Mașină lovită de trenul Iași-Bacău. Şoferul a scăpat ca prin minune cu leziuni minore

0
Publicat:

Un accident feroviar s-a petrecut luni, 26 decembrie, în Neamț, iar şoferul a scăpat ca prin minune cu leziuni minore. Un autoturism a fost spulberat de tren la o trecere la nivel cu calea ferată.

Șoferul a suferit răni minore FOTO Poliția Neamț
Șoferul a suferit răni minore FOTO Poliția Neamț

În jurul orei 12.20, poliţiştii de la Serviciul Rutier al IJP Neamţ, cadre sanitare şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să intervină în localitatea Secuienii Noi, anunţându-se că a avut loc un accident pe un drum comunal.

„În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că un tren Regio, care circula pe ruta Iaşi - Bacău, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Secuienii Noi“, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Șoferul este responsabil de producerea accidentului deoarece a ignorat semnalele de avertizare. 

Până la sosirea forţelor de intervenţie, şoferul a ieșit singur din maşina avariată, suferind leziuni minore. I-au fost acordate îngrijiri medicale, dar a refuzat să fie transportat la o unitate sanitară, pentru alte investigaţii. Poliţiştii au întocmit dosar penal.

Accidentul feroviar din a doua zi de Crăciun este cel de-al doilea petrecut în Neamţ, în această lună. Primul a avut loc pe data de 14 decembrie 2022, la ora 07.40, în localitatea Timişeşti şi s-a soldat cu urmări foarte grave, victime fiind frate şi soră, maşina în care se aflau fiind târâtă zeci de metri.

La volan era o tânără de 23 de ani. Imediat după impact, un băieţel de 7 a fost scos din autoturism de către participanţii la trafic, dar era în stare de inconştienţă. Sora rămăsese încarcerată, fiind necesară intervenţia pompierilor.

Cele două victime au ajuns la Spitalul Târgu Neamţ, aici fiindu-le acordate primele îngrijiri medicale. Apoi, din cauza stării foarte grave, medicii au decis transferul la alte unităţi sanitare. Şoferiţa a fost transportată la Spitalul Judeţean Neamţ, dar după câteva zile a decedat. În cazul copilului a fost solicitat un elicopter, care l-a dus la o clinică universitară din municipiul Iaşi, leziunile suferite fiind foarte grave.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite