Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO

0
Publicat:

Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.

De mai multe zile, mesajele Ro-Alert nu mai contenesc în a semnala prezența sălbăticiunilor într-o serie de localități din Vâlcea (VEZI VIDEO), aflate atât în mediul rural cât și în cel urban.

Urșii au coborât până în Râmnicu Vâlcea, oraș aflat la 20 kilometri depărtare de zona montană. Aici prezența fiarelor este semnalată de trei consecutiv. Iar Râmnicul nu este singura localitate în care localnicii se tem să iasă din case. Autoritățile au anunțat că în alte trei comune și un oraș, situația se repetă, fiind înregistrate o serie de pagube în urma atacurilor daye de urșilor.

Alerta de urs emisă pe telefoane va continua, susțin specialiștii, care recomandă populației să ia măsuri. În Băile Tușnad s-a găsit o soluție în acest sens: toate gospodăriile au fost împrejmuite cu gard electric, spațiile abandonate au fost curățate, pomii fructiferi tăiați din zonele locuite, iar tomberoanele înlocuite de containere speciale care se închid ermetic.  

Ursoaice cu pui semnalate în Râmnicu Vâlcea și în alte zone din județ Foto Arhiva Adevărul
Ursoaice cu pui semnalate în Râmnicu Vâlcea și în alte zone din județ Foto Arhiva Adevărul

Zece apeluri primite în trei zile

„În perioada 19-21 mai 2024, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a primit 10 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în următoarele localități: Râmnicu Vâlcea (cartierul Goranu), Budești, Berislăvești, Perișani și Horezu”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmerie (IJJ) Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle, doar în trei situații, jandarmii vâlceni au putut să acționeze pentru alungarea urșilor: „În celelalte cazuri, la sosirea jandarmilor în zonă, urșii nu mai erau prezenți în locurile indicate de apelanți. Cu toate acestea, au continuat să patruleze în zonă folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor de intervenție, pentru a se asigura că pericolul a trecut”.

În Râmnicu Vâlcea localnicii au povestit că au văzut pe străzi o ursoaică și doi pui, iar în Țara Loviștei în comuna Perișani, des atacată de aceste sălbăticiuni în ultimii ani, a fost filmată o altă ursoaică însoțită de trei pui. 

Adăpost de capre atacat de urși în Perișani Vâlcea în Țara Loviștei Sursă IJJ Vâlcea
Adăpost de capre atacat de urși în Perișani Vâlcea în Țara Loviștei Sursă IJJ Vâlcea

Urșii au provocat și pagube: stupi distruși și capre ucise sau rănite

Sălbăticiunile au provocat o serie de daune: „În Horezu, ursul a distrus mai mulți stupi, iar în comuna Perișani, sat Poiana, ursul a provocat pagube într-o gospodărie, atacând o capră, și determinând dispariția altor trei, despre care proprietarul a menționat că au fost luate de animalul sălbatic”.

Jandarmii au făcut și o serie de recomandări: „Facem un apel către populație să nu hrănească animalele sălbatice, să fie atentă unde depozitează resturile menajere și să evite apropierea de urși pentru a-i filma sau fotografia. Recomandăm ferm ca, în cazul observării unui urs, cetățenii să sune imediat la 112 pentru a solicita ajutorul autorităților competente”.

S-au trezit cu un șarpe de un 1,5 metri lungime în casă

Tot în Râmnicu Vâlcea, o familie s-a trezit cu un șarpe în casă (VEZI VIDEO), a mai menționat sursa citată: „Jandarmii vâlceni au intervenit marți, 21 mai, în urma unui apel de urgență la 112, prin care s-a solicitat ajutorul pentru îndepărtarea unui șarpe care a pătruns în baia unei case de pe strada Arinilor (Cartierul Morilor - n.red.) din municipiul Râmnicu Vâlcea. Echipajul de intervenție a ajuns rapid la fața locului și a reușit să extragă șarpele de aproximativ 1,5 metri lungime în siguranță, utilizând un dispozitiv specific pentru capturarea reptilelor. Intervenția s-a desfășurat fără incidente”.

Este vorba despre un un exemplar de apă care a fost eliberat în mediul său natural, departe de zonele locuite. „Recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul jandarmilor în astfel de situații și să nu încerce să intervină singuri. Manipularea reptilelor poate fi periculoasă, iar intervenția specialiștilor este esențială pentru a asigura siguranța tuturor. În cazul observării unui șarpe sau a altor animale sălbatice în proximitatea locuinței, sunați imediat la 112 pentru a primi ajutorul necesar”, au mai recomandat jandarmii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite