Urmărire comică pe străzile din Iași. Cum a reușit un biciclist să fenteze poliția și să se facă nevăzut | adevarul.ro

Video Urmărire comică pe străzile din Iași. Cum a reușit un biciclist să fenteze poliția și să se facă nevăzut

0
Publicat:

Un biciclist a fost urmărit de un echipaj de poliție pe străzile din Iași, după ce a refuzat să oprească pentru verificări. Incidentul a avut loc în cartierul Nicolina, unde bărbatul circula pe partea carosabilă.

Sursă video: Facebook / RADAR IAȘI

În imaginile surprinse în timpul intervenției se vede momentul în care agenții îi cer biciclistului să circule pe pista destinată bicicletelor. „Mergeți pe pistă”, îi spun polițiștii.

„Păi acolo nu e pistă. Pe unde să merg? Eu mă duc în față”, a replicat biciclistul, după care și-a continuat deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit după el și l-a oprit pe podul peste râul Nicolina, în dreptul benzinariei OMV. Când i-au cerut actele de identitate, biciclistul a spus că nu le are asupra sa și a încercat să plece.

Polițiștii au pornit din nou în urmărirea lui, însă biciclistul a intrat pe mai multe străduțe înguste din zona Belvedere – Galata, încercând să scape de echipaj. În cele din urmă, oamenii legii i-au pierdut urma.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite