Tânăr cu bicicletă, spulberat de un șofer în comă alcoolică. Victima purta vestă reflectorizantă
0Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în seara de vineri, 23 decembrie. Aflat în comă la volan, un individ a spulberat un tânăr biciclist. Testul a arătat că alcoolemia şoferului din Neamţ era mare.

Pe data de 23 decembrie 2022, în jurul orei 18.00, poliţiştii de la Serviciul Rutier din Neamț au fost sesizaţi despre producerea unui accident pe Drumul Naţional 15B, în comuna Timişeşti din Neamț. La locul indicat a ajuns şi un echipaj de la Ambulanţă, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.
„În timp ce un bărbat de 38 de ani, din Timişeşti, se deplasa cu un autoturism pe DN 15B, a surprins şi accidentat un tânăr de 26 de ani, din Răuceşti, care se deplasa pe lângă bicicletă, pe marginea părţii carosabile, având îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante“, a transmis Poliţia Neamţ.
Şoferul a fost testat, rezultatul indicând o concentraţie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care în sânge se dublează. În jurul valorii de 2 la mie, se instalează starea de comă. Conducătorul auto a fost reţinut şi urma să se ceară arestarea, pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
Tot la data menţionată, cadrele de la Serviciul Rutier au intervenit la alt accident, care s-a produs în comuna Sagna. Din primele cercetări a reieşit că în timp ce un tânăr de 20 de ani conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat într-un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a şoferului. Au intervenit pompierii militari, care uzând de echipamente speciale l-au descarcerat din maşină. Tânărul semiconştient a fost transportat la Spitalul Roman, testul cu aparatul etilotest indicând o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.