dăncilă nu s-a mai regăsit pe lista parlamentarilor.
Mihai Ioan Lasca (Patrioții Poporului Român)
Mihai Lască este candidatul partidului Patrioții Poporului Român. El este fost deputat intrat pe listele AUR în legislatura 2020-2024. În februarie 2021 a fost exclus din partidul AUR, iar din septembrie 2023 conduce partidului Patrioții Poporului Român.
Anul trecut a fost achitat definitiv în doarul în care era acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. ÎCCJ a motivat achitarea prin faptul că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Este licențiat în Drept, iar la alegerile parlamentare din 2024, a deschis lista PPR pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală București. Lasca promovează un discurs ultranaționalist, conspiraționist, anti-UE și anti-NATO, declarându-se suveranist.
În 2021 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce a bătut un șofer.
Oana Crețu (Partidul Social Democrat Unit)
Oana Crețu este președinta PSDU, partidul cu nume și siglă asemănătoare cu cele ale PSD. Formațiunea are o siglă formată din trei făclii care ard, asemănătoare cu trandafirii din sigla PSD. De asemenea, „PSD” este scris cu litere mari și vizibile, iar „Unit” apare sub, cu litere foarte mici.
Crețu este avocat și antreprenor. Aceasta promovează o doctrină creștină și social-democrată de centru-stânga. Ea s-a înscris și la alegerile prezidențiale din 2024, însă Biroul Electoral Central i-a respins candidatura.
A fost inspector principal la Primăria Sectorului 5 în perioada 2016-2018, în perioada 2002-2004 a fost consilier al PMB, iar în 2016 a fost reprezentant BEC. Are o licență în Drept la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza și are un master la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir.
Gheorghe Nețoiu (Independent)
Gigi Nețoiu, fost acționar la Dinamo, și-a lansat candidatura la Primăria Capitalei încă din 7 noiembrie, iar evenimentul a fost organizat la Portul Cultural Cetate din Dolj. Candidatura a depus-o fiind însoțit de taraf.
Din 1994 până în 2008 a fost membru PSD, timp în care a ocupat funcția de vicepresedinte al PSD Ilfov. În 2010, s-a înscris în UNPR, al cărui vicepreședinte a fost o perioadă de 2 ani. Apoi, în 2012, s-a înscris în Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu și la alegerile parlamentare din 2012 a obținut un mandat de deputat în circumscripția electorală Dolj. În 2013 a demisionat din PP-DD și s-a înscris din nou în UNPR.
În 2014 a fost condamnat în dosarul Transferurilor, fiind acuzat de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani, pentru un prejudiciu total de 1,5 milioane de dolari din bugetul statului. A primit 3 ani și 4 luni de închisoare, însă a fost eliberat condiționat un an mai târziu, în 2015.
Gigi Nețoiu este mai degrabă cunoscut ca fost acționar al cluburilor de fotbal Rocar București, Dinamo și Universitatea Craiova, însă după retragerea din fotbal, s-a concentrat pe afaceri în agricultură, energie și imobiliare.
Lazar Rareș (Partidul România în Acțiune)
Rareș Lazăr (32 de ani) este vicepreședintele al partidului România în Acțiune, formațiune care l-a susținut pe Mircea Geoană la ultimele alegeri prezidențiale. El este cel mai tănăr candidat la alegerile de pe 7 decembrie.
Potrivit biografiei de pe pagina partidului, acesta activeaza în mediul privat având o carieră în domeniul bancar și dezvoltând propriile proiecte ca antreprenor. El a dobândit și experiență în domeniul public, în calitate de ales local. A ocupat funcția de consilier local la sectorul 4.
„Am trecut prin toate etapele carierei: de la mediul privat la cel public, de la banking la antreprenoriat. Acum, a venit momentul să pun această experiență în slujba oamenilor din București”, explică Lazăr.
Florea Liviu Gheorghe (Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache)
Floarea Liviu Gheorghe este membru al Partidului Național Țărănesc Maniu Mihalache (PNȚMM), din partea căruia candidează, încă din 2004. Potrivit paginii partidului, acesta este secretarul general al formațiunii politice. La alegerile parlamentare de anul trecut a candidat pe un loc pe lista partidului Forța Dreptei.
Este antreprenor. A început Facultatea în 1989, însă a finalizat-o în 2005, având o diplomă de la Facultatea de Inginerie, Universitatea din Pitesti. După a continuat cu o diplomă de master in Administratie Publica, la Universitatea din Pitesti. Este prim-vicepreședinte al Fundației Iuliu Maniu – Ion Mihalache și vicepresedinte al Clubului Național Țărănesc – Maniu-Mihalache. Înainte a fost membru al PNȚCD și URR.
PNȚMM se descrie drept un partid de centru, creștin-democrat modern, care aspiră la o societate bazată pe valori morale și care promovează o politică centrată pe ființa umană și pe comunitate. PNȚMM consideră că existența umană nu poate fi restrânsă la satisfacerea exclusivă a nevoilor materiale, desăvârșirea persoanei putând fi atinsă numai în legătură cu comunitatea și societatea în care aceasta trăiește. Totodată, formațiunea se declară adeptă a monarhiei constituționale, considerând că această formă de guvernământ este cea mai adecvată dezvoltării sănătoase a României.
18 candidaturi admise
Peste 20 de candidaturi au fost depuse pentru postul de primar al Capitalei. Biroul Electoral a admis însă 18 candidaturi. Între candidaturile admise de Biroul Electoral Municipal se numără și Macovei Gheorghe (Partidul România Mare), Negrotă Angela, (independent), precum și Constantin Titian Flip (independent).
Totodată, BEM a respins candidaturile independente depuse de Dan Cristian Popescu, Maria Marcu şi Dumitrică Stan.